Articole filtrate după dată: Iunie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi

Folk nou, în oraşul cu flori de tei

Sâmbătă, 30 Mai 2009 03:00 | Publicat în CULTURA

Folk nou, în oraşul cu flori de tei
Vineri, pe înserat, în piaţeta din faţa Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, Vasile Şeicaru  şi-a lansat cel de-al 10-lea album din carieră – „În oraşul cu flori de tei”. Iubitorii de folk autentic de toate vârstele, dar mai ales iubitorii de Şeicaru s-au adunat, în jurul orei 20.00, la teatru şi l-au acompaniat pe artistul gălăţean atât pe durata unora dintre cele 10 cântece de pe noul album – cum ar fi „Un Înger pereche”, cât şi a celor mai vechi, deja consa ...

Artizanat şi flori la malul Dunării

Sâmbătă, 30 Mai 2009 03:00 | Publicat în MAGAZIN

Artizanat şi flori la malul Dunării
Copiii şi programele lor artistice au deschis şi în acest an Expo Flora 2009, organizat de Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi cu sprijinul Consiliului Judeţean. Micuţii coordonaţi de prof. Sofia Şerban precum şi elevii de la Grupul Şcolar «Eremia Grigorescu» Bereşti  au captat atenţia  vizitatorilor lor la fel de mult ca mirajul florilor.Ce găsiţi la expoziţiePetuniile, în stânga şi în dreapta, pe drept reginele expoziţiei, cu preţuri în jur de 20 de lei ghi ...

Înjunghiat de patru ori

Sâmbătă, 30 Mai 2009 03:00 | Publicat în SOCIETATE

Înjunghiat de patru ori
* Un bărbat a trecut pe la fratele său, pe care l-a găsit cu un oaspete * Între cei doi vizitatori, lucrurile au degenerat * Un bărbat de 45 de ani din comuna Smârdan a ajuns la Urgenţe, după ce, susţine el, a fost înjunghiat de un consătean pe care l-a găsit prin curtea fratelui său. „M-am dus să-mi iau un pachet de ţigări, după care am trecut pe la frate-meu. Acolo era unul, prin curte. L-am întrebat ce face acolo, iar el mi-a zis că de ce fac eu ordine în curte la frate ...

Aşteptări şi aşteptaţi

Sâmbătă, 30 Mai 2009 03:00 | Publicat în EDITORIAL

Întotdeauna activitatea unui partid sau a unui politician a fost estimată în funcţie de ce a făcut sau nu a făcut respectivul în plan local. Asta, în primul rând, pentru că în plan local sunt cele mai multe nevoi; în al doilea rând, pentru că aici sunt şi cel mai uşor de rezolvat problemele şi în al treilea rând, pentru că realizările sau nerealizările sunt imediat taxate de cetăţenii cu drept de vot. Cum este şi firesc, multe cariere politice au plecat din plan local, d ...

Trei nume în trei săptămâni!

Sâmbătă, 30 Mai 2009 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE

În urmă cu două, maxim trei săptămâni, comunicatele de presă din partea Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi nu mai erau semnate cu acelaşi nume de către doamna directoare Camelia Grosu. În locul acestei semnături apărea Camelia Moroianu. Aşa că am încercat să aflăm ce s-a întâmplat, mai ales că neoficial, se tot vorbeşte de ceva vreme de posibilitatea schimbării din funcţie a directoarei, nu din vreun motiv profesional, ci din eternul motiv… de partid. Aşa ...
Preşedintele PNL Galaţi, Victor Paul Dobre, a făcut, vineri, mai multe remarci, faţă de declaraţiile  recente ale vicepremierului României, Dan Nica, referitoare la situaţia combinatului gălăţean. „Domnul Nica spune că nu este preocupat de declaraţii, ci de fapte. De asemenea, spune că Guvernul se ocupă de soarta combinatului, dar că totul este confidenţial, deocamdată. Referitor la această confidenţialitate, aş vrea să mai remarc ceva. Domnul Mircea Geoană, care este ...

Încurcate sunt căile discursurilor politice

Sâmbătă, 30 Mai 2009 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE

Încurcate sunt căile discursurilor politice
Aşa ar putea spune cineva, după ce a asistat la manifestările prilejuite de Ziua Eroilor desfăşurate, joi, în Cimitirul Eternitatea, la Mausoleul Eroilor! Asta, pentru că cei prezenţi au avut parte şi de discursuri strălucite şi emoţionante, dar şi de „ziceri” stângace. Cum cei cu discursuri bune se ştiu ei – cum se spune „pentru cunoscători” – să ne oprim acum puţin asupra celui mai ciudat discurs ţinut de Ziua Eroilor. Cel al viceprimarului Nicuşor Ciumacenco. D ...

Panică veche la gripă nouă

Sâmbătă, 30 Mai 2009 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE

Panică veche la gripă nouă
Ieri, 29 mai, la Prefectura judeţului Galaţi, a avut loc şedinţa Comisiei de Dialog social, cea mai importantă temă discutată fiind măsurile de prevenţie luate de Direcţia de Sănătate Publică pentru evitarea îmbolnăvirilor umane cu virusul H1N1, sau noua gripă, cum i se mai spune. Din partea DSP Galaţi, situaţia a fost prezentată de dr. Mariana Ioan, medic primar epidemiolog. Am aflat că activitatea permanentă a instituţiei se desfăşoară zilnic, în intervalul orar 7.00- ...
Cum s-a întâlnit la Bereşti Coaliţia de guvernământ
Bereşti. Sărbătoarea Salcâmului 2009. Lume multă, oameni, de asemenea! Politicieni, localnici, primarul oraşului, autorităţi etc. Muzică, fum şi miros de mititei. Bere la dozator şi discursuri electorale pe măsură. Din valurile de bere gâlgâite pe gâturile însetate se distinge ideea că în acest an nu se fac pomeni electorale cu alcool; din discursurile electorale se distinge ideea că, dacă dă Dumnezeu ploaie, ieşim din criză, măcar în privinţa agriculturii! Că de irig ...

Scandal televizat la Consiliul Judeţului

Sâmbătă, 30 Mai 2009 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE

Scandal televizat la Consiliul Judeţului
* În şedinţa de ieri, transmisă în direct la televizor, consilierii şi-au dat arama pe faţă * PD-L împotriva tuturor * Acuze, jigniri şi aflări în treabă * Gata cu pacea! *Şedinţele paşnice de până acum ale Consiliului Judeţului Galaţi au fost doar liniştea dinaintea furtunii. Ieri, PSD şi PD-L şi-au încrucişat săbiile cu toată forţa, şi în direct, la televizor. Cearta a pornit de la organigrama Protecţiei Copilului, care prevedea o reducere a personalului de la 16 ...