MDRT a finalizat amenajarea un mini-port turistic la Sfântu Gheorghe, proiect de 33 milioane lei

MDRT a finalizat amenajarea un mini-port turistic la Sfântu Gheorghe, proiect de 33 milioane lei
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) a finalizat o investiţie de 33 milioane lei într-un mini-port turistic la Sfântu Gheorghe, în judeţul Tulcea, care a fost inaugurat sâmbătă în prezenţa ministrului de resort Elena Udrea.

Obiectivul a fost realizat în baza unui proiect aparţinând Consiliului Judeţean Tulcea, inclus în subprogramul naţional de turism "Dezvoltarea echilibrată şi integrată a zonei turistice din Delta Dunării şi a staţiunilor de pe litoralul Mării Negre", finanţat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.

La eveniment au participat şi şefi ai misiunilor diplomatice acreditate în România, aflaţi în vizită în Delta Dunării, se precizează într-un comunicat al MDRT.

Investiţia a avut o valoare totală de 33 milioane lei, din care 32 milioane lei au reprezentat finanţarea MDRT.

Proiectul a cuprins amenajarea a patru bazine cu o capacitate totală de locuri de acostare de 108 ambarcaţiuni mici şi 15 ambarcaţiuni mari, cu lucrările hidrologice aferente fiecărui bazin, amenajarea estacadei de acostare nave de pasageri, a clădirii administrative şi a unui mic atelier de reparaţii urgente, realizarea unei parcări pentru adăpostirea ambarcaţiunilor pe timpul iernii, a platformei post de transformare în anvelopă proprie, construirea de cabine de pază şi supraveghere şi, nu în ultimul rând, lucrări de împrejmuire a bazinelor.

"Realizarea mini-portului a dus la înfiinţarea de noi locuri de muncă, a creat condiţii la standarde europene pentru acostarea vaselor de pasageri care ajung în zonă, realizând premisele dezvoltării pe termen lung a turismului în zonă", se mai arată în comunicat.

Citit 3275 ori Ultima modificare Joi, 13 Octombrie 2011 12:18

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.