Atmosferă de sărbătoare, entuziasm și o întoarcere autentică la rădăcini - acestea au fost reperele activității desfășurate de elevii Clasei pregătitoare E de la Școala Gimnazială Nr. 28 Galați, care au avut prilejul de a descoperi tradițiile și obiceiurile românești legate de sărbătoarea Sfântului Andrei. Evenimentul a fost realizat cu sprijinul specialiștilor din cadrul Secției Cercetare, Conservare și Valorificare a Creației și Tradiției Populare de la Centrul Cu ...

Ce condimente folosim pentru a desăvârși gustul peștelui

Sâmbătă, 22 Noiembrie 2025 15:30 | Publicat în SFATURI
Pentru pește, cele mai potrivite condimente sunt sarea, piperul, usturoiul, citricele (lămâie/lime) și ierburile aromatice precum mărarul, pătrunjelul, cimbrul și rozmarinul. Sarea de mare intensifică gustul natural al peștelui;Piperul negru adaugă profunzime aromei;Usturoiul se potrivește foarte bine cu peștele, în special cu somonul;Citricele (lămâie/lime) ajută la echilibrarea gustului și aduc o notă de prospețime. Se folosesc atât sucul, cât și coaja. Ierburi arom ...

Secretele micilor care se topesc în gură

Duminică, 09 Noiembrie 2025 13:30 | Publicat în SFATURI
Micii trebuie să se topească în gură, să fie suculenți, fragezi și cu o textură nu foarte elastică. Se pot obține toate aceste efecte, folosind carne de vită neapărat cu grăsime, precum cea din zona pulpei sau, și mai bine, adăugând carne de miel sau oaie. Specialiștii spun ca proporția de grăsime din compoziția de mici trebuie să fie măcar de 20%, pentru ca aceștia să nu se usuce în timpul preparării termice. Procentul de grăsime mai poate fi acoperit, în funcție d ...

Plante recomandate pentru o imunitate de fier

Sâmbătă, 04 Octombrie 2025 13:00 | Publicat în SFATURI
În contextul actual, o imunitate puternică este mai mult decât un deziderat, este o necesitate. Pe lângă un stil de viață echilibrat, medicii și specialiștii în nutriție reamintesc de aliații tradiționali din farmacia naturii: plantele medicinale. Acestea, prin compușii lor activi, pot juca un rol esențial în susținerea și modularea răspunsului imunitar al organismului. Echinacea: scutul antiviral și stimulatorul imunitar Echinacea (Echinacea purpurea) este, fără îndoial ...

Premiile Ig Nobel pentru cele mai ciudate studii

Sâmbătă, 20 Septembrie 2025 10:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Șopârlele care mănâncă pizza, usturoiul din laptele matern și rata de creștere a unghiilor s-au numărat printre tematicile abordate într-o serie de studii insolite ce au fost recompensate cu Premiile Ig Nobel din acest an, ajunse la cea de-a 35-a ediție și decernate joi, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Boston, informează DPA și Agerpres. O echipă din Nigeria, Togo, Italia și Franța a câștigat premiul Ig Nobel pentru nutriție, cu un studiu care a examinat preferinț ...

Vinete cu sos de iaurt şi usturoi

Sâmbătă, 16 August 2025 09:00 | Publicat în UTILE
Ingrediente: 2 vinete, cimbru verde, piper, sare, ulei de măsline; pentru sosul de iaurt: 150 g iaurt grecesc, 1/2  rodie, 2 căţei usturoi, 1 lingură suc de lămâie.Preparare: Se încinge cuptorul. Vinetele se taie în jumătate, pe lung şi se lasă cu tot cu cotor şi coajă. Miezul vinetelor se crestează în romburi, fără a ajunge până la coajă. Se condimentează cu sare, piper şi destul de mult ulei de măsline. Rămurelele de cimbru se ung cu ulei de măsline şi se pun peste ...

Supă-cremă cu sparanghel verde

Duminică, 06 Iulie 2025 09:00 | Publicat în MAGAZIN
Sparanghelul este considerat una dintre cele mai sănătoase legume, datorită aportului său nutrițional valoros. Planta de sparanghel este folosită în alimentație din cele mai vechi timpuri, fiind numită și ”hrana regilor”. Ingrediente: 1 legătură de sparanghel verde, 4 căței de usturoi, 1 cartof mijlociu, 2 linguri de smântână, 1 cub de unt, sare, piper și zeamă de lămâie după gust, puțin parmezan ras. Mai ai nevoie de o sită şi un blender vertical. Preparare: Se r ...

