Iubirea lui Pelinel moare, a lui Ogică creşte

Iubirea lui Pelinel moare, a lui Ogică creşte
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Tot naşul şi America sunt mai dulci. Lucrurile în patul Valentinei Pelinel şi al lui Cristi Boureanu s-au răcit, pentru că, se pare, manechinul a început să încălzească patul unui alt Cristi, Borcea. Ca urmare, aceştia divorţează. Şoc în lumea mondenă! Băieţii cuminţi nu fac faţă cerinţelor unei fete pusă pe aventuri. A rezistat ea vreo nouă ani, dar i-a ajuns. Buzele ei cărnoase nu au putut rezistă să sărute o singură pereche de buze, mai ales când la mijloc era şi naşul. Nu de alta, dar şi America e mai dulce decât Românica. Plecată de patru luni acolo, în ţara tuturor posibilităţilor, i s-au deschis ochii blondei şi parcă nu s-ar întoarce pentru un fost deputat.

Prostia, vedetă la TV. Dacă nu credeţi în Dumnezeu, ar trebui să începeţi să credeţi, dacă până acum aţi refuzat să vă faceţi cruce, acum e momentul să începeţi să vă faceţi. După ani de zile de făcut şcoala de şoferi, Andreea Tonciu a primit un Audi şi hop! a luat şi carnetul sau invers, oricum nu mai contează. Ştie cum arată un Audi A5, dar nu ştie cât costă carburantul şi probabil nici n-o interesează. Nu ştie să conducă bine, dar ştie să-i înjure ca un birjar pe ceilalţi şoferi din trafic. Deja a intrat cu maşina în gard, a pus lichid pentru parbriz în recipientul destinat antigelului. A recunoscut că a băgat maşina în gard, încercând să o parcheze. Nu pare deloc deranjată să se dea în stambă aruncându-le pietonilor sau conducătorilor auto vorbe de ocară, atâta timp cât ea are maşină şi este începător.

Iubire cuminte, de cofetărie. Don Juan Ogică şi-a câştigat noua iubită, pe Roxana, studentă la Conservator, cântăreaţă în deschiderea concertelor de manele, trimiţându-i flori zi de zi. Cu toate acestea, omul pare că nu ştie unde să situeze relaţia lor. „Nici eu nu ştiu care este situaţia noastră”, a spus Ogică, recunoscând că deocamdată totul e doar tatonare şi mers la cofetării.

Citit 1494 ori Ultima modificare Marți, 08 Aprilie 2014 16:28

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.