Turiştii spanioli percep România ca pe o destinaţie mai scumpă decât Franţa sau Italia

Turiştii spanioli percep România ca pe o destinaţie mai scumpă decât Franţa sau Italia
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Mulţi turişti spanioli evită România pentru că o percep ca pe o destinaţie scumpă, mai ales din cauza hotelurilor care practică tarife mai mari decât cele de categorii similare din Franţa sau Italia, a declarat marţi, la Barcelona, Bogdan Iosif, şeful Biroului de Turism al României în Spania.

"România este relativ scumpă pentru turistul mediu spaniol. România concurează în faţa acestuia cu Franţa şi Italia, destinaţii mai ieftine. Preţul mare al vacanţelor în România este dat de tarifele hotelurilor, care sunt în cel mai fericit caz la nivelul celor de categorii similare din Franţa sau Italia, dacă nu mai scumpe. Turiştii spanioli călătoreau în Cuba şi acolo, cu 100 de dolari, erai rege două săptămâni", a afirmat Bogdan Iosif.

El a adăugat că spaniolii se aşteaptă ca România să fie o destinaţie ieftină, mai ales că de multe ori părerea acestora despre ţară nu este tocmai favorabilă. "Am fost întrebat, de exemplu, dacă în România avem benzinării", a arătat Bogdan Iosif.

Cu toate acestea, el a spus că anul trecut au venit în România circa 72.000 de turişti spanioli, cu 10% mai mult decât în anul precedent. Spaniolii sunt interesaţi de Transilvania, de bisericile din Bucovina şi de circuite în Sibiu, Sighişoara şi în Maramureş.

Citit 2588 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.