Leurda - aliat natural pentru sănătate

Sâmbătă, 26 Aprilie 2025 13:00 | Publicat în VIAŢĂ SĂNĂTOASA
Primăvara și-a intrat în drepturi, așa că, dacă vă place să faceți plimbări prin pădure, nu ezitați să căutați frunzele de leurdă. Cu un gust puternic și o textură crocantă, leurda are multiple beneficii pentru sănătate și este ușor de folosit într-o mulțime de preparate delicioase. Proprietățile sale gustative și curative au fost apreciate încă din antichitate, atât de romani, cât și de faraonii egipteni, fiind utilizată pentru tratarea rănilor, infecțiilor ...

Șalău în sos de vin cu usturoi și roșii cherry cu mămăliguță

Sâmbătă, 12 Aprilie 2025 12:00 | Publicat în MAGAZIN
Ingrediente (pentru 4 persoane): 4 bucăți de șalău (circa 1 kg), 1 căpățână de usturoi, 1 sticlă de vin alb - preferabil Chardonnay, 10 roșii cherry bine coapte, 4 linguri de ulei de măsline, 1 ardei iute, 2-3 legături de pătrunjel. Preparare: Se pun bucățile de șalău la cuptor, după ce se sărează și se piperează în prealabil. Se lasă la cuptor circa 45 minute, până când sunt bine gătite, apoi se scot și se pun într-un vas de sticlă termorezistentă. Se adaugă ...

Usturoiul și ceapa, remedii excelente pentru răceală

Sâmbătă, 01 Martie 2025 11:30 | Publicat în SOCIETATE
Usturoiul și ceapa sunt aliați de nădejde în lupta cu răcelile sezoniere. De exemplu, mulți dintre cei care încearcă să găsească un leac minune pentru tratarea răcelii și a gripei spun că usturoiul este cel mai puternic antibiotic natural, care ne poate ajuta să fentăm afecțiunile de sezon. Așa se face că sunt mulți care se laudă că nu au mai răcit de luni bune mâncând în fiecare zi câte un cățel de usturoi întreg sau că au scăpat de tusea enervantă cu un ceai pr ...
Pagina 1 din 3

„Nu vom uita niciodată”. Statele Unite au comemorat victimele atentatelor din 11 septembrie 2001

La 25 de ani de la evenimentele din 11 septembrie 2001 din SUA, președinți americani, atât cel în fu ...

Ce urmează după PNRR. Viitorul sectorului construcțiilor, „radiografiat” la Galați

Patronatul Societăților din Construcții (PSC) Filiala Galați organizează, luni, 14 septembrie, o con ...

Explozie urmată de incendiu, pe strada Domnească. Exerciţiu tactic în cadrul EMERGal

„Explozie urmată de incendiu, victime multiple și panică în timpul unui eveniment public”, acesta a ...

Câteva ore de toamnă la Galați. Cod galben de averse și instabilitate atmosferică până duminică dimineață

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod galben de vreme instabilă și a ...

A ieșit cu mopedul la plimbare, fără permis

Un tânăr de 27 de ani din Umbrărești s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins, în weekend, la vo ...

Summitul Național al Porumbului, încheiat cu concursul „Mămăliga de Aur”

Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (APPR) organizează, pe 22 septemb ...

Primăria Smârdan anunță măsuri dure pentru cetățenii care aruncă ilegal deșeuri, după controlul Gărzii de Mediu

Un control al Gărzii Naționale de Mediu a pus din nou pe masă problema deșeurilor aruncate la întâmp ...

Fără curent până la opt ore în municipiul Galați și mai multe comune

Mai multe localități din județul Galați vor rămâne temporar fără energie electrică în perioada 12-17 ...

Grădina de Vară „Central” a scăpat din „jungla urbană”

De nerecunoscut, aşa ni s-a părut Grădina de Vară „Central” sau… ce-a mai rămas din ea. Dovadă imagi ...

Trasee de transport deviate și restricții de trafic pe două artere importante

Restricții temporare de circulație vor fi instituite pe bulevardul Marea Unire și pe strada Domneasc ...

După renovare... lucrări de reparaţii curente la Biblioteca „V.A. Urechia”

Nu mai puţin de 7.718.200 de lei inclusiv TVA, aceasta este valoare finală a investiţiei de care a b ...

Weekend plin de evenimente pe strada Domnească

În weekendul 12 - 13 septembrie 2026, vor avea loc evenimente atractive pe strada Domnească, anunţă ...

Negocierile pentru vânzarea Liberty vor începe de la prețul de lichidare

După eșecul celor două licitații organizate pentru vânzarea activelor combinatului siderurgic Libert ...

