îţi mulţumesc pentru că mi-ai umplut ulciorul şi pentru că ai stat sub sub același cer, alăturea de mine, până când mi-am potolit cea mai lungă şi cumplită sete, până când am înţeles că un astfel de bine este egal cu smulgerea din braţele celei care se repede să-şi domolească foamea măcar cât ţine o secundă, fiindcă, oricum, nu se satură niciodată - e hulpavă şi furibundă, şi nimeni n-are curaj să-i facă şi să-i ducă nota de plată !!! pentru acest ulcio ...

Sunt gata de plecare. Îmi plac plecările. Deoarece mă angajează sufleteşte, fizic, emoţional. Fiindcă în partea cealaltă există o sosire şi o aşteptare. Există un scop şi o desăvârşire. Dar şi o cantitate suficientă de imprevizibil. Un fel de necesar. Un fel de „fără de care nu se poate”. Un fel necunoscut de „Cineva” sau „Ceva” care mă determină să-mi „rostesc” în gând mobilizatorul „abia aştept să ajung”. Şi care îmi aprinde imaginaţia, o tors ...

STÂLP DE ILUMINAT PUBLICUL, stă continuu şi singur şi neobservat din zori până-n seară, dar nu se văicăreşte niciodată, nu ştie decât că trebuie să nu moară, nu ştie decât că trebuie să-și facă datoria fără vro răsplată, nu cere nici de foame, nici de sete – nici măcar nu ştie dacă vro cineva-l crede sau nu-l crede !!!   STÂLP DE ILUMINAT PUBLICUL, nici din seară până-n zori nu-l observă nimeni – cică bate la ochi şi cică strică toate punctele de re/v ...

Sigur că da!...Din ceastă casă naltă/ şi-adâncă se aude celebra Simfonie/ (a V-a, mi se pare) nici rece şi nici caldă!/...de fapt, Orfevrărie! de fapt, Dantelărie!/ de fapt, alcătuire de Tot, de Limpezire/ a totului din Toate şi-a totului din Fire!/ şi chiar şi-a celui care-i (deci, aşadar) Ne-Tot!/ şi chiar şi-a celui care-i „(nu) ştiu, (nu) vreau, (nu) pot!” „Se poate înţelege: sunt fulgere în sine/ şi tunete ucise la naştere, căci plouă/ de la pământ spre nou ...

Ce plop înalt! – dacă mă sui în el,/ ajung la cer, buimac şi mititel! E cerul unu! – strigi din urma mea – / mai ai de mers în sus şi-ncă ceva! Şi-ncă ceva – şi dau de cerul doi.../ abia mai văd cărarea înapoi!) La cerul trei, încep să mă îngrop!.../ (ce plop fără sfârşit, mamă, ce plop!) La cerul patru, nu te mai aud!.../ (sunt singur, fără nord şi fără sud!) Încă un pas...şi-ajung la cerul cinci.../ începe zero...(doamne, câţi paingi şi cât perfect ...

(!) toată viaţa ai scris şi ai dat lucrare scrisă la scriere, adică la scrierile scriitorilor pe care i-ai citit, însă niciodată nu ai putut să treci pragul clasei următoare, şi niciodată n-ai aflat de ce se sinucid cei care se sinucid, şi de ce trăiesc mult cei care nu vor să trăiască mult, şi cât de ne/întâmplătoare poate fi şi viaţa şi moartea pe care eu nu le ascult cum le asculţi tu şi spui "da" când trebuie să spui "da", şi spui "nu" când trebuie să spui ...

Da... nu văd nici o lumină, nu văd nici un întuneric/ la intrarea sau ieşirea cestei case!... totuşi, Cine/ tot închide şi deschide uşile? Ceva eteric?/ ori Ceva ce nu pricepe mintea omenească? poate/ să-mi explice (pe-ndelete) vro Semantică?... în fine:/ oare sunt înfăşurate, oare sunt desfăşurate/ liniile ducătoare-n tot ce-a fost şi-n ce-o să fie/ Odiseea mea pe drumul care dă-n Dantelărie? Sigur că da! Memento I: "bate vântul frunzele pe vale!/ unde mai găsesc iubir ...

Oare cine locuieşte-n ceastă stranie odaie?/ văd că nu răspunde nimeni la bătaia mea-ndelungă!/ şi nu văd nici o lumină, şi nu văd nici o mişcare/ de perdele, de fiinţă... vro fantomă, să-mi ajungă/ şi să-mi ostoiască pofta de Dantelărie gratis,/ de cotrobăit prin poduri de biserici şi de palmă,/ de umblat prin cest (ne)mernic Timp tâlhar şi mut şi tâmp/ când pot bine, foarte bine să dispar din iastă valmă,/ să mă duc tocmai Acolo, unde nu-i nici o greşeală,/ ...

(!) mai mult ca sigur, vine dinspre partea de sud a moldovei de nord şi-mi bate la poartă şi-mi spune că trebuie chiar acum să mă pregătesc şi să mă gătesc şi să iscălesc primul acord cu direcţia şi sensul ultimului drum fără de care nu se poate nădăjdui şi descoperi şi trăi nici măcar o clipă de eternitate (!) (!) mai mult ca sigur, vine dinspre partea de nord a moldovei de sud şi-mi bate la poartă şi-mi spune că nu trebuie chiar acum să mă pregătesc şi să mă ...

(!) hai, blânda mea singurătate,/ hai, lunga mea deşertăciune, du-mă acolo, cât mai este/ la miazănoapte miazăzi, să rostuiesc eternitatea/ şi să bat clopotul, să sune de îndurare pentru clipa/ în care totul va pieri (!) (!) hai, reverie-ntârziată,/ fereşte-mă de spăimântare, ia-mă de-aici, du-mă departe,/ numai tu ştii unde şi cum, numai tu ştii ce-nseamnă clipa/ aceea, cea fără de care sunt un biet plus pe-o cărăruie,/ pe orice cale ş-orice drum (!) (!) hai, demi ...