Evaluaţi acest articol
(5 voturi)
1 comentariu

Gălăţenii care au ratat până acum piesa "Buzunarul cu pâine", regizată de Vlad Matei Ajder, au şansa, vineri, 20 noiembrie, de la ora 19,00, să vadă acest spectacol unic. Actorii Răzvan Clopoţel şi Ştefan Alecsandru Forir vor îmbina, şi de această dată, umorul cu învăţămintele unei parabole a responsabilităţii. Spectacolul se va desfăşura la Sala Studio a Teatrului Dramatic.

Sâmbătă, 21 noiembrie, de la ora 19,00, „Năpasta”, prima şi singura dramă a lui I. L. Caragiale, va fi jucată în Sala Mare a Teatrului „Fani Tardini”. Scenografia realizată de Nicolai Mihăilă, direcţia de scenă, care îi aparţine lui Adi Călugăreanu, distribuţia excelentă (din care fac parte Lucian Pînzaru, Florin Toma, Vlad Vasiliu şi Tamara Constantinescu) se armonizează într-un spectacol intens, plin de semnificaţii şi simboluri. Piesa este o dramă psihologică, o poveste cu final moralizator, care a cucerit deja marile scene din Berlin, Paris sau Budapesta.

Duminică, tot de la ora 19,00, este programat spectacolul „Take, Ianke şi Cadâr”, de Victor Ion Popa, regizat de Eugen Făt, va trezi publicului amintirile din copilărie. Scriitura perfectă a textului le permite actorilor să intre mai uşor în pielea personajelor, ba chiar „să se joace cu ele”. Din distribuţie fac parte Marian Sterian în rolul lui Cadâr, Gabriel Constantinescu - Ianke, Petrică Păpuşă - Take, Dan Căpăţână - Ilie, Ciprian Braşoveanu - Ionel, Cristina Uja - Ana şi Svetlana Friptu - în rolul Saftei.

Citit 1329 ori Ultima modificare Duminică, 06 Decembrie 2015 18:43

1 comentariu

  • postat de un galatean nemultumit Vineri, 20 Noiembrie 2015 08:04 5.13.210.*** Link la comentariu
    0
    1

    m-am dus sambata trecuta in jurul orei unsprezece sa iau bilete pentru spectacolul de la ora 19....nu mai sunt bilete mi sa spus sec de catre casierita....am indraznit sa intreb cum se poate rezerva....acelas ton acru si mult dispret, de parca ii ceream de pomana,,,NU ESTE PRIMA DATA CAND SUNT INTAMPINAT ASTFEL DE CATRE PATROANA CASERIEI...oare cele subventii dirijate de primarie catre institutiile de cucultura nu sunt si din banii contribuabililor? stie oare si distinsa?,,, dar primaru? CU TOTU ALTA ADMOSFERA ESTE LA TEATRU MUZICAL....ti se vorbeste politicos si de foarte multe ori cand nu am gasit bilete. au fost suplimentate locurile cu scaune aduse...d3ci acolo e respect pentru galatean...se poate deci....

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.