Istoricul-matrice Paul Păltănea

Istoricul-matrice Paul Păltănea
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Acum un deceniu, chiar pe 25 ianuarie, se stingea la Galaţi, după ce a luptat să cerceteze şi să scrie în ciuda suferinţelor fizice, Paul Păltănea, a cărui teză de doctorat a fost tocmai istoria oraşului nostru.

Născut pe 25 iunie 1924, la Bucureşti, însă absolvent de Liceului "Vasile Alecsandri" din Galaţi, membru al Societăţii de Ştiinţe Istorice şi al Academiei Internaţionale de Genealogie din Franţa, Paul Păltănea a  primit Premiul Fundaţiei Culturale "Magazin istoric" şi Premiul "A. D. Xenopol" al Academiei. Îl puteai întâlni mereu, impozant ca o statuie clasică, la evenimente culturale, la Arhivele statului şi la cea a Bibliotecii judeţene, unde a şi lucrat. A scotocit prin arhive din ţară şi a făcut costisitoare corespondenţe internaţionale, dificile înainte de epoca internetului şi, mai ales, de după Cortina de fier, pentru un fost deţinut politic!

"Un exemplu sublim, un model de hărnicie absolut tulburător, un om viu, cu cărţi durabile" (Th. Parapiru), "nici generaţia mea, nici cea a copiilor mei nu vor mai întâlni un om cu astfel de anvergură scriitoricească" (editorul "Istoriei" sale, pr. Eugen Drăgoi).

A consemnat istoria bisericilor şi, nepublicată în volum, pe cea a satelor dispărute din judeţ. La îndemnul istoricului Constantin C. Giurescu, tânărul bucureştean Păltănea s-a înhămat la construirea unui text rămas de referinţă: "Istoria oraşului Galaţi de la origini până la 1918".

A trimis scrisori peste scrisori către Primărie, pentru reconstrucţia Monumentului apărătorilor Galaţiului! S-a zbătut ca Teatrul Dramatic să se numească "Fani Tardini". M-a conjurat să scriu o piesă pentru teatrul nostru, în care Fani să fie personajul principal. Textul, nominalizat la UNITER şi publicat de Editura "Axis Libri", îl dedic memoriei Sale.

Citit 1634 ori Ultima modificare Miercuri, 24 Ianuarie 2018 16:24

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.