Ştefan Hruscă revine an de an în România pentru întâlnirea cu publicul şi pentru a duce mai departe străvechiul obicei: colindul. Anul acesta, îi va colinda pe gălăţeni, luni, 28 decembrie, începând cu ora 20,00, la Casa de Cultură a Sindicatelor. Concertul le va aduce oamenilor celebrele melodii „Florile Dalbe”, „Trei păstori”, „Afară ninge liniştit”, „Linu-i lin”, dar şi „Rugă pentru părinţi” vor putea fi ascultate în seara de 28 decembrie.
“Este cel mai frumos obicei creştinesc şi românesc - de a merge să urezi de bine, pentru sărbători, celor dragi. Faceţi asta şi o să vă curăţaţi şi o să vă simţiţi mult mai bine sufleteşte Eu nu doar cânt, eu simt fiecare colind” declară Ştefan Hruşcă.
Colindatul sau uratul pe la case constituie un obicei străvechi, sfânt, pentru că transmite o veste de la Dumnezeu. Este o zestre spirituală pe care o moştenim de la strămoşi.
Turneul de colinde se numeşte „Leru-i Ler” şi va trece prin mai multe oraşe din ţara noastră. Preţul biletelor la concert este de 80 de lei şi se pot găsi pe site-ul http://www.startickets.ro/ sau la casieria Casei de Cultură a Sindicatelor.