Uită-te în oglindă şi vezi ochii care te-au privit ultima dată: nu-i aşa că sunt verzi şi amari ca pelinul pe care l-am cosit când erai suferindă? şi ţi-ai tămăduit rănile sufletului pedepsit să (nu) mai vadă frumuseţea păcatului dintre minus/plus infinit şi farmecul uitării când (nu) (se) mai poate înflori salcâmul nostru osândit la o mulţime de singurătate? Uită-te în oglindă şi spune-mi dacă vezi ce verzi sunt lăcrămările ochilor mei rămaşi la tine când ...

Uită-te în ochii mei şi fii foarte atentă: peste câteva secunde am să-ţi mărturisesc un adevăr simplu şi unic şi frumos şi ne/spăimântător, singurul adevăr de natură transcendentă, care învinge şi vremea şi timpul, care durează o viaţă şi o moarte... şi îndatorat, şi îndatoritor! Gata, iată, se apropie momentul anume, tu ai să intri într-o legendă, eu am să intru n-aceeaşi legendă, n-am să te înving, n-ai să mă învingi, ai cei mai mari şi frumoşi ochi ...

Nimic mai adevărat! Aşa este: li se permite! Scuza-i stupidă: "n-avem pârghii, n-avem legi, n-avem instrumente, n-avem prerogative, n-avem abilitare, n-avem dispoziţie, n-avem...!"... Păi, dacă nu aveţi ce spuneţi că nu aveţi, de ce nu vă faceţi ce spuneţi că nu aveţi? Şi aşa-i devălmăşie în tot oraşul, şi aşa gunoaiele put şi mustesc la orice pas, şi aşa trăim într-o continuă degringoladă morală şi materială! Şi, prin urmare, oare nu-i necesar să avem măcar ...

Da... alde tigoare îşi iau tălpăşiţa, poliţiştii ne dau garanţii, ne promit că suntem şi vom fi pe mâini bune, apărătoare în virtutea dreptului sacru la linişte, ordine publică şi bună simţire! Şi-i credem! Cum să nu crezi nişte uniforme delicate şi înarmate până-n... convingerea că autoritatea gălăţeană funcţionează fără cusur? Cum să nu simţi că-ţi cresc aripi la gândul că cineva, acolo, mai sus ori mai jos, te iubeşte de rupe pământul, te păzeşte ...

(!) pământul umplut cu sicrie/ abia mai răsuflă-n mişcare, abia se mai ţine de steauă/ şi tot mai rahitic răsare (!) (!) se-nvârte, inspiră nădejde,/ se-mpiedică, merge, expiră, îi scârţâie timpul şi vremea/ şi ultima pasăre-liră (!) (!) jucat la trufie, pământul/ abia mai aude, mai vede cum n-are de-ales şi se pierde/ sub ură şi foame şi sete (!) (!) stă-n sine cu morţii, nu poate/ să-i zvârle afară, mai are o clipă să-şi urle pustiul/ etern: sunt nimic în m ...

Zău că prietenii mei mă lasă paf! Nu credeam că mai pot fi atâta de aproape de Poezie! Credeam că sunt doar nişte oameni cumsecade, doar nişte observatori ai tarelor sociale şi sufleteşti, doar nişte fini cunoscători ai metehnelor naţionale, ai apucăturilor celor care se consideră muritori! Dar, spre marea mea bucurie şi spre meritata lor onoare, constat că îmi recită impecabil din mari poeţi clasici şi moderni! Moş Ion Mutelcă mă face zob cu Serghei Esenin şi Mihail Iu ...

Ascultă salcâmul... ascultă-l/ cum strigă (înalt) (ne)răbdarea să sape n-adânc şi să-i toarne/ în zile şi nopţi timpul care-a fost sfetnic (mereu) aprioric/ şi sincer şi drept ca un Tată: ai Pâine?! ai Sare?! ai grijă,/ mănânc-o sau dă-o pe toată! ai Suflet?! ai Minte?! ai grijă,/ învaţă-(le) cum să (nu) fie şi cum să (nu) fii când Ispita/ îndeamnă la grandomanie şi varsă otrăvuri pe Turtă,/ şi suflă măscări la ureche, şi-(ţi) surpă himera şi prispa,/ ...

De data aceasta e rândul meu să conduc discuţia, să iscodesc, să pun întrebări, să cer răspunsuri, să fac observaţii, să avertizez, să, să, să...!... Până acum, în tot desfăşurătorul şi înfăşurătorul întâlnirilor noastre, octogenarii mei, doi crescuţi în isteţime (clasică) ţărănească şi-n cultul muncii fără zăbavă, au fost cei de pe capră, ei au fost la cârmă, ei m-au năucit cu plânsorile şi cu cererile lor, care mai de care mai justificate, care ma ...

(!) alb orbitor înmărmurit în vreme,/ albă orbire mărmurită-n timp: unul şi una gata să mă cheme/ la dansul cel din urmă, fără nimb (!) (!) gata să-mi spună ultima-ntrebare/ şi să mă-nveţe starea de nimic: un fel de (ne)văzută (contra)stare/ scumpă la cald şi ieftină la frig (!) (!) şi gata să-mi arate cât de mare-i/ deşertăciunea cestui alb tăcut şi-nveşnicit cu sufletul vioarei/ în dansul ultim chiar de la-nceput (!) (!) ce frumuseţe singură şi lungă/ până ...

Ieri, în drum/marş voios către administraţia Cimitirelor, îl întâlnesc pe prietenul Vasile Cherpedin. Nu-i singur. E însoţit de Ion Mutelcă, celălalt tovarăş al meu şi al lui. Ne salutăm tustrei, reciproc şi avantajos, pentru că nu ne-am văzut din Ziua Arhanghelilor. Ne facem urările de rigoare, ne mulţumim că existăm, că putem circula, că suntem întregi în lumea pusă cu tot dinadinsul să înalţe cât mai repede Noul Babilon. Amândoi, pe rând, mă întreabă respec ...