Plouă. Toamnă târzie, spre iarnă. Vreme de scos sfeclă, de păscut oile, de dat bocancii cu untură de gâscă. Melancolia tremură pe stradă, în tramvai, în dormitoare, în sindicate, în bulion. Cam frig. Caloriferele frig încet tare. Toate drumurile duc în piaţă. Despre cărări nu se ştie nimic. Despre nimic...nu se ştie tot. Despre tot...nu se ştie nimic. Libertatea stă pe tarabe, în haine scumpe, excentrice, zdrenţuite, aiurea, alandala, goale, pline, cum vrea fiecare. C� ...

Grigore se întoarce acasă, mai grăbit ca de obicei. A trecut şi pe la velniţă, a ciugulit niscaiva rachiu, dar nu vrea să-l prindă anaforul pe şosea. Se simte mulţumit: ţesălase caii, se mai uitase la cotigă, la plug... şi acum aşteaptă să tragă prima brazdă pe folos. Cam la mijlocul distanţei dintre casă şi grajduri, Grigore aude un văleu! înfundat, o dârdâială subterană, un glas disperat de femeie bâlbâindu-şi strigătul în fântâna pe lângă care gospodarul t ...

Prima scenă(Discuţia are loc pe fond nervos, la marginea comunei primitive. Moto-ul, scris pe o pânză pentru reclame la mari reduceri de preţuri, este legat între un nuc bătut măr şi un măr de lângă drum. Antagoniştii, un îndepărtat viitor student pseudonim în vacanţă şi un politic/os în concediu medical ca să-şi ridice o chestiune privată, se apropie reciproc şi dezavantajos. Studentul are în mână coada-şoricelului. Politicosul are la ureche ochiul-boului. Amândoi s ...

1) Voi, mă? voi sunteţi oameni de cultură? nu vedeţi că umblaţi cu pantofii scofâlciţi, vai de capul vostru, cu haine de pomană? ce-aţi făcut, mă, pentru mesele populare? vă doare-n cur/bura Carpaţilor că ele n-are ce mânca! da' nici voi n-aveţi ce băga sub nas, mă! este? de ce vă daţi mari prin ziare, mă? de ce ponegriţi, mă, patrioţii, hă? unde vă e ruşinea faţă de ţară, mă, hă? de ce nu ţineţi cu noi, mă, hă? ar trebui să vă ucidem cu ghioaga, mă! da' ...

Un moldovean pur sânge (plin de veselie şi Cotnari, şiret şi hâtru şi şugubăţ până la Dumnezeu şi înapoi, opincar cu cel puţin zece copii şi cel puţin cincizeci de nepoţi) îmi trimite o scrisoare electronică (poşta de hârtie-i falită) prin care mă roagă să-i spun dacă sunt în stare să-i fac, să-i scriu şi să-i trimit (prin ziarul digital, desigur) "nişte vorbe frumoase şi reale despre ţăranul românesc şi, mai ales, moldovenesc". Sigur că da! - zic. Iată ce ...

Moş Iancu Cujbă are un măr acru. Îl are în ogradă. Chiar la un metru de prispă locuieşte şi creşte şi se înalţă acest măr. Şi ne primeşte pe toţi (cu veselie şi cu crengile deschise), chiar dacă nu suntem de-ai lui. Sunt mulţi, ai lui: Constantin, Tincuţa, Zânica, Victoraş, Minuţa şi Mariana. Şi ce se mai bucură mama lor (ţaţa Măndiţa) când îi vede pe toţi, adunaţi sub măr! Şi ce se mai bucură mărul când îi vede pe toţi, adunaţi în jurul părinţilor, ...

După cum arată treptele, pe scara asta n-a mai urcat şi n-a mai coborât nici zare de om. Cred că tocmai de atunci, de la începutul omului pe această sferă de lut, nici un picior de bărbat ori de femeie nu a mai pus talpa pe acest substantiv care leagă pământul de cer. Şi, vorba aia, oameni sunt puzderie, din ce în ce mai mulţi decât frunză şi iarbă, nu aşa, ca la primul strigăt al iubirii şi al singurătăţii în jurul mărului interzis. După cum arată treptele şi drugi ...

Bunica Elena. Mama lui tata. Bătrână. Şi gârbovită. Merge aproape în unghi drept. Mi-i milă. Tare mi-i milă de ea. Toată viaţa - mai mult văduvă şi cu o droaie de copii în bătătură şi în grijă. Bătrână, dar cu sufletul curat în faţa oamenilor şi a lui Dumnezeu. Îşi poartă sfânta-i alcătuire cu demnitatea pe care n-o mai găseşti nicăieri. Şi vrednică. Foarte vrednică. Ţine la glume, dar nu glumeşte. N-are vreme de flecărit, n-are timp de dat pe apa sâmbet ...

Mai demult, după plecarea mamei spre ultimul cer, mi-a fost dat să trec printr-o întâmplare ciudată, dar frumoasă/inedită în substanţa ei. Întorcându-mă de la redacţie (pedestru, cum nu-mi stă în obicei) trec prin cartierul cu parohia sfântul Spiridon. O ţâră mai la deal, cam la o sută de metri după ce intru pe strada Caragiale, pe prispa unei case modeste, văd o femeie bătrână, în rochie de diftină, cu pestelcă şi casâncă, privind peste gard, în gol, parcă vrân ...

Nici nu-mi venea să cred că mă duc la şcoală. Că mă duc (şi eu) laolaltă cu cei mai mari, dar şi cu cei de seama mea. Că eram mulţi, mai mulţi ca acum. Mulţi. Şi (foarte mulţi dintre aceşti mulţi) cu picioarele goale, adică desculţi, adică descălţaţi, adică fără încălţări, adică cu tălpile naturale direct pe obrazul pământului, direct pe ce mai era (încă)  din energia primordială, din prima binecuvântare a sfântului duh. Şi (foarte mulţi dintre ace� ...