În state precum Marea Britanie, Franța sau Olanda, cumpărăturile alimentare online au devenit deja parte din rutina săptămânală a multor familii. În România, ele sunt utilizate mai ales în marile orașe și, de cele mai multe ori, pentru produse care nu necesită alegerea directă de către cumpărător. Concret, dacă produsele ambalate, băuturile sau alimentele deja cunoscute sunt comandate din ce în ce mai des, fructele, legumele, carnea sau produsele foarte perisabile continuă ...
Piețele orașului Galați au explodat într-un festival de culori și mirosuri, care îți fură privirea, dar îți golesc rapid portofelul. În hala Pieței Centrale, tarabele gem sub greutatea deliciilor primăverii: cireșe lucioase, căpșuni parfumate, păstăi fragede și roșii care promit gustul de altădată. Este tabloul perfect al belșugului, însă unul pe care mulți gălățeni îl privesc de la distanță, ca pe o expoziție de artă inaccesibilă. Vedetele incontestabile ale ...

Piept de pui cu foitaj, aperitiv pentru cei care nu mănâncă miel

Sâmbătă, 11 Aprilie 2026 13:00 | Publicat în MAGAZIN
Pentru cei care nu mănâncă preparate de miel, propunem o rețetă ușoară din piept de pui, apreciată și de cei mari, și de cei mici, care are și un aspect plăcut pe platourile cu aperitive tradiționale. Pentru aluat se folosește aluat foitaj din comerț, lăsat la decongelat complet. Se unge foitajul cu ou bătut înainte de coacere pentru a obține o culoare aurie. Pentru coacere, temperatura cuptorului poate fi între 180 şi 190 de grade, pentru 20-30 de minute. Aceste preparate ...

Trei variante de șnițele la cuptor, pentru toate gusturile

Sâmbătă, 14 Martie 2026 11:00 | Publicat în MAGAZIN
Șnițele în crustă de fulgi de porumb Ingrediente: 700 grame de piept de pui, 3 ouă, 5 linguri de făină, 130 grame de fulgi de porumb simpli (nesărați), sare, piper, o linguriță de usturoi granulat, 2 linguri de ulei.Preparare: Taie pieptul de pui sau cotlet în fâșii lungi și subțiri sau în felii ca pentru șnițele clasice și bate-le ușor. Condimentează carnea cu sare, piper și usutori granulat, amestecând bine. Zdrobește fulgii de porumb cu mâna sau într-o pungă, făr ...

Ce să mâncăm seara pentru a avea un somn odihnitor

Sâmbătă, 14 Februarie 2026 16:30 | Publicat în SFATURI
O cină recomandată trebuie să fie ușoară, bogată în proteine și legume, dar și săracă în carbohidrați rafinați, pentru a asigura o digestie ușoară și un somn odihnitor. Includeți pește la grătar, pui, ouă sau brânzeturi slabe, alături de legume, precum cele la cuptor sau sub formă de salate. Sunt de evitat: prăjelile, carnea grasă, tocăturile și alimentele care fermentează (varză, broccoli în exces), pentru a evita disconfortul nocturn. Când să mănânci: ide ...

Cum iți reduci pofta de dulce

Sâmbătă, 10 Ianuarie 2026 13:20 | Publicat în SFATURI
Pofta de dulce este un obicei alimentar frecvent, dar excesul de zahăr poate afecta sănătatea, provocând creșteri bruște ale glicemiei și dezechilibre metabolice. Pentru a controla acest impuls, există alimente care ajută natural la reducerea dorinței de dulce și mențin senzația de sațietate mai mult timp. Fructele bogate în fibre, precum merele, perele sau fructele de pădure, sunt o alegere excelentă. Fibrele încetinesc absorbția zaharurilor și oferă senzația de plenitudi ...

Ciorbă țărănească de porc, ideală pentru masa de Crăciun

Sâmbătă, 20 Decembrie 2025 09:00 | Publicat în MAGAZIN
Există multe variante de ciorbă țărănească de porc, în funcție de zona geografică și de sezon, variind în principal legumele folosite. Din orice fel de ciorbă nu vor lipsi însă: ceapa, rădăcinoasele, sucul de roșii (sau roșii proaspete), ardeiul (gras sau capia), eventual prazul, mazărea și/sau fasolea verde și, bineînțeles, carnea de porc. Ciorba poate fi acrită cu borș, zeamă de varză (moare), zeamă de lămâie sau doar cu suc de roșii. Avantajul acestei ciorbe es ...

