Din colecţia "Cele mai frumoase poezii cvasi/bulevardiere rămase tablou" DU-TE în MĂ-TA!!! (mustrare scrisă la scârbă)

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Eu n-am să-ţi mai spun niciodată/ să vii!... n-ai curaj, n-ai cuvânt,

n-ai stofă, n-ai fler, n-ai dovadă,/ n-ai suflet, n-ai milă, n-ai gând,

eşti plină de tine, eşti proastă,/ n-ai timp şi n-ai vreme de mine,

dar zi-mi adevărul în faţă:/ ce-ţi trebuie? ce nu-ţi convine?

ce vrei să-(ţi) mai fac? nu ţi-ajunge/ continua mea-ngenunchere?

ţi-am dat lună nouă şi veche?!/ şi-acuma vrei lună de miere?!

Eu n-am să-ţi mai spun niciodată/ să vii!... te-am trecut pe răboj

drept cutră şi pleavă şi scârbă!.../ te ştiu: tu mă vrei pe daiboj,

te-ai dus chiar la şeful cel mare/ cu cele mai mari baliverne,

i-ai zis că nu-s bun de nimica-n/ trudirile tale interne,

i-ai zis că nu-ţi merit adâncul/ şi naltul!... De-aici, de departe,

te-ndemn să m-asculţi, natantoalo:/ ia du-te în mă-ta de Moarte!!

Citit 6731 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.