(pentru doamna învăţătoare Rodica Răşcanu, La mulţi ani!) Vreau să vă spun ce nu aţi auzit niciodată: între cal şi călăreţ nu există semnul egal... calul te duce unde vrei, dar nu te întreabă părerile lui Napoleon despre incursiunile lui Hanibal! Cavaler al Veselei sau al Tristei Figuri, călăreţul ajunge la Roma, ajunge la Piramide, ajunge unde vrea... dar nu se întreabă dacă domul cal mai are potcoave, dacă mai are copite! Vreau să vă spun că trecerea noastră n ...

Are trei picioare. Merge aşa. Nu, are patru picioare. Dar unul, dreptul din faţă, îi atârnă inert, inutil. Văd că nu-l poate pune pe pământ, pe asfalt. Şi nici nu poate scăpa de el. Oare îl doare? Mă uit în ochii lui. Nu plânge. Dacă nu plânge, înseamnă că nu-l doare. Aşa cred eu. Dar dacă-l doare, însă nu plânge? E posibil, nu? Dar dacă nu ştie să plângă? E posibil, da? Vrea să traverseze cu ceilalţi. Că nu-i singur. E cu mulţi fraţi, cu multe surori, cu mulŠ...

!vino să bem o cafea împreună/ şi apoi să-ţi ghicesc în cafea: eşti o femeie cu inimă bună,/ mai bună ca inima mea! !vino să bem nişte sânge de vie/ şi apoi să cântăm printre vii: ave marie, doar ave marie.../ ce lună în ochii pustii! !vino şi spune-mi măcar bună seara/ şi apoi să te văd, să mai văd cum dorul se stinge, cum arde ţigara,/ cum totul e vis şi prăpăd! !vino şi spune, aşa, cât e ceasul.../ de-o vreme încoace n-am timp, stau şi măsor veşnicia cu ...

Răspund: "nu ştiu dacă pot să trec, azi, pe la matale, dar stai un pic să-mi revin! cum, adică, m-ai auzit din ogradă? zici că vocea care se izbea de clopot este vocea mea, era vocea mea? acum, când vorbim, de ce nu se mai aude din sâmburele lumânării, de ce nu se mai loveşte de clopot? vrei să spui şi să cred că nu orice cuvânt are loc în Memoria Universală? sau te ţii de glume?"... Eforul mă ascultă, zâmbeşte ca din altă lume, îşi trece ochii prin mine, înainte şi ...

Fulgerul - moft al luminii, sclipire din ochiul divin - duce şi aduce aminte că leagă nimicul de tot... semn al mirării din care poetul se înfruptă puţin, pune pe dor o scânteie şi o flacără pune pe rod! Tunetul - strigăt al celui mai singur pe jos şi pe sus - rupe din osul tăcerii şi scoate poeţi din păcat... spunere până aude şi surdul ce mutul a spus atunci, mai târziu, când o mamă îşi uită cuvintele-n sat!   Ploaia - o sfântă ispravă de fulger şi tunet - mereu ...

O lumânare aprinsă în memoria codobelcului ucis? Sigur că da! Şi un semn de cruce? Sigur că da! Şi o rugăciune? Sigur că da! De ce? Uite-aşa, să se mire proştii!... (cum zice Marin Preda, nu?)... Sigur că da!... Însă, ceva foarte ciudat se petrece după acest ritual mai mult ori mai puţin agreat de trecători/muritori. Ceva de dincolo de realitatea imediată. Parol, încep să văd conturul unor două mâini întinzându-se spre mine, spre semnul crucii mele, din mijlocul nevăzu ...

Din gol... din plin s-aude cum bate Veşnicia şi strigă prin adâncuri că-i singură şi vrea să vină lângă mine, la cuminecătură, sub sfeşnic, sub icoane, ori să mă duc la ea! Şi strigă toată ziua, şi strigă toată noaptea, şi-i înţeleg dorinţa, durerea cea mai grea: nu poate fără mine, e gata să-nceteze din viaţă, şi vrea numai din lumânarea mea să-şi ia nişte lumină, să-şi ia nişte căldură, să-şi ia din manuscripte poemul paraclis, ectenii de prin scrip ...

Da, renunţ la autobuzul de fără un sfert. Renunţ şi mă întorc să aprind o lumânare în memoria melcului, la biserica lui Mitică, fostul meu coleg în şcoala din Bursucani. Fiindcă în Bursucani am făcut şcoala elementară. Cătunul Zimbru nu are şcoală. Acest cătun e un fel de copie a imaginarului Macondo dintr-"Un veac de singurătate" al lui Gabriel Garcia Marquez. Zimbru are numai schit de maici, fără maici. Şi trei fântâni. Şi mai are şi un drum şi jumătate. Drumul ...

Faceţi linişte, doamnelor şi domnilor, vă rog frumos, faceţi linişte şi veniţi mai aproape,veniţi cât mai aproape unul de altul, veniţi şi staţi cât mai aproape unii de alţii, vă rog să staţi, măcar acum, robi lângă roabe... acest spectacol este primul şi ultimul, primul şi ultimul din tot adâncul şi din tot înaltul, primul şi ultimul din viaţa dumneavoastră... veniţi chiar acum, nu aveţi nimic de câştigat, dar puteţi pierde ce (nu) aşteaptă fiecare... luaţi ...

Gata, mai am câţiva metri şi intru în perimetrul staţiei de autobuz. Măresc pasul fiindcă se face timpul de sosire a fiorosului drapat/mânjit cu pozele instinctelor primare. Dar nu-mi abat atenţia de la drum, mai ales că tare a plouat şi tare risc să dau prin gropi primare pline cu apă, risc să mă facă bleaşcă vreun sărit de pe fix primar la volan, vreun grăbit spre Nicăurea, aşa cum zice poetul Ion Potolea din Bereşti. Trebuie să circul mai repede, însă trebuie să-mi ...