„Mă urmăreşti? Ai ceva pentru mine, sau aşa faci cu toate?” – îl întrebă Zea, atunci când Noah ceru voie să se aşeze în kubul ei alimentar. Al ei şi al Margueritei, care împărţea aceeaşi banchetă plutitoare cu Marius. Mai erau destule kuburi în Careul Ofiţerilor, multe mai puţin aglomerate. Ea îl mai descoperise urmărind-o, însă de la distanţă, din ochi. Părea un timid, dar chiar dintre timizi evoluează uneori şi ucigaşii în serie, psihopaţii, nu-i aşa? Când trăieşti toată viaţa pe aceeaşi navă, fie ea şi mare cât o lună mică, astfel de disfuncţii apar des. „Cum te cheamă?” – îl iscodi ea. „Noah”, răspunse Noah. Şi tăcu. „Noah precum… „ – zise ea. „Da, precum…” – zise el.
Acum o săptămână (timp standard local navă) Noah o urmărise chiar şi de-a lungul Styxului. Nimeni nu intră să… se plimbe acolo! Fluviul interior de dejecţii care, până la Reciclator, pe toată lungimea a celor opt kilometri de maluri metalice, căra condensul care se va transforma, reciclat, în apă pură, cu nutrienţi organici, duce şi sudoare captată, poate şi lacrimi de ciudă ale ofiţereselor care nu-şi găseau partener nici acum, când erau deja la peste doi parseci distanţă de planeta Pământ.
Era mai cald în Culuarul Styxului. Microclim făcea ca pe imensa arcă firescul să învingă pudicitatea. Ca-n Rai, astronauţii umblau goi, folosind rareori, şi numai pentru disproporţii organice, suspensoare ori platoşe pentru sâni prea mari. De aceea, Noah fu uimit să o vadă oprindu-se pe malul Styxului, cotrobăind într-o ascunzătoare şi scoţând… un combinezon de exterior. Dar la viteză superluminică – şi nu reduseseră viteza de un sfert de secol standard, nimeni nu iese în exterior! Atunci, de ce să-şi acopere ea corpul? Incitat, Noah o văzu îmbrăcând pe rând toate componentele: cele pentru partea de jos şi cele pentru partea de sus. Şi el văzu că lui place! Îi plăcuse să o vadă, să o audă vorbind uneori cu ofiţeresele, dar niciodată nu trăise acele faze de excitare, ca atunci când ceva trebuie ghicit, ţi se ascunde frumos, minunat, misterios! Şi simţi că o doreşte pentru el, pentru patul lui plutitor şi în kubul alimentar, şi plimbându-se amândoi, îmbrăcaţi, la Styx! Şi asta pentru vecie: pentru încă un parsec străbătut. Maxim doi, până ce copiii lor or fi crescut…
Ilustrație de Victor Cilincă
