"Monsieur Dionde, să vă aştept?" - îl întrebă şoferul. Arthur făcu însă o mutră misterioasă: nu, nu era cazul! Era clar, şeful avea vreo întâlnire amoroasă, căci nu zâmbeşti AŞA atunci când mergi la o întâlnire de afaceri! Ci cu o damă. Şi, desigur, nu putea fi vorba de o întâlnire cu doamna Dionde - căsnicia lor trecea, iată, pe nouă ani, ceva aproape de neimaginat la noi, la Paris…
Aeroportul Orly. Arthur Dionde, patronul marelui concern "Ivoir Blank", urcă la primul nivel al Terminalului IV, având grijă să nu fie cumva recunoscut de paparazzi. De nimeni! Ciudatul ăsta îşi iubea cu pasiune soţia, dar n-ar fi fost foarte vesel dacă presa de scandal ar fi aflat că se întâlneşte într-un loc romantic de rămas bun (ca pe vremuri, în Gara Lyon, printre norişori de abur) tocmai cu… nevasta! Nu, nu părea să fi fost remarcat, iar ochelarii negri îl făceau să pară doar un mafiot. La "Boco", el se aşeză la o masă ferită şi i se aduse meniul. Jacqueline apăru cu zâmbetul ei nesfârşit ucigător. Jacqueline Girard-Dionde era chiar la vârsta când "Vârsta" numai părea încă departe, însă iluzia frăgezimii se cerea apărată pe o piaţă femeiască concurenţială extremă! Ea se aşeză la masă şi răsfoi meniul, gândindu-se la altceva. Citi că "Boco" era concepţia fraţilor Ferniot: bucătărie organică, creaţii de bucătărie ecologică în borcane… "Te vreau repede înapoi, termină naibii congresul acela sau ce-o fi şi întoarce-te acasă!" - îi zise el. "Mauritius e cam departe, nici măcar nu au jurisdicţie privind extrădările", glumi bărbatul. Uitându-se la mânuşile ei, Jacqueline speră însă că Justiţia franceză nici nu va avea motiv să-i ceară extrădarea… Ea ceru un martini. Apoi Arthur ieşi puţin şi ea îl văzu vorbind ceva cu o chelneriţă. Era momentul ca să toarne praful în paharul lui. Jacqueline ŞTIA! O femeie ca ea află totul! Bijuteria aceea care costa cât un imobil din Place Vendôme! Nici nu conta pentru ce femeiuşcă fusese cumpărată: dacă el îşi ipotecase un teren pentru asta, înseamnă că merita, înseamnă că acea femeie va fi VIITOAREA! Iar Jacqueline văzuse negru în faţa ochilor şi negrul se va aşterne acum şi pe ochii lui! Cursa pentru Mauritius pleca în câteva minute. Ea nu îl sărută pe gură. El se aşeză - căpătase deja culoarea cianurii. La ieşire, ospărăriţa îi zâmbi şi îi oferi doamnei Dionde o cutiuţă neagră. Ea o deschise şi atunci o orbiră luminile unei bijuterii care costa, desigur, cât un imobil din Place Vendôme…
