Teatrul Dramatic a închis stagiunea

Teatrul Dramatic a închis stagiunea
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Pentru Teatrul Dramatic "Fani Tardini",  stagiunea 2017 - 2018 s-a încheiat, actorii intrând în vacanţă. "Bilanţul strădaniei noastre fericite are un desfăşurător cu care ne mândrim. Un număr de şase premiere, cea de-a XXIX-a ediţie a Festivalului Naţional de Comedie, opt colaboratori, peste 20.000 de spectatori, artişti entuziaşti, cronici constructive, ecouri pozitive în urma participărilor la festivaluri. Acest sezon teatral a stat sub semnul inovaţiei, al construcţiilor eficiente, al (re)descoperirilor şi al curajului de a continua să credem mai departe în acest demers îndrăzneţ. Pe cele două scene ale dramaticului gălăţean s-au împletit armonios, expresii artistice, care mai de care, mai diverse, toate cu unicul scop de a ţinti precis sufletul şi mintea spectatorului. Vom reveni,  din toamnă, cu alte spectacole care  să-i ţină pe gălăţeni aproape de instituţia noastră şi cu o nouă ediţie de festival", a declarat directorul Dramaticului, Florin Toma.

Citit 2141 ori Ultima modificare Miercuri, 04 Iulie 2018 20:09

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.