Cunoscuţi plasticieni gălăţeni (au fost salutaţi de către organizatori Gheorghe Miron şi Florian Doru Crihană, exportatorii noştri culturali), au ţinut să fie de faţă la vernisajul, din 4 mai, al expoziţiei de schiţe (uriaşe) pentru pictură murală de catedrale intitulată „Octavian Smigelschi – promotor al unităţii artei naţionale”, expoziţie itinerantă în Transilvania şi în Capitală, foarte potrivită în contextul Centenarului Unirii.
Vernisajul din holul Universităţii „Dunărea de Jos” a atras gălăţeni de toate vârstele, vizibil fascinaţi de neobişnuita propunere. Artistul, care a trăit puţin (1866 – 1912), „este cel mai important artist român transilvănean de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi primul deceniu al secolului XX, cu contribuţii excepţionale în pictura religioasă şi o operă laică programatic înnoitoare”, scrie în caietul de prezentare. Este uimitor cum prolificul pictor român a reuşit să îmbogăţească hieratica pictură de biserici bizantină, adăugată cu rafinata pictură de gen europeană, de inspiraţie catolică ori reformată, cu cea ortodoxă română şi cu tulburătoare decoraţii populare româneşti, introducând spiritul naţional! Ca şi Eminescu, s-a inspirat din sufletul ţărilor româneşti şi din cultura Lumii.
Era de ajuns să priveşti lucrările, însă, dacă mai pui şi explicaţiile curatorului expoziţiei, dr. Alexandru Constantin Chituţă, am avut parte de saţ şi plăcere. Cu o zi înaintea vernisajului, am avut bucuria să pot sta de vorbă chiar câteva ceasuri cu oaspetele, şef al secţiei Educaţie, Comunicare şi Marketing a Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu, cel care a promovat, în nenumărate monografii dedicate cu frumoasă obsesie vieţii şi operei unei singure personalităţi, uitată de timpuri – pictorul Smigelschi, fiu al unui polonez şi al unei românce. Monograf al artistului, dr. Chituţă a înfiinţat şi conduce Asociaţia culturală pictor Octavian Smigelschi din Sibiu, cea care a organizat expoziţia şi la Galaţi, împreună cu Arhiepiscopia Dunării de Jos, Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine şi Muzeul Brukenthal.
Deşi este vorba „doar” de schiţe care să deschidă ochii comanditarului contemporan cu pictorul, lucrările, executate cu minuţie, sunt uriaşe – un Iisus atinge de pildă peste cinci metri înălţime, iar o altă „schiţă”, realizată în mărime de 1/1, atinge zece metri în desfăşurare! -, lucrări realizate într-un scurt timp, între 1902 şi1903, şi au împodobit edificii precum Catedrala Mitropolitană din Sibiu, cea mai mare biserică din Transilvania. Iconar desăvârşit, „zugrav” de vechi biserici greco-catolice, luterane şi evangheliste, pictor modern de peisaje şi portrete, ilustrator de carte şi de reviste („Luceafărul”, „Neamul românesc” al lui Iorga), el introduce modernismul în pictură. Poliglot, om de cultură, are şi invenţii, brevetate la Roma: „marmura în ciment colorat”, pentru Capela Racotzi din Budapesta, precum şi mozaic în pastă de sticlă. La stingerea pictorului, Iorga scria cu tristeţe: „N-avem noroc la oameni; rar se ivesc printre noi şi cei mai mulţi se duc repede, ca şi cum s-ar grăbi să plece dintr-o lume care în toate zilele şi în toate felurile le dă a înţelege că poate trăi şi fără dânşii, că e mai bine fără dânşii…”
Arhiepiscopul Casian i-a chemat pe copiii prezenţi chiar în faţa îngerilor desenaţi, ţinându-le o lecţie de mare suflet. Sunt copii de la cursurile de restaurare din cadrul Muzeului Spiritualităţii Creştine de la Galaţi. Arhiepiscopul a adăugat o pildă cu mult miez, luată din viaţa lui Michelangelo, care a pictat un copil, ca model pentru un înger şi, peste numai câţiva ani, acelaşi model, acum necumpătat şi murdar, a fost antamat de maestru pentru a-i poza în chip de… drăcuşor.
Ne-a fost oaspete şi episcopul Visarion al Tulcei, care a slujit cândva în bisericuţa din Cărmăcel, „prima universitate” a artistului evocat, care admira, ca licean, picturile de la 1700, fiind apoi din păcate singurul care a reuşit să decoreze absolut tot spaţiul din biserici, observa curatorul. Pictorul, călătorit prin mari capitale europene, este unul dintre puţinii iconari din Europa care realizează de la sculptură în lemn la vitralii, amvon, decoraţii de uşi, mozaic, tot – dorea ca într-o construcţie să fie o armonie desăvârşită.
