La chermeza îmbelşugată dată în februarie 1917 în cinstea marelui apărător rus, reprezentantul Guvernului român pe lângă Armata ţaristă toasta pentru ţar şi armia acestuia, comandorul Constantin Niculescu-Rizea, şeful Garnizoanei, apărătorul Dunării (inclusiv al „Apărările sub Apă”) ridica paharul pentru Marea Britanie şi pentru flota acestuia, prefectul şi alţi demnitari sau reprezentanţi ai aliatului francez închinau în cinstea Franţei, care venea cu un foarte preţios ajutor logistic, tehnic şi material, un arhimandrit adresând musafirilor ruşi o cuvântare în limba rusă…
Propaganda noastră şi cea aliată ridica în slăvi vitejia tăvălugului militar rus, dar ar trebui să ţinem seama, dincolo de rănile plânse ale Galaţiului după ce fostul inamic şi-a dat arama pe faţă, că şi Rusia a avut o contribuţie importantă la menţinerea frontului, cu pierderi mari de vieţi omeneşti. Chiar şi la Mărăşeşti, unde mult blamatul general rus Alexandr Ragoza şi-a retras trupele fără să-şi anunţe aliatul român, în timpul unui teribil atac german cu obuze încărcate cu gaze toxice, care au ucis caii artileriei ruse; au fost însă militari ruşi care au continuat să lupte alături de noi. La Mărăşeşti au căzut cam tot atâţi ruşi câţi români au fost ucişi sau daţi dispăruţi – consemna Istoricul american Glenn Torrey, citându-l pe generalul Gheorghe Dabija, din volumul III al cărţii sale „Armata română în răsboiul mondial (1916-1918)”. Chiar şi în surse ruseşti, nu găseşti la tot pasul referiri la pierderile armatei ţariste. Pe frontul european, Rusia a pierdut 1,850 milioane de soldaţi, aceeaşi cifră ca şi în cazul Germaniei învinse, dar mai mulţi ruşi au murit apoi în războiul civil – cinci milioane! Austro-Ungaria înfrântă îşi număra şi ea morţii – 1,496 milioane. Cercetătorul ştiinţific Petre Otu, în volumul „România în Primul Război Mondial. Marea Unire 1918” – Editura Litera, Bucureşti, 2017, preciza că, de ambele părţi, 10 milioane de oameni au căzut în luptă şi alte 10, din cauza epidemiilor, pe întreg teritoriul european. România a avut un procent de victime din populaţie ceva mai mare decât a celorlalţi beligeranţi: 800.000 de morţi şi dispăruţi, cam acelaşi procent cu Franţa, care a avut 1,322 milioane de morţi ori dispăruţi, Marea Britanie pierzând 722.800 de oameni, Italia adăugând cei 680.000 ai ei.
Războiul a lăsat cinci milioane de văduve şi nouă milioane de orfani! Fuseseră înregistraţi nouă milioane de prizonieri şi zece milioane de refugiaţi, rămăsese o populaţie îmbătrânită, erau naşteri tot mai puţine într-o Europă care nu mai arăta ca înainte...
Mă întorc la general-locotenent de infanterie Alexandr Franţevici Ragoza, de origine ucraineană: a luptat din 1914 până la ieşirea Rusiei din război, în 1918. Capturat în timpul invaziei bolşevice a Odesei, în 1919, a fost executat; avea 61 de ani...
Cotidianul gălăţean îmi oferea numele reprezentantului militar rus omagiat cu zacuscă şi îngheţată la Prefectură: generalul Sirelius. Consultând un site rusesc, am descoperit că era chiar comandantul celebrului Corp 4 Siberian, de elită, acelaşi al cărui val de dezertori bolşevizaţi avea să se lupte apoi cu militarii români în Bătălia Galaţiului, în ianuarie 1918. Mulţi ofiţeri „albi” aveau să emigreze după război la Paris, precum Otto Leonidas Sirelius, rus de origine finlandeză.
