
Cristinel Luca
Preşedintele CECCAR Galaţi: Nu este obligatorie trecerea CNP-ului pe facturi sau chitanţe
Luni, 19 Decembrie 2016 11:00 | Publicat în UTILE
Printre modificările Codului fiscal care vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2017 se numără şi obligativitatea agenţilor economici de a înregistra, în declaraţia 394, orice tranzacţie făcută cu persoanele fizice, fie şi dacă aceasta e în valoare de numai un leu. Pentru identificarea completă a persoanei fizice respective (furnizor sau beneficiar al agentului economic), ANAF a introdus posibilitatea ca agentul economic să treacă pe chitanţa sau factura emisă codul numeric pe ...
Fiecare copil din România se naşte DATOR VÂNDUT
Luni, 19 Decembrie 2016 00:00 | Publicat în INTERVIURI
Binecunoscutul consultant fiscal Adrian Benţa a venit, săptămâna trecută, la Galaţi, pentru a participa, la invitaţia filialei locale CECCAR, la un seminar pe teme de fiscalitate. Cu acest prilej, „Viaţa liberă” i-a solicitat un interviu, pe care vi-l prezentăm în continuare
- Este la ordinea zilei acest conflict al taxelor care ar urma să fie reduse sau scoase din Codul fiscal. Lăsând la o parte orice tentă politică, ar trebui scoase aceste taxe şi, dacă da, de ce? Mă r ...
Primele PROTESTE pentru noul guvern? Supraacciza la carburanţi îi inflamează pe transportatori
Sâmbătă, 17 Decembrie 2016 08:00 | Publicat în SOCIETATE
Menţinerea supraaccizei la carburanţi poate reprezenta o gravă eroare a actualului sau viitorului Guvern, iar transportatorii solicită actualului Executiv să respecte prevederile Codului fiscal în vigoare şi susţin că nu există nicio motivaţie pentru menţinerea „acestei măsuri aberante”, informează un comunicat remis de Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT).
„Înainte de introducerea supraccizei, FORT avertiza Guvernul faţă de efectele negative care vor afect ...
Proiectul ”Galaţi - Port deschis” | ”Comunitatea noastră are nevoie de rezolvări mai simple, mai rapide”
Joi, 15 Decembrie 2016 06:00 | Publicat în INTERVIURI
Preşedintele grupului Galtour-Dunărea, Traian Sandu (foto), a elaborat un proiect de antreprenoriat alternativ şi ne invită să ne asumăm sloganul „Şi eu sunt gălăţean”
- Propuneţi comunităţii locale un proiect de dezvoltare locală denumit generic „Galaţi – Port deschis”, care este susţinut şi de un slogan: „Şi eu sunt gălăţean”. Despre ce este vorba? - „Port deschis” semnifică ideea de toleranţă, generozitate, implicare, determinare, de poartă larg ...
În sfârşit! UNDĂ VERDE pentru ”business angels”
Joi, 15 Decembrie 2016 07:30 | Publicat în ECONOMIE
A fost nevoie de un an şi cinci luni şi de două guverne pentru ca Legea 120 din 17 iulie 2015, cunoscută şi ca legea „business angels”, să poată fi operaţională.
Joi, 8 decembrie 2016, chiar când articolul „Niciun înger al afacerilor nu s-a arătat la Galaţi”, publicat în "Viaţa liberă", primea bunul de tipar - CLICK AICI PENTRU DETALII, Guvernul României anunţa printr-un comunicat că a stabilit, printr-un memorandum, instituirea unei scheme de ajutor de minimis privin ...
TERMEN-LIMITĂ! Când trebuie PLĂTIT IMPOZITUL pe veniturile agricole
Miercuri, 14 Decembrie 2016 17:00 | Publicat în ECONOMIE
Joi, 15 decembrie, este ultima zi până în care trebuie plătită cea de-a doua rată de 50% din impozitul pe veniturile din activităţi agricole impuse pe bază de norme de venit, precum şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate aferentă acestor venituri, pentru anul 2016, informează Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi.
Contribuabilii care realizează venituri de această natură datorează impozit de 16% şi contribuţie de asigurări sociale de sănă ...
”Hot Tea Party” în Piaţa Domnească | 1.000 de Moşi Crăciuni în centrul Galaţiului
Joi, 15 Decembrie 2016 16:00 | Publicat în EVENIMENT
Gălăţenii sunt provocaţi să stabilească, la sfârşitul acestei săptămâni, un record absolut pentru oraşul nostru: 1.000 de Moşi Crăciuni reuniţi în centrul Galaţiului. Cei 1.000 de Moşi într-un singur loc ar fi, totodată, cel mai mare număr de Moşi Crăciuni strânşi laolaltă, în acest an, oriunde în România. Astfel că, vineri, 16 decembrie, începând cu ora 14,00, sunteţi aşteptaţi să veniţi cu un simbol de Moş Crăciun (un fes sau o haină roşie, o barbă alb ...
EXCLUSIV VL | Există viaţă după insolvenţă!
Miercuri, 14 Decembrie 2016 06:00 | Publicat în ECONOMIE
Se apropie Crăciunul, sărbătorile de iarnă, o perioadă în care, cu toţii, încercăm să fim puţin mai buni ca de obicei. O perioadă în care încercăm să aducem bucurie în viaţa celor care ne înconjoară, în care încercăm să vedem mai mult partea frumoasă a lucrurilor. Ei bine, asta îşi propune şi „Viaţa liberă” în noua serie de articole pe care o lansează în acest sfârşit de an: să vă arătăm partea bună, cinstită, corectă a lucrurilor, dincolo de aparen ...
VISUL FRUMOS de la Vânători: O casă pentru liniştea dumneavoastră | FOTO
Marți, 20 Decembrie 2016 23:30 | Publicat în EVENIMENT
V-aţi săturat de nebunia oraşului, de zgomotele care se aud pe străzi sau la vecinii de deasupra la orice oră din zi şi din noapte? V-aţi săturat de cei care-şi ambalează motoarele pe străzi, exact sub ferestrele dumneavoastră, la ore la care nici găinile nu s-au trezit? Sau de sirenele ambulanţelor ori ale maşinilor de poliţie, asta în cazul în care aveţi locuinţa într-o zonă centrală, intens circulată? Sau poate nu vreţi să mai auziţi lătratul câinilor comunitari, ...
Iadul şi bunele intenţii | Rămân elevii fără abonamente pentru transportul judeţean?
Sâmbătă, 10 Decembrie 2016 00:00 | Publicat în Regional
Elevii ar putea rămâne fără abonamentele pentru transportul rutier judeţean, din cauza tarifelor maximale impuse operatorilor de transport printr-o Hotărâre de Guvern "ce are la bază un calcul ireal şi eronat", avertizează Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT), printr-un comunicat. FORT susţine că aceste costuri maxime impuse sunt mai mici decât cele reale şi că, în ţară, consiliile judeţene nu pot acoperi aceste diferenţe. Prin urmare, mai mult de jumătate din ...