Maria Stanciu

Maria Stanciu

"INTERVIURI DE TOP" - Academicianul Dimitrie Vatamaniuc : "Când nu mai avem propriile resurse, suntem terminaţi ca popor"

Marți, 30 Iulie 2013 03:00 | Publicat în INTERVIURI
L-am reîntâlnit pe distinsul academician Dimitrie Vatamaniuc, cel mai mare eminescolog în viaţă, care a petrecut 72 din cei 93 de ani pe care-i are, în bibliotecile Academiei Române, Institutului ”George Călinescu”, printre manuscrisele pline de praf ale arhivelor, dar şi prin locurile pe unde s-a născut şi a trăit Mihai Eminescu. La prima noastră întâlnire cu academicianul Dimitrie Vatamaniuc - în ianuarie 2012, la doar câteva luni de la publicarea ”Operei Integrale Emine ...

Mâine, în "Viaţa liberă", interviu de top: Academicianul Dimitrie Vatamaniuc - cel mai mare eminescolog în viaţă

Luni, 29 Iulie 2013 05:00 | Publicat în CULTURA
Interlocutorul din ediţia de marţi, 30 iulie, a "Vieţii libere", va fi academicianul Dimitrie Vatamaniuc, cel mai mare eminescolog în viaţă. Între 1972 şi 2011, distinsul cercetător, asemenea „unui mucenic sau un gentilom al istoriografiei româneşti”, cum l-a numit academicianul Eugen Simion, a reconstituit din frânturi de manuscrise, din articolele ziarelor de sfârşit de veac XIX şi din cercetarea la faţa locului, profilul gazetarului Mihai Eminescu.  Intervievatul nostru a ...

Din 29 iulie, schimb de categorie la CFR: Intercity Galaţi - Bucureşti devine Interregio

Duminică, 28 Iulie 2013 15:00 | Publicat în SOCIETATE
Trenul Intercity Galaţi - Bucureşti Nord, cu plecare la ora 4,50 dimineaţa din Gara Galaţi, va deveni, de luni (29 iulie), Interregio. Va merge pe aceeaşi rută şi va staţiona la Barboşi, Brăila, Ianca, Urziceni, Aeroport Otopeni şi Bucureşti Nord (sosire la 8,33). Schimbarea categoriei se va simţi mai ales la preţ, astfel, de la 75,30 lei, cât este acum biletul la clasa a II-a, va ajunge la 58,20 lei. Este valabilă schimbarea şi pentru perechea de întoarcere Bucureşti Nord - G ...

Miercuri, 31 iulie, începe Postul Adormirii Maicii Domnului

Duminică, 28 Iulie 2013 09:00 | Publicat în SOCIETATE
Postul Adormirii Maicii Domnului va începe în acest an, miercuri - 31 iulie şi va ţine până pe 15 august. Este o perioadă în care Biserica ne invită la fapte bune şi mai ales la cumpătare. Până la urmă, nu e important ce mâncăm, cât e definitoriu, pentru Judecata de Apoi, ce "iese din gura noastră". ...

Teologia vorbită a străzii: Cum vor posti gălăţenii

Duminică, 28 Iulie 2013 09:00 | Publicat în SOCIETATE
Înainte cu câteva zile de începutul Postului Adormirii Maicii Domnului, perioadă asemănată de Sfinţii Părinţi cu cea din Postul Mare, am adresat câtorva gălăţeni o întrebare simplă: „Cum vom parcurge Postul Adormirii Maicii Domnului?” „Citesc Paraclisul Maicii Domnului” „Voi posti în privinţa alimentaţiei, fiindcă e vară şi se găsesc de toate acum, apoi, voi citi mai des Paraclisul Maicii Domnului. De regulă merg la rugăciune, la Biserica Precista şi mai vin ...

Campanie VL "Biserici istorice gălăţene": Schitul maicilor de la Zimbru, pe urmele paşilor Sfântului Rafail

Sâmbătă, 27 Iulie 2013 06:00 | Publicat în SOCIETATE
La Schitul Maicilor de la Zimbru din cătunul cu acelaşi nume ce aparţine de satul Bursucani, comuna Bălăbăneşti, a fost sărbătoare în 2008, când Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a urcat în icoană pe Sfântul Rafail de la Agapia Veche, născut pe aceste meleaguri. La începutul mileniului III, Zimbru şi Bursucani sunt două mici aşezări cu iz patriarhal, care au de ani şi ani două locuri de rugăciune. Ctitori, urmaşii Sfântului Rafail Sfântul Rafail s-a născ ...

Campanie VL "Eu vara nu dorm!": Cât costă să-ţi faci concediul în zona Bran-Moeciu

Miercuri, 24 Iulie 2013 06:00 | Publicat în SOCIETATE
Călătoria noastră de vacanţă continuă pe poteci răcoroase de munte, de această dată în judeţul Braşov. Ne îndreptăm spre misteriosul Castel Bran, situat la 30 km de Braşov, dăm o fugă la Moeciu şi apoi înspre Râşnov, în Ţara Bârsei. Brand de ţară Când spui Bran, gândul te duce la Castelul Bran, cel care a dus vestea în lungul şi-n latul pământului despre „grozăviile” lui Vlad Ţepeş. Aşezat într-un loc pitoresc, între Munţii Bucegi şi Piatra Craiului, ...

AJOFM, iunie 2013: "Grosul" şomerilor gălăţeni au între 40 şi 49 de ani

Marți, 23 Iulie 2013 15:00 | Publicat în SOCIETATE
5.038 din cei 16.918 şomeri - câţi sunt în evidenţa Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Galaţi la sfârşitul lui iunie 2013 - sunt gălăţeni de vârste cuprinse între 40 şi 49 de ani. 4011 dintre ei au între 30 şi 39 de ani, 3116 au depăşit 55 de ani, iar diferenţa (peste 2500) o constituie tinerii care au vârste de peste 18 ani şi până la 29 de ani. ...

Acces dificil la locurile de agrement din Galaţi/ Autorităţile recomandă mersul pe jos!

Marți, 23 Iulie 2013 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Vom porni astăzi „cu autobuzul la agrement” prin municipiu şi prin împrejurimi, pentru a afla ce posibilităţi au gălăţenii să-şi refacă forţele la ei acasă.Printre puţinele locuri de relaxare în sezonul estival se numără Lacul Vânători. Tramvaiul 39 este singurul mijloc de transport urban care asigură legătura între Micro 19 şi Cimitirul Evreiesc. Se impune să precizăm că între Micro 19 şi până la intersecţia de la magazinul General ajungem cu autobuzul 39, lin ...

Părintele Tudorel Popa a plecat la ceruri: 70 de ani de slujire în Catedrala Galaţilor

Duminică, 21 Iulie 2013 16:00 | Publicat în SOCIETATE
Părintele Tudorel Popa (1918-2013) a trecut la cele veşnice vineri, 19 iulie, la patriarhala vârstă de 95 de ani. Vrednicul de pomenire a slujit neîntrerupt vreme de 70 de ani în Catedrala Galaţilor a Arhiepiscopiei Dunării de Jos.S-a născut pe 30 decembrie 1918 şi a fost căsătorit cu distinsa sa soţie Aneta, cu care au avut un fiu, Tudorel, pe care îi va întâlni în ceruri... Este absolvent al Seminarului Teologic "Sfântul Apostol Andrei" din Galaţi şi între anii 1938 şi 19 ...
Pagina 42 din 191