Remus Basalic

Remus Basalic

Doar CÂTEVA ORE până la CONCERTUL lui IGLESIAS/ De unde puteţi CUMPĂRA BILETE pe ultima sută de metri

Duminică, 20 Iulie 2014 11:38 | Publicat în EVENIMENT
Scena pe care va urca cel mai bine vândut cântăreţ latino al tuturor timpurilor a fost deja ridicată, iar organizatorii aşteaptă ca în jur de 4.000 de spectatori să fie prezenţi astă-seară pe stadionul Dunărea. Julio Iglesias a sosit în această dimineaţă la Bucureşti cu avionul personal, fiind adus mai apoi la Galaţi cu o limuzină. Artistul a cerut ca în spatele scenei să aibă amenajată o cabină dotată cu aer condiţionat, mobilier de lux şi baie proprie. "Pretenţiil ...

FĂRĂ MÂNCARE şi aparate FOTO la concertul lui IGLESIAS/ REGULI DE ACCES

Sâmbătă, 19 Iulie 2014 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Pregătirile pentru concertul lui Julio Iglesias de duminică seară au început încă de ieri, cu amenajarea scenei pe Stadionul Dunărea. Organizatorii promit că totul va fi gata până sâmbătă seară. Pentru a evita îmbulzeala la punctele de acces, este recomandat să ajungeţi din timp la stadion. Accesul se va face începând cu orele 19,30. După intrare, este obligatoriu să păstraţi biletele. Biletul achiziţionat permite accesul o singură dată în zona de eveniment, până la ...

EXPOZIŢIE de aeronautică la MUZEUL de istorie

Duminică, 20 Iulie 2014 14:00 | Publicat în SOCIETATE
Dacă sunteţi interesaţi de istoria aviaţiei româneşti şi vreţi să vedeţi echipamentele folosite de-a lungul timpului de piloţii români, Muzeul de Istorie "Paul Păltănea" a pregătit expoziţia unică în Galaţi - "Memoria Aviaţiei Române", pe care o puteţi vizita până pe 27 iuliei. Piesele de rezistenţă ale expoziţiei sunt un costum de suprasarcină, destinat piloţilor care în anii '80 zburau cu viteze mai mari decât ce a sunetului, şi un kit complet de supravieţuire ...

HARTA transportului PUBLIC gălăţean pe timpul VERII: Pe unde circulă TRASEELE 102, 104 şi 105

Sâmbătă, 19 Iulie 2014 04:00 | Publicat în SOCIETATE
Traseul 102 Troleibuzele care circulă pe această linie fac legătura între cartierul Micro 19 şi Parc CFR. Staţii: Micro 19, Neacşu, Spitalul Judeţean, Parcul Cloşca, Ţiglina I, Bănci, Mazepa, Potcoava de Aur, Centru, Universitate, Parfumul Teilor, str. Basarabiei, bloc Ialomiţa, Căminele Studenţeşti, Căminul de Bătrâni, Parc CFR. De luni până vineri, între 5,00 şi 22,30, circulă câte un troleibuz la aproximativ un sfert de oră, potrivit informaţiilor transmise de Tra ...

Traseul autobuzelor 35 şi 36 după închiderea străzii Traian

Vineri, 18 Iulie 2014 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Ca urmare a lucrărilor de reabilitare a reţelei de apă şi canalizare desfăşurate pe strada Traian în această perioadă, autobuzele de pe liniile 35 şi 36, alături de cele de pe liniile 7, 8, 11, 12, 15 şi 16, au rutele modificate. Traseul 35 Porneşte dinspre Metro, str. Traian, str. Cerealelor, str. Dr. Carnabel, str. Gării, str. N. Bălcescu, str. Eroilor, str. Dr. Carnabel, str. Cerealelor, str. Traian şi se reîntoarce la Metro. În timpul săptămânii circulă câte un autob ...

