Vineri s-au lansat, la Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, cartea şi CD-ul „Obiceiuri de iarnă la Dunărea de Jos”, în prezenţa autoarelor: dr. Iuliana Băncescu, de la Direcţia Patrimoniu Imaterial a Institutului Naţional al Patrimoniului, instituţie în directă subordonare a Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, şi Laura Panaitescu, de la Serviciul Cercetare, Conservare şi Valorificare a Creaţiei şi Tradiţiei Populare al Centrului Cultural. Dansatori populari şi corişti din judeţ, solişti, dansatorii şi orchestra Centrului, au dăruit un aplaudat concert final. Săteni, primari din judeţ care înţeleg să-şi facă şi astfel datoria, elevi au umplut sala!
Informaţiile din cartea editată după un an de culegere prin sate, printr-un proiect comun al Ministerului şi al Centrului, se găsesc şi în arhiva Institutului Naţional al Patrimoniului, deci „conservat şi valorificat la nivel naţional„!
Dr. Iuliana Băncescu a ştiut să scoată cu căldură în evidenţă, în cuvântul adresat publicului, dăruirea voluntarilor care conservă în sate această parte a culturii vii, munca culegătorilor de tradiţii de la Centrul Cultural, dar şi nepăsarea unora! Aici „am avut experienţe pe care în cei 25 de ani de carieră pe care-i am, încă nu le-am avut, în privinţa lipsei patrimoniului imaterial din anumite localităţi, în speţă a obiceiurilor de iarnă, şi a lipsei interesului pentru conservarea acestui patrimoniului – şi la autorităţi, şi la oamenii din sat! Am întâlnit aici poate mai mulţi oameni care nu-şi cunosc propriul patrimoniu, decât în alte părţi ale ţării. Şi şcoala ar avea un cuvânt greu de spus! Educaţia unui om trebuie să conţină noţiuni despre patrimoniul localităţii, a locului unde el s-a născut. Această datorie o are şi şcoala, o are şi căminul cultural, o are şi Primăria – ca să finanţeze astfel de acţiuni. Şi o avem noi toţi – să le transmitem copiilor noştri, dar să le transmitem şi copiilor din comunitate. Pentru că este obligatoriu să cunoască aceste valori – este ruşine să nu ştii ce colinde se cântă în comunitatea ta, ce urătură sau ce obiceiuri de iarnă; măcar să ştii să le menţionezi. Am întâlnit copii care nu ştiu să le menţioneze – nicăieri în ţară nu am mai întâlnit, este prima dată în cei 25 de ani când mi se întâmplă acest lucru! Este prima dată, în 25 de ani, când m-am dus într-o localitate şi cine se ocupa de cultura acelei localităţi mi-a spus: „Aici nu există nimic, puteţi să luaţi autobuzul înapoi!””
