Sigur, i se poate spune şi “comedie”, căci, în replică, în gest, în situaţiile amuzante, sala se zgâlţâie de râs, însă nu toată lumea râde la fel: cei trecuţi de primele tinereţi au ochii umezi şi oricine are suflet ca să înţeleagă cât te poate ticăloşi viaţa, în care nici măcar nu ai făcut rău cuiva, ci ai tot sperat “ca prostu´”, simte tandreţea unui text care are cruzimile lui. “Trei graţii”, adaptare după Valentin Krasnogorov (n, 1934), "autor canonic al dramaturgiei ruseşti contemporane".
Trei doamne ale Teatrului nostru! Întâi, senioarele. Liliana Lupan, într-un registru nuanţat, în rol de compoziţie (i-am surprins, după un moment tensionat, o lacrimă, deşi personajul declarase cu puţin înainte că nu plânge ca să nu-şi strice rimelul; şi astfel textul este salvat de la melodramă!). Svetlana Friptu – deja excelentă în multe roluri de comedie, acum joacă excelent rol de dramă, cu seriozitate absolut surprinzătoare! Aripa tânără: Carmen Albu. Vă jur că am întrebat: “E o nouă actriţă, invitată în spectacol?” Transformare a feţei, clipiri, zâmbete de bătrânică uşor “dusă”, teama de a ieşi din singurătate. Trei bătrâne care s-au ratat fiecare în felul ei şi îşi găsesc speranţa într-un bărbat târziu graţie internetului. Cald, într-un rol episodic, Dan Căpăţână, un Caron veşnic îndrăgostit de victimele sale, un iubăreţ în serie mare, se adaugă distribuţiei. Trei copile o completează: Sarah Bivol, Alexandra David, Alexandra Suchoverschi. Fragile, îngeraşi în alb, evocă speranţele copilăriei celor trei bătrâne. O replică rămâne de o mare forţă: înainte de a se duce la întâlnire, să se mai uite o dată în oglindă. Şi fiecare bătrână se uită la copilul-icoană care a fost. Micuţele viitoare actriţe se mişcă perfect şi, ca actorii adevăraţi, nu te privesc când, la un pas, trec prin faţa ta (piesa se joacă intim, în Sala Studio).
Magicianul serii, regizorul Eugen Făt, a adăugat, aşa cum ne-a obişnuit, colaje: trimiteri textualiste la Cehov, din “Trei surori”, regizorul îmblânzeşte textul autorului unor piese precum “Hai să facem sex!”, adesea “obraznic”, pentru a ne da un veritabil poem scenic, tandreţe, emoţie şi “râsu´-plânsu´”.
Tânăra scenografă Sorana Ţopa reuşeşte să dea intimitate decorului, iar deschiderea şi încheierea spectacolului se joacă după cortine semitransparente, precum ceaţa amintirilor. Actorii joacă îndreptaţi cu faţa, într-un joc complicat, spre publicul din spatele “scenei” şi către cel din faţă. Sorana, care şi-a început cariera la 17 ani, apoi a avut şansa de a fi, la Târgovişte, asistenta legendarei scenografe Adriana Grand, a ratat şansa de a juca la Cirque de Soleil, pentru a nu-şi întrerupe facultatea de Teatru.