Julio Iglesias vrea cinci stele atât la HOTEL, cât şi pe SCENĂ, pentru CONCERTUL de la Galaţi, de duminică

Vineri, 18 Iulie 2014 00:00 | Publicat în SOCIETATE
* Cântăreţul latino va veni la Galaţi cu o limuzină de lux şi va mânca preparate specific româneşti * Biletele VIP sunt deja epuizate * După Galaţi, Julio Iglesias va concerta şi la Bucureşti Cum muzica este considerată un limbaj universal, nu este de mirare că mii de oameni aşteaptă cu sufletul la gură concertul lui Julio Iglesias de la Galaţi. Unul dintre cei mai apreciaţi şi îndrăgiţi cântăreţi ai tuturor timpurilor, Julio Iglesias va ateriza cu avionul personal ...

HARTA transportului PUBLIC gălăţean pe timpul VERII: Pe unde circulă TRASEELE 29, 31 şi 34

Joi, 17 Iulie 2014 06:00 | Publicat în SOCIETATE
Traseul 29 Face legătura între Gara CFR şi cartierul Micro 19. Staţii: Micro 19, bulevardul Galaţi, Bloc A, Bloc B3, Cimitir Cătuşa, Grădiniţa Prichindel, Neacşu, Spitalul Judeţean, Ţiglina I, Orăşelul Copiilor, Complex Francezi, Bloc E6, Bănci, Mazepa, Potcoava de Aur, Complex Spicu, Navrom, str. Sindicatelor, Spitalul CFR, Autogara, Gara CFR.De luni până vineri, autobuzele de pe Traseul 29 vin în staţii cu o frecvenţă orară de unul la 40 de minute, în intervalul de ti ...

ATENŢIONARE! Tot mai mulţi copii din Galaţi devin OBEZI

Joi, 17 Iulie 2014 05:00 | Publicat în SOCIETATE
Mâncarea fast-food, statul cu orele în faţa calculatorului şi lipsa de mişcare sunt principalii "vinovaţi" de creşterea numărului de copii care ajung la medic cu obezitate. Dincolo de faptul că anturajul tinde să-i marginalizeze pe copiii obezi, atitudine ce-i predispune pe aceştia la probleme de adaptare socială, doctorii atrag atenţia asupra riscurilor grave pe care le presupune obezitatea infantilă. "Jumătate dintre copiii obezi au probleme de respiraţie în timpul somnului. p ...

TROLEIBUZE blocate între STAŢII din cauza unei căderi de TENSIUNE

Miercuri, 16 Iulie 2014 17:05 | Publicat în EVENIMENT
Nervi pentru călătorii care voiau să ajungă dinspre Micro 19 spre Centru şi Parc CFR, sau invers, după ce troleibuzele care circulă pe traseele 102 şi 104 sunt blocate în trafic de la ora 16.30. De vină pentru această situaţie ar fi o cădere de tensiune, a cărei cauză urmează să fie stabilită de o echipă a Transurb trimisă pe teren. "Am trimis deja un autobuz care să înlocuiască o parte dintre troleibuzele rămase între staţii. Problema va fi remediată când vom reuşi ...

Fost POLIÅ¢IST, acuzat de ÃŽNÅžELÄ‚CIUNE ÅŸi "SCLAVIE" (FOTO)

Joi, 17 Iulie 2014 00:00 | Publicat în SOCIETATE
* Câţiva tineri din Galaţi reclamă o serie de abuzuri la care ei susţin că au fost supuşi în timpul cât au fost la muncă pe un şantier de construcţii din Germania * Ei afirmă că au fost ademeniţi de un fost poliţist cu oferte tentante de lucru, promisiuni care s-au dovedit simple minciuni, odată ajunşi în Germania * Partea acuzată spune că toate învinovăţirile sunt pure invenţii * Cazul este în atenţia oamenilor legii Jan Caşu are 32 de ani şi locuieşte în GalaŠ...
Pagina 542 din 692