Articole filtrate după dată: August 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
GALERIE FOTO: Vezi cum s-au sărbătorit la Galaţi 125 de ani de la NEMURIREA lui Eminescu
În fiecare an, la 15 iunie, parfumul teilor devine un poem de chemare a admiratorilor lui Eminescu în jurul primei statui a poetului, amplasată în parcul care-i poartă numele. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi ieri, când s-au împlinit 125 de ani de la trecerea la cele veşnice a Luceafărului poeziei româneşti, iar Biblioteca „V. A Urechia” şi autorităţile locale au ţinut să marcheze cum se cuvine evenimentul. Sărbătoarea a început cu muzică de promenadă interpretată de ...

Gala ASMA: Acţiune de PREMIERE a voluntariatului

Duminică, 15 Iunie 2014 18:00 | Publicat în SOCIETATE

Gala ASMA: Acţiune de PREMIERE a voluntariatului
Asociaţia Suport Medical Activ (ASMA) a organizat vineri, 13 iunie, a treia ediţie a Galei Premiilor ASMA. Faţă de ediţiile precedente, organizatorii au dorit ca, anul acesta, evenimentul să aibă loc în aer liber, pe scena din parcul Rizer. Premianţii din 2014 sunt cei care în ultimul an s-au implicat şi au susţinut proiectul educativ-umanitar "Ajută un copil să crească sănătos". Potrivit organizatorilor, aproximativ 4.000 de copii au beneficiat de pe urma proiectelor desfăşur ...

Copil de un an, NESUPRAVEGHEAT, LOVIT de maşină

Duminică, 15 Iunie 2014 17:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE

Copil de un an, NESUPRAVEGHEAT, LOVIT de maşină
Un copil în vârstă de un an şi jumătate, a fost lovit de un autoturism în parcarea pensiunii Tosca, aflată în nordul municipiului Vaslui. Copilul a scăpat de sub supravegherea părinţilor şi se îndrepta spre un autoturism de la care se auzea muzică, timp în care a fost lovit, cu roata din stânga spate, de altă maşină care mergea înapoi. Copilul a fost transportat imediat, cu un autoturism privat, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui. Medicii l-au diagnosticat cu politraum ...

BACALAUREAT 2014: Luni, start la proba digitală

Duminică, 15 Iunie 2014 17:00 | Publicat în EDUCAŢIE

BACALAUREAT 2014: Luni, start la proba digitală
Cei în jur de 4.000 de candidaţi gălăţeni de anul acesta la bacalaureat vor începe de luni, 16 iunie susţinerea probei de competenţe digitale, care se va încheia vineri, pe 20 iunie.  La proba de competenţe digitale, subiectul va conţine un număr de aproximativ 15-20 de itemi care vizează competente în concepte de bază privind sistemele de calcul, utilizarea computerului şi organizarea fişierelor, sisteme de operare, procesoare de texte, procesoare de calcul tabelar, prezentă ...
VESTE BUNĂ pentru bolnavii de HIV-SIDA: Din 2015, se reiau achiziţiile centralizate
Cei aproximativ 250 de pacienţi gălăţeni care în momentul de faţă sunt incluşi în Programul naţional împotriva HIV-SIDA vor avea parte, din 2015, de tratament fără întreruperi împotriva acestei boli. În prima parte a anului 2014, din cauza unor disfuncţionalităţi apărute la nivel local în procesul de achiziţie a medicamentelor, pacienţii din Galaţi şi din alte câteva judeţe au rămas perioade de câteva săptămâni fără terapie, lucru care le-a pus în pericol viaţ ...

Român MORT pe o plajă din Italia

Duminică, 15 Iunie 2014 15:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE

Român MORT pe o plajă din Italia
Un imigrant român care vindea nuci de cocos pe o plajă din zona portului Santo Stefano, în regiunea Toscana, a fost găsit mort. Bărbatul avea aproximativ 30 de ani şi potrivit martorilor acesta s-a prăbuşit brusc, decesul fiind cel mai probabil cauzat de un stop cardio-respirator. Medicii au încercat resuscitarea bărbatului însă acestea nu au avut nici un efect. Anchetatorii italieni au dispus efectuarea autopsiei pentru a se stabili cauzele decesului mai cu exactitate. ...

Încep PROTESTELE sindicaliştilor SANITAS

Duminică, 15 Iunie 2014 14:00 | Publicat în SOCIETATE

Încep PROTESTELE sindicaliştilor SANITAS
Pe data de 23 iunie, Sindicaliştii Federaţiei Sanitas, vor începe protestele, care se vor încheia pe data de 4 iulie. Aceştea doresc creşterea cu zece la sută a salariilor din sănătate şi asistenţă socială şi un contract colectiv de muncă în sectorul sanitar, dar şi deblocarea posturilor. În această perioadă sindicaliştii vor protesta în faţa Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii şi a Ministerului Finanţelor. Această decizie a fost luată în urma consultări ...
INTERVIU cu Irina Mohora/ Despre gătit, diete şi ritualuri de înfrumuseţare
Irina Mohora (TVR) este fără îndoială una dintre cele mai sexy vedete autohtone. Afişează o siluetă impecabilă, un ten perfect şi un păr de reclamă, iar apariţiile ei la evenimente sunt întotdeauna apreciate. Într-un interviu acordat recent, Irina a vorbit despre gătit, mâncărurile ei preferate, diete, felul în care arată meniul ei zilnic, dar şi despre ritualurile ei de îngrijire.   Reporter: Cât timp petreci în bucătărie şi care este preparatul care îţi iese înt ...
VIDEO/ Slender Man, MITUL de pe internet care a împins nişte COPII la CRIMĂ
Pe 3 iunie, majoritatea oamenilor de pe Pământ au fost cutremuraţi de o tragedie evitată pe muchi de cuţit în America: două fetiţe de 12 ani şi-au înjunghiat o prietenă de aceeaşi vârstă de 19 ori pentru a dovedi faptul că sunt demne de atenţia unei creaturi inventată pe internet, Slender Man. Din fericire, victima a reuşit să scape şi să ceară ajutor, în prezent aflându-se într-un spital, luptând pentru viaţa ei. Ce este Omul Subţire Internetul nu este un mediu toc ...
TURISM/ România uimitoare: Parcul Naţional Retezat, o experienţă de neuitat
La sfârşitul secolului al XIX-lea, o dată cu crearea primelor parcuri naţionale în ţările anglo-saxone, a apărut ideea rezervării spaţiilor naturale pentru a proteja şi conserva bionatura. Lucrurile s-au mişcat rapid, drept dovadă în 1935 a luat naştere în România Parcul Naţional Retezat. Parcul este situat în partea de sud-vest a ţării, pe teritoriul judeţului Hunedoara, fiind un teritoriu relativ vast, cu o bogăţie biologică, calitate peisajeră şi istorie bogată, as ...