Modernizarea infrastructurii de irigații din județul Galați, la zi

 Filiala Teritorială de Îmbunătățiri Funciare Galați (FTIF) din cadrul ANIF continuă programul de mo ...

Dacă e septembrie, e zi liberă la ENGIE. Toate centrele, închise pe 11

Toate centrele de relații cu clienții ENGIE din țară, inclusiv din Galați, vor fi închise vineri, 11 ...

BNS solicită anchetă parlamentară în domeniul energiei și gazelor

Blocul Național Sindical (BNS) trage din nou un semnal de alarmă, prin intermediul unui comunicat, c ...

31 de goluri în etapa de debut a Ligii a IV-a la fotbal

Campionatul Județean de fotbal a debutat cu meciurile Ligii a IV-a, în care s-au înregistrat rezulta ...

Rugbiștii gălățeni, la startul returului

Echipele participante în Divizia Națională de seniori (al doilea eșalon de rugby) se întorc la meciu ...

Selecționata României, înfrângere în grupele CE la volei masculin

În perioada 9-16 septembrie sunt programate meciurile din grupe ale Campionatului European de volei ...

Două absențe importante pentru Oțelul în deplasarea de la Cluj

Oțelul va aborda partida din deplasare cu Universitatea Cluj fără doi dintre jucătorii importanți ai ...

Fosta directoare a Liceului Tehnologic Nr. 1 Corod îl acuză de hărţuire pe primarul comunei

Început de an școlar cu scandal la Liceul Tehnologic Nr. 1 din comuna Corod, județul Galați. Prof. A ...

Un nou început, la Seminarul Teologic „Sfântul Andrei” - Galați

535 de elevi s-au întâlnit, luni -  7 septembrie 2026, la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Andrei ...

Cum a fost, la Galaţi, prima zi din anul şcolar 2026-2027

Emoțiile unui nou început sau bucuria revederii, cam așa poate fi definită ziua de luni, 7 septembri ...

Bursele elevilor în anul școlar 2026-2027. Câți bani primesc și cine poate beneficia

Elevii ar urma să primească și în anul școlar 2026-2027 burse după aceleași reguli ca anul trecut. M ...

Gălăţeni, la capătul răbdării: „Nu mai putem tolera îngrămădirea pe rutele ocolitoare, lungi și costisitoare”

„Conștienți de eforturile de modernizare pe care le face municipalitatea, am așteptat, cu înțelegere ...

Poveste poliţistă în Cartierul Dunărea. O gălăţeancă a câştigat concursul organizat de Ministerul de Interne

Aurelia Ledaru, plutonier în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați, a fost desemn ...

„Loggia di Galazzi”, prima lojă masonică din spațiul românesc. Aspecte istorice ale francmasoneriei la Dunărea de Jos

Dintr-o perspectivă ştiinţifică, francmasoneria reprezintă și acum o latură a istoriei autohtone și ...

Din Jorăşti, la performanţa sportivă şi şcolară. Povestea de succes a Larisei şi a lui Roberto Tufă

„Larisa Tufă este o tânără handbalistă care a fost remarcată pentru calitățile sale la nivel naționa ...

„Mădălinii”, din Piscu şi Focşani, în lumea largă. Povestea familiei de vloggeri din „Călătorind pe Roți”

Nu mai puţin de 30.000 de abonaţi au sărbătorit, în urmă cu doar câteva zile, Mădălina şi Mădălin Al ...

Aleasă Miss Jura, o gălăţeancă are şansa de a concura pentru Miss Franța. Théodora Dragomir-Perrodin are nevoie de susţinere

Născută în Galaţi, Théodora Dragomir-Perrodin a fost aleasă Miss Jura 2026 și concurează acum la tit ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Recensământul câinilor cu stăpân din zona Parc CFR. Microcipare şi sterilizare gratuită a patrupedelor

Recensământul câinilor cu stăpân și informarea cetăţenilor despre obligația de a-și microcipa și ste ...

Fundația „Fapte Bune” a început construcția unei case pentru o mamă care creşte singură doi copii

Adina este o mamă greu încercată de viață, dintr-o comună gălățeană. Femeia își crește singură cei d ...

Medicina de urgență își dă întâlnire la Galați. Patru zile de prezentări și workshopuri

Profesioniști din medicina de urgență se întâlnesc la Galați, în cadrul EMERGal, o conferință dedica ...

Aria tematică „PermaZumzăit”, inaugurată, miercuri, la Grădina Botanică

Asociația Parteneriatul Global al Apei din România și Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan ...

