Vremea se va menține deosebit de rece

Vremea se va menține deosebit de rece
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare de vreme deosebit de rece, valabilă până sâmbătă, 8 aprilie, la ora 10,00. Astfel, temperaturile vor fi cu 8-12 grade sub mediile multianuale.

În jumătatea de nord a țării vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare, iar local și temporar vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 45-55 km/h îndeosebi în Moldova, Dobrogea, sudul Banatului și al Olteniei, precum și la munte.

În vigoare sunt și două coduri de vreme rea, în contextul în care până miercuri, la ora 14,00, vântul va avea intensificări temporare în Muntenia, Dobrogea și local în Oltenia și Moldova unde rafalele vor depăși 55-65 km/h și pe arii restrânse 70-75 km/h. La munte, în Transilvania și local în Maramureș vor fi precipitații, predominant ninsori, temporar viscolite și se va depune strat de zăpadă.

În plus, în cea mai mare parte a Moldovei și în Carpații Meridionali și Orientali, în special la altitudini de peste 1.400 m va continua să ningă, temporar viscolit (rafale de peste 55-65 km/h) și se va depune strat consistent de zăpadă, aceste zone fiind sub incidența unui Cod portocaliu.

Citit 1248 ori Ultima modificare Joi, 06 Aprilie 2023 09:10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.