Cei trei magi erau… mari domnitori
„Cartoanele mari sunt pentru, ca să spunem aşa, „Catedralele Unirii”, din Transilvania: la Blaj şi la Sibiu. Mitropolia ortodoxă de la Sibiu şi pentru Biserica greco-catolică de la Blaj. Îngerii, la scară de unu la unu, sunt pentru cupola Catedrale Mitropolitane din Sibiu, construită la 1906, în timp record – în doi ani! – după modelul Sfintei Sofia de la Constantinopol – la o scară de patru ori mai mică. Aceasta trebuia să exprime ortodoxia şi românitatea, în acelaşi timp”, mi-a explicat dr. Alexandru Chituţă. „Merge la fondul comun de pictură – la mozaicurile din Ravenna, Veneţia, Roma, din secolul VI sau VIII, trece prin filtrul educaţiei sale şi se apropie de prerafaeliţi, inspirându-se din Leonardo şi Michelangelo; Ieremia e după chipul evanghelistului Ioan al lui Michelangelo, în Capela Sixtină, San Pietro sau la Florenţa. Pentru Blaj, a fost un proiect unic în România. Era greco-catolic. A venit cu noutatea: un spaţiu, atât civil, cât şi bisericesc, în integralitate. A realizat un proiect pentru Catedrala Unită din Iaşi. A fi greco-catolic înseamnă să ai un picior în Apus şi altul în Răsărit. Astfel, îngerii lui sunt modele din Ravenna. Iată, sfinţii Constantin şi Elena sunt inspiraţi după [mozaicul cu împăraţii Bizanţului] Iustinian şi Teodora, din Ravenna. El e creatorul stilului neobizantin la români, după cum spune istoricul Virgil Vătăşanu. Dar cum să introducă şi o notă românească? La 1900, românii trebuia să se afirme în Transilvania! El făcuse deja o călătorie în România, chiar şi la Galaţi. Modelele de coloane sunt luate de la Curtea de Argeş. Uşile, expuse acum la Muzeul de Artă al României, sunt „luate” de la Snagov.” Găsim ogivele ferestrelor, inspirate din Orient, precum cele ale clădirii Prefecturii gălăţene, proiectate de Mincu. Gândind româneşte, a introdus elemente din broderia populară şi decorează toate veşmintele, în special după cătrinţele de Lugoj. Şi aici sunt coarnele berbecului – o să le întâlniţi şi la Galaţi, numai că cele mai bogate sunt la Lugoj. În Banat, în loc de aţă se foloseşte fir metalic – aur, argint! Merge şi mai departe: la „Închinarea magilor”, într-un portal maramureșean, ciobanii sunt ţărani din Mărginimea Sibiului, care aduc Mântuitorului un burduf de brânză şi un mieluţ, găsim ciobăniţele de la Sibiu şi copiii din Mărginime care merg cu Steaua. Şi, mai departe, realizaţi la 1909, cei trei magi nu sunt alţii decât Neagoe Basarab, Alexandru cel Bun şi Matei Corvin – Muntenia, Moldova şi Transilvania!”
Arhiepiscopul nostru a slujit cândva la Sibiu
Expoziţia a fost şi ca un dar pentru cei trei ani petrecuţi, în tinereţe, de către arhiepiscopul Casian al Dunării de Jos, la începuturile sale, în Catedrala Mitropolitană din Sibiu, a dezvăluit curatorul expoziţiei, dr. Chituţă, care i-a oferit, din partea asociaţiei sale, diploma Magna cum Honore. Au primit diplome de excelenţă rectorul Universităţii "Dunărea de Jos" şi directorul Muzeului Spiritualităţii.
În foto 1, galerie - Arhiepiscopul de la Dunărea de Jos a remarcat prezenţa unui gălăţean expus în străinătate: Florian Doru Crihană; foto 2 - Să mai amintim că Gigi Miron pictează şi icoane cu duh?; foto 3 - Cu extraordinara pasiune de a scrie câteva monografii apreciate ale aceluiaşi artist, Smigelschi, dr. Alexandru Constantin Chituţă a oferit câteva diplome şi medalii; foto 5 - O lecţie pilduită pentru copiii restauratori, foto 6 - Schiţa, în mărime naturală, se întinde pe 10 metri:
