Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Poliţistul îl privi direct în ochi, dar Marcu îi înfruntă privirea. „Unde aţi fost în noaptea de vineri, 14 mai? Să spunem… pe la două?” – îl întrebă ofiţerul; măcelarul nu-i reţinuse gradul, pentru el toţi poliţiştii erau la fel.  Marcu îşi şterse meticulos mâinile de sânge, direct de şorţul alb – tocmai tăiase o pulpă de miel pentru un client – şi răspunse tot printr-o întrebare: „Da´ de ce? Ce s-a-ntâmplat exact "vineri, 14 mai, să spunem, pe la două"?” Între timp, măcelarul gândi; încet, dar gândi: unde naiba fusese el vineri noapte? Sigur, ca în toate nopţile, dormise rupt de oboseală şi de vin. Sau umblase cumva prin somn? Constată că nu avea alibi! Îi rânji însă poliţistului: „Domnule, io sunt un simplu casap, dar tot ştiu că am dreptul să nu spun nimic.” „Aia e la americani”, încercă să îl contrazică poliţistul. „Când o să ştiu ce s-a întâmplat vineri noapte, o să ştiu şi ce am făcut vineri noapte. Şi atