De ce a pierdut România la tenis, în viziunea lui Mircea Badea

De ce a pierdut România la tenis, în viziunea lui Mircea Badea
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

* După ce a demonstrat că e foarte bun la lupte libere, reuşind să stea în picioare aproximativ 5 secunde în faţa unui luptător în ring, Mircea Badea se dă şi cunoscător de tenis. Mai exact, acesta a declarat în emisiunea pe care încă o păstoreşte şi la care, probabil, se uită destulă lume, că ştie de ce România nu s-a calificat în finala FedCup. "Am văzut nişte secvenţe oribile, am văzut pe un Emil Boc foarte mic, cu o tobă mare, sprijinită pe o burtă şi mai mare. N-am putut să mă uit. Pe bune, unii se întreabă zile la rând de ce a pierdut România semifinala cu Franţa? Zici că a jucat România la fotbal cu Insulele Feroe şi se întreabă oamenii de ce a învins Insulele Feroe pe România", a explicat acesta.

* Bine, ce e drept, Franţa are echipă. Dar câţi fani ai tenisului ştiau ceva de duduia Parmentier înainte să o scuture pe Irina Begu? Şi dacă nici acum, când avem un număr 2 mondial, fost număr 1, în echipă, nu ne ridicăm la nivelul ei, atunci când? Că ea a încercat, dar nu a reuşit singură. Vorba lui CTP, Franţa - Halep 3-2!

Citit 1603 ori Ultima modificare Joi, 25 Aprilie 2019 18:57

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.