Tata stă şi se uită cu ochi albaştri la teiul liniştit şi bătut de vânt... şi încep să mă mir: ce tei uriaş, ce tată bătrân pentru care mai sânt!   Vine o pasăre cu pene de scris şi se opreşte pe o ramură să cânte pentru cei plecaţi, pentru cei rămaşi sub tei, lângă tata cu mâinile blânde!   Cere o pană şi scrie!...îmi zice tata... scrie cu cerneală din ochii mei, scrie pentru maică-ta plecată să deretice raiul pentru mine şi tei!   Mă uit la pasăre, fi ...

Oare pasărea o fi trecut dincolo de cer? Cum să rămână ouăle singure? Cum să le iau acasă? Ce-o să zică mama? Deja simt cum nuiaua de corn îmi "vine" perfect pe spinarea de făt-frumos cu mintea-n brusturi. Vai de capul creierului meu! - cum va să scrie Nichita Stănescu, însă eu încă nu-mi imaginez. Sigur că da! Plâng înspre cer, simt susul cum se apropie şi cum mă înveleşte, cum mă lasă fără jos, dar simt cum plânsul îmi purifică tot dinăuntrul, cum îmi perforea ...

Moto: "despre maria nu mai ştiu nimic...              am auzit că se întoarce-acasă              fiindcă-o doare dorul şi i-i frig              şi-i tot la fel de lungă şi frumoasă"                                             (anonim folk)   Începe să plouă, Marie... mai stai o secundă, mai stai să treacă şi vara aceasta... şi naşte-l din nou pe Mihai!   Începe să plouă cu floare în pletele ta ...

Zăpodiile mi-au tulburat mereu dimensiunile copilăriei. Însă, ca zăpodia noastră dintre pădurea lui Dumbă (Ion Croitoru) din Adam şi dealul care hotărăşte cătunul Zimbru la apus, nu reuşeşti să afli niciunde, chiar dacă răscoleşti pământul în cruciş şi-n curmeziş, cum zic toate cărţile cu basme şi cum spun toţi bunicii şi străbunicii acestor locuri minunate. Această spinare de cal, această culme, acest ascunziş lin, acest platou mirific m-a făcut praf de fiecar ...

Şi-aud, şi văd: în hohote şi-n lacrimi vine trecutul timpului prezent... vrea să-mi oprească aripile morii, să-mi bată vântul drept şi repetent, şi vrea să-mi hotărască veşnicia, şi visul să mi-l ia de la oblânc, să-mi şteargă amăgirile din zare, din care-am tot mâncat şi mai mănânc, din care-a ciugulit şi dulcineea, şi chiar mârţoaga a poftit un pic, şi vor mai mult, le dau...dar scutierul îşi face cruce şi nu vrea nimic!   Şi văd, şi-aud: în hohote şi-n ...

În fiecare zi, pe aria marilor şi nenorocitelor cvartale gălăţene se consumă drame existenţiale accelerate şi scelerate până la paroxism şi infracţiune. Din toţi "demnitarii" locali, nimeni nu dă doi bani pentru liniştea publică din ce în ce mai bolnavă. În vacarmul general, fiecare face ce-i trece prin tărtăcuţă, fiindcă-i democraţie, nu? Unul taie, unul borteleşte, altul bate, altul urlă...şi toţi parcă-s plămădiţi şi frământaţi şi "luminaţi" de aceeaşi ...

Aud şi nu pot să mă apăr. Nu pot să plec din raza de acţiune a canonadei celor doi săriţi. Nu pot să mă mişc, fiindcă-i aglomerat autobuzul. E clar, sunt condamnat să aud: "De ce-ai uitat factura acasă? Zi, fă, de ce-ai uitat factura acasă? Ai uitat-o? Ori n-ai găsit-o? Dacă n-ai găsit-o, n-ai putut să-mi spui? Unde mergem noi, acum, aşa, ca proştii fără factură? Doar ţi-am zis s-o cauţi în sertarul de sus, nu? Nu cumva tu ai umblat numai în sertarul de jos? Zi, fă, ...

Moto: "şi caut, caut cheile furtunii,             să pot ajunge dincolo de ieri,             să mor aproape de sonata lunii,             străpuns de lancea ochilor homeri"                           &nb ...

Moto: "şi vine, deodată, chiar timpul să alerg              şi să-l ajung mai repede pe tata,              să mă înveţe iarăşi descântecul de melc              şi cântecul de leagăn să-mi păcălească moartea"                                                                     (anonim folk)   La noapte, am să vin să-mi dai ovăz şi lună pentru cai... luna s-a copt, ovăzu- ...

Transportarea persoanelor în comun presupune respectarea unui minim de igienă, dar şi de atitudine civică personală şi colectivă. Adică, altfel spus, nu mă sui în autobuz cum ţopârlanul cu plămânii plini de penultimul şi de ultimul fum lung de ţigară ca să-l suflu în nasul celorlalţi. Nu mă agit şi nu dau din coate ca pălitul de dambla să mă strecor spre un fotoliu liber, indiferent că-s la prima vârstă, la vârsta a doua, la nu mai ştiu care vârstă circulă cu mij ...