De ce e bine să mâncăm ciorbă de zarzavat

Sâmbătă, 06 Decembrie 2025 14:00 | Publicat în MAGAZIN
Consumul de ciorbă de zarzavat (legume) aduce beneficii semnificative, fiind o sursă excelentă de vitamine, minerale și fibre, care contribuie la digestie, la întărirea sistemului imunitar și la controlul greutății. Este un preparat sățios, dar sărac în calorii, ușor de digerat și reconfortant. Beneficiile consumului de ciorbă de zarzavat: Bogată în nutrienți. Legumele oferă vitamine esențiale (A, C, K) și minerale precum potasiu, magneziu și fier, importante pentru săn ...

Cum păstrezi corect mâncarea la congelator

Duminică, 16 Noiembrie 2025 13:00 | Publicat în SFATURI
Congelarea este una dintre cele mai sigure metode de conservare, dar doar dacă este făcută corect. Multe alimente rezistă luni bune la -18°C, însă calitatea lor scade în timp, iar unele nu ar trebui congelate deloc. Una dintre cele mai frecvente greșeli este amânarea congelării. Mâncarea trebuie trecută la rece în cel mult două ore de la preparare, altfel bacteriile se pot multiplica rapid. Orezul gătit, de exemplu, poate dezvolta toxine rezistente la căldură. O altă eroare ...

Cea mai simplă măsură pentru o dietă echilibrată

Duminică, 02 Noiembrie 2025 12:00 | Publicat în VIAŢĂ SĂNĂTOASA
Pentru o dietă sănătoasă, nu contează doar ce mâncăm, ci și cât mâncăm. Multe persoane fac greșeala de a mânca excesiv alimente considerate „sănătoase” - carne la grătar, legume sau fructe - și ajung, paradoxal, să se îngrașe. „Toate alimentele conțin calorii, chiar și cele benefice. Dacă vrem o siluetă armonioasă, trebuie să consumăm doar cât are nevoie corpul”, explică nutriționistul Sian Porter, citat de Daily Mail. Problema este că, în ultimii ani, p ...
Pagina 1 din 6

Strada Domnească, pietonală şi în primul weekend de toamnă

Strada Domnească, pe tronsonul cuprins între arterele Navelor și Brăilei, va fi pietonală şi în prim ...

Un adolescent s-a ales cu dosar penal după o plimbare cu mopedul

Un adolescent de 17 ani din Galați a fost prins în noaptea de joi spre vineri, pe strada Roșiori, în ...

De la arest la domiciliu, la arest preventiv, pentru minorul care a înjunghiat un tânăr în Micro 20

Minorul care, la sfârșitul lunii august, ar fi înjunghiat un tânăr într-un parc din Micro 20 a ajuns ...

Încă două cazuri de infecţie cu virusul West Nile, la Galaţi

Atenție la țânțari, mai ales în parcuri, în vecinătatea apelor stătute și în locurile cu verdeață! ...

Peste 267 milioane de lei (53,5 milioane de euro), fonduri atrase prin PNRR pentru dezvoltarea județului Galați. Performanță în atragerea fondurilor europene

Consiliul Județean Galați a atras și implementat, prin PNRR, investiții în valoare de peste 267 de m ...

Cod galben, dar nu de toamnă, la Galaţi

Galaţiul intră sub Cod galben, dar nu de frunze veştede, ci de temperaturi ridicate. Administrația ...

Restricții de circulație pe podul suspendat peste Dunăre de la Brăila

Șoferii care ajung în perioada următoare pe podul suspendat peste Dunăre de la Brăila  trebuie să se ...

Istorica Biserică din Ciureștii Noi, județul Galați, înnoită în Duh și Adevăr

În 30 august, în ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei, în zi de hram, în ...

Olga Onea: doi ani de Senat, două partide

În doar doi ani de mandat parlamentar, Olga Onea a ajuns la al doilea partid politic. Aleasă senato ...

Senatorul George Ştefănache şi-a anunţat demisia din USR. Reproşuri aduse filialei gălăţene

Printr-o postare pe pagina publică de Facebook, senatorul George Ştefănache şi-a anunţat demisia din ...

Via Dobrogeana prinde contur. Unde şi când va fi marcată Borna Zero în municipiul Galaţi

„Via Dobrogeana”, drumul care continuă unirea, pornind din Galați – despre care aţi putut afla din z ...

Cu câţi bani sunt remuneraţi şefii Consiliului Judeţean Galaţi. Topul veniturilor nete în 2026

Pentru că sunt remunerați din bani publici, ni se pare normal ca gălăţenii să ştie cu cât sunt plăti ...

Romportmet Galați intră în concordat preventiv. Administratorii numiți de instanță, aceiași ca ai Combinatului Liberty

Tribunalul Galați a admis, miercuri, 2 septembrie, deschiderea procedurii de concordat preventiv pen ...

Giratoriu nou pe Drumul de Centură, pentru accesul facil la viitorul complex comercial din Țiglina III

Consilierii județeni din Galați au aprobat amenajarea unui nou sens giratoriu pe Drumul de Centură, ...

ANALIZĂ. Euro s-a retras spre 5,255 lei

La jumătatea săptămânii, leul a reușit să se aprecieze față de principalele valute. Excepție a făcut ...

Peste 20.000 tone de mărfuri, operate în porturile gălățene de nave sub pavilioane „exotice”

Peste 20.000 de tone de mărfuri diverse, de la rapiță și până la fier vechi, erau operate, miercuri, ...

Atletul paralimpic Marian Petria, dublu campion național. Din sportul gălățean

ATLETISM. În Capitală au avut loc întrecerile turneului final al Campionatului Național de atletism ...

Sporting Liești și-a îndeplinit visul din Cupa României. Din sportul gălățean

Meciul de miercuri din prima etapă a grupelor Cupei României, dintre Sporting Liești și Dinamo, poat ...

Oțelul și-a vândut căpitanul pe jumătate de milion de euro. João Lameira a semnat cu Universitatea Craiova

Oțelul Galați s-a despărțit de unul dintre cei mai importanți jucători ai ultimelor sezoane. Mijloca ...

Valeriu Pintilie de la K-1 Galați, victorie spectaculoasă la Viena

Tânărul sportiv de la K-1 Galați, Valeriu Pintilie, supranumit „The Lion”, a debutat cu dreptul în c ...

Peste 275 de milioane de lei pentru profesori. Prima de carieră a fost plătită

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a finalizat plata primei de carieră pentru c ...

Profesorii spun „NU” noii legi a salarizării

Un „NU” categoric! Acesta este mesajul pe care cadrele didactice îl transmit actualului guvern, după ...

Rechizite pentru un început de școală cu șanse egale. „Primul Clopoțel” dedicat copiilor din Hanu Conachi

Fundația Dicor Academy a lansat campania „Primul Clopoțel”, prin care strânge fonduri și rechizite p ...

500 de lei pentru rechizite și haine de școală. Cine poate primi banii în noul an școlar

Copiii din familii cu venituri mici pot primi și în anul școlar 2026-2027 un sprijin de 500 de lei p ...

Poveste poliţistă în Cartierul Dunărea. O gălăţeancă a câştigat concursul organizat de Ministerul de Interne

Aurelia Ledaru, plutonier în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați, a fost desemn ...

„Loggia di Galazzi”, prima lojă masonică din spațiul românesc. Aspecte istorice ale francmasoneriei la Dunărea de Jos

Dintr-o perspectivă ştiinţifică, francmasoneria reprezintă și acum o latură a istoriei autohtone și ...

Din Jorăşti, la performanţa sportivă şi şcolară. Povestea de succes a Larisei şi a lui Roberto Tufă

„Larisa Tufă este o tânără handbalistă care a fost remarcată pentru calitățile sale la nivel naționa ...

Spectacol pe Dunăre de Ziua Marinei. Mii de gălățeni au urmărit parada navelor

Gălățenii au venit, sâmbătă după-amiază, cu mic, cu mare, pe Faleza Dunării, pentru Ziua Marinei Rom ...

Aleasă Miss Jura, o gălăţeancă are şansa de a concura pentru Miss Franța. Théodora Dragomir-Perrodin are nevoie de susţinere

Născută în Galaţi, Théodora Dragomir-Perrodin a fost aleasă Miss Jura 2026 și concurează acum la tit ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Casa de Pensii, la un click distanță. Ce servicii pot fi accesate online și cum îți faci cont

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) are o nouă platformă online, unde utilizatorii pot găsi info ...

Galațiul are nevoie de 30 de voluntari pentru copiii și tinerii instituționalizați

Asociația "Ajungem MARI" caută 30 de oameni care să petreacă trei ore pe săptămână alături de copiii ...

Asociația de Sprijin pentru Părinți și Copiii cu Autism Galați lansează proiectul „WINGS”

Asociația de Sprijin pentru Părinți și Copiii cu Autism (APCA) Galați, în calitate de lider de proie ...

Harta cabinetelor stomatologice din Galați. Unde sunt dentiștii când ai nevoie de ei

Ați observat că, de cele mai multe ori, durerea de dinți pare să te lovească mai ales în weekend, câ ...

Proiectul-unicat al Galațiului care poate „repara” Dunărea navigabilă. „Hub-ul” gălățean de la malul fluviului, ignorat de autorități

Fără nicio îndoială, Galațiul are cea mai mare concentrație din țară de specialiști în navigație, în ...

Cât sunt dispuși gălățenii să strângă cureaua pentru a face economie la curent

Seceta și nivelul foarte scăzut al Dunării au pus România într-o situație complicată din punct de ve ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Carnet cultural gălăţean. Ultima zi a expoziţiei „acasă”

Pe 2 septembrie este ultima zi în care puteţi vizita expoziţia „acasă” a pictorului Neluș Oană. Iată ...

Dramaticul gălăţean aniversează 71 de ani

Cu monumentalul sediu proaspăt eliberat din schele, Dramaticul gălăţean are un motiv în plus de sărb ...

UPDATE. Trei actriţe din Galaţi, la Gala HOP

Gala HOP - Gala Tânărului Actor îşi va desemna câştigătorii în această seară de duminică, 30 august ...

Expoziția „Culorile verii”, o manifestare a diversității genurilor picturii, la Muzeul Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos

Deschisă în prezența și cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, expoziția personală „ ...

O grădină de bloc și șase polițiști locali. Reclamaţii de hărţuire şi abuz privind spaţiile verzi

În aceeaşi zi de 13 august, la interval de numai o oră, o gălăţeancă din cartierul I.C Frimu s-a tre ...

Cazurile de violență asupra femeilor care au zguduit Galațiul în 2026: victime bătute, sechestrate și amenințate

Femei bătute, amenințate, răpite, sechestrate sau atacate în plină stradă. Unele au ajuns la spital, ...

Containerele inteligente au ieşit din garanţie. Cele mai multe nici nu au fost puse în funcţiune

Bun găsit în Galaţiul situaţiilor cel puţin curioase, dacă nu paradoxale! În care autorităţile local ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Percheziții și în Galați într-un dosar de pornografie infantilă. Cinci persoane au fost reținute

Cinci persoane au fost reținute într-un dosar de pornografie infantilă, după ce anchetatorii au stab ...

Nepot arestat preventiv după ce a incendiat casa mătuşii lui din Iveşti

Un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din localitatea Ivești, județul Galați, a fost arestat preventiv, ...

Tânără de 23 de ani, arestată preventiv pentru 30 de zile, după ce ar fi lovit un polițist

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați a dispus, pe 31 august, măsu ...

Hoț brăilean, prins și încarcerat de polițiști în Galați

Vineri, 28 august, n-a fost o zi cu noroc pentru un tânăr brăilean de 21 de ani pe numele căruia Jud ...

Brăileanul Cristian Ciauşu, abonat la Premiul al II-lea la Mamaia

Pentru al doilea an la rând, brăileanul Cristian Ciauşu a câştigat Premiul al II-lea la secţiunea So ...

Trafic intens la frontiera Galațiului. Poliția de Frontieră ia măsuri pentru evitarea cozilor

Sfârșitul sezonului estival vine cu trafic mai intens la granița de est, iar polițiștii de frontieră ...

Înghețată „made in Galați”, la Nibiru

Krantz, producătorul de îngheţată artizanală din Galaţi, şi-a deschis primul sau spaţiu fizic în Nib ...

UPDATE. Observațiile astronomice din Galați ale eclipsei de Lună din noaptea aceasta, anulate

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” Galați a anunțat, printr-o postare pe pagin ...

Implant dentar Straumann și adiție osoasă: când pot fi necesare ambele proceduri

Un implant are nevoie de os suficient în poziția în care urmează să fie inserat, însă pierderea unui ...

Picioarele mici au nevoie de alegeri mari

  Există o diferență uriașă între a cumpăra încălțăminte pentru un copil și a cumpăra încălțăminte ...

Ruptura de stoc la cutii de pizza în weekend: cât costă și de ce afectează doar distribuitorii fără importator

Lipsa stocului în vârful de sezon nu este un accident - este o consecință directă a structurii lanțu ...

Schimbarea pe care nu o vei regreta peste ani

Renovarea unei locuințe pornește adesea de la o nevoie imediată: o cameră pare învechită, finisajele ...