Menuetul lui Boccherini îi împuţi urechile lui Elvis! Chiar aşa i se plânse el Isaurei, care tocmai se oprise la geamul lui. Vorba vine "geam", căci Elvis nu avea de gând să cumpere aşa ceva, doar era vară. Deşi era UTC-ist, în organizaţia de pe lângă noul staul al CAP-ului, unde însă încă nu se muncea, din lipsă de ovine. Elvis era singurul UTC-ist din toată şatra, ăilalţi de la staul lipsiseră în ziua în care s-au făcut numirile de noi membri ai tineretului comunist. Isaura vru s-o şteargă: "Bahto delo! Că ce ţâi bre muzica aşa di tare? Cî s-aude până dracu´ ştie mai pe unde!" Elvis dădu un pic mai încet difuzorul. Suspina după o lăutărească sau măcar populară dar, nu se ştie de ce, ăştia de la staţia de radioficare a comunei o dăduseră pe Programul 2 - numai "muzică grea", cine să suporte aşa ceva? Cu ochii după Isaura cea naşparlie, Elvis se ridică şi atunci scaunul scârţâi. "Vez´ bă că-ţi cade piciorul!" - zise ea şi, desigur, se referea la piciorul scaunului hârbuit. "UTC-ist, şi io-te că n-ai şi tu măcar un cui în tot bordeiu´!" - râse ea, dispărând în neant precum pisica din Cheshire. Dac-ar fi avut geam, acum Elvis l-ar fi închis, trântindu-l. Aşa, trânti numai rama de perete, în urma muierii în pantaloni mov, cu vipuşcă roşie. Fu exact momentul istoric în care o pală de praf intră în încăperea întunecată, CEVA se izbi de membrana difuzorului legat la reţeaua de radioficare a comunei. De acolo, acel ceva ricoşă în mazărea cu fasole din farfuria murdară de pe masa murdară. Clipoci, pentru că era sos destul.
Tarquizii făcuseră aproape două mii de ani tereştri până aici. Veneau de pe o planetă anostă din preajma unei stele pitice, unde nici măcar nu se inventase UTC-ul, însă toţi tarquizii erau nostalgici după un viitor. Intraseră în stratosfera noastră căutând vibraţii prietenoase, iar ale lui Boccherini păreau un mesaj de întâmpinare. Dar lor şi "Dă mamă cu biciu-n mine" le-ar fi sunat precum o întâmpinare cu imn naţional, la cât erau de lihniţi de dorul de a fi întâmpinaţi. Naveta lor avea cam forma şi mărimea unui cuiuţ, dar înăuntru trăiau cam 70.589,3 de fiinţe minuscule, fiecare specializat în ceva, de la fizică atomică la devinaţie ori artă, gata să împărtăşească totul, dar totul, binevoitorilor întâmpinatori!
La a doua lingură de mazăre cu fasole, Elvis îşi crăpă un canin în ceva tare. Scuipă pe jos şi, ce să vezi? Un cui, şi încă unul neîndoit! Unde-i acum Isaura ca să constate că are şi el cui? Căută un ciocan şi izbuti să înfingă definitiv naveta în piciorul beteag. Nici nu mai scârţâia! Toate lucrurile erau acum la locul lor.
Ilustrație de Victor Cilincă