Proiectul-unicat al Galațiului care poate „repara” Dunărea navigabilă. „Hub-ul” gălățean de la malul fluviului, ignorat de autorități

Fără nicio îndoială, Galațiul are cea mai mare concentrație din țară de specialiști în navigație, în ...

Cât sunt dispuși gălățenii să strângă cureaua pentru a face economie la curent

Seceta și nivelul foarte scăzut al Dunării au pus România într-o situație complicată din punct de ve ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Scena gălățeană, în doliu. S-a stins din viață artistul Mihail Anton

S-a stins din viață Mihail Anton, un artist care și-a legat o parte importantă a vieții și carierei ...

Salonul de toamnă, o expoziție sub semnul lirismului

Așteptat cu interes de publicul iubitor de artă de la Dunărea de Jos, Salonul de toamnă al Filialei ...

Diversitate artistică la Galeria „Nicolae Mantu”: Salonul de Toamnă al UAPR - Filiala Galaţi

Noua ediție a „Salonului de Toamnă” adună pe simezele Galeriei de Artă „Nicolae Mantu” din Galați 39 ...

Artist gălăţean, premiat de Ministerul Culturii din Republica Moldova

Pentru lucrarea „Despre rocadă”, artistului plastic gălăţean Constantin-Adrian (Cornel) Corcăcel i-a ...

O grădină de bloc și șase polițiști locali. Reclamaţii de hărţuire şi abuz privind spaţiile verzi

În aceeaşi zi de 13 august, la interval de numai o oră, o gălăţeancă din cartierul I.C Frimu s-a tre ...

Cazurile de violență asupra femeilor care au zguduit Galațiul în 2026: victime bătute, sechestrate și amenințate

Femei bătute, amenințate, răpite, sechestrate sau atacate în plină stradă. Unele au ajuns la spital, ...

Containerele inteligente au ieşit din garanţie. Cele mai multe nici nu au fost puse în funcţiune

Bun găsit în Galaţiul situaţiilor cel puţin curioase, dacă nu paradoxale! În care autorităţile local ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Femeie din Galați, prinsă când ridica un colet în care era o armă

O femeie de 40 de ani, din comuna Gohor, județul Galați, a fost prinsă de polițiști în timp ce ridic ...

Bărbat acuzat de pedofilie după ce ar fi violat și bătut o minoră din Galați

Un bărbat de 34 de ani, din Nănești, județul Vrancea, a ajuns în arest preventiv după ce ar fi agres ...

Control judiciar pentru gălățeanul care și-a urmărit cumnatul, cu un cuțit, în trafic

Bărbatul de 44 de ani, din Pechea, reținut după scandalul izbucnit în trafic, la Cuza Vodă, a fost p ...

Tânăr prins beat la volan în miez de noapte

Un tânăr de 25 de ani din județul Vaslui a fost prins în noaptea de 7 septembrie, în timp ce conduce ...

„Hoinari prin Munți” ajunge la Galați. Povestea aventurierilor care sfidează vârsta

Gălățenii vor putea vedea, din 11 septembrie, documentarul „Hoinari prin Munți”, povestea lui Dinu ș ...

Poza zilei. Dunărea continuă să scadă la Galați

Este a treia lună consecutivă în care Dunărea înregistrează debite aflate mult sub normalul perioade ...

Surorile Cristina şi Alexandra din Galaţi au întors patru scaune şi inimile tuturor celor de acasă, la „Vocea României” (VIDEO)

Surorile Cristina Boghici şi Alexandra Bordei, din Galaţi, au oferit finalul de senzaţie al primei e ...

China: Tinerii care devin „copii” pentru vârstnicii singuri

China a găsit o soluţie inedită pentru singurătatea vârstnicilor: compania unor tineri care merg în ...

Bijuteriile din argint rămân poate cel mai bun accesoriu pe care îl poți purta oricând

Există materiale care traversează epoci fără să-și piardă semnificația, iar argintul este, fără îndo ...

Boom-ul delivery-ului transformă industria ambalajelor din România

Comenzile de mâncare livrată la domiciliu au crescut constant în ultimii ani în România, iar acest t ...

Presiunea diferită între punți, detaliul care încurcă anvelopele de iarnă între sezoane

Schimbi roțile, pleci din vulcanizare și mașina pare brusc mai rigidă sau mai nesigură în viraje. De ...

Implant dentar Straumann și adiție osoasă: când pot fi necesare ambele proceduri

Un implant are nevoie de os suficient în poziția în care urmează să fie inserat, însă pierderea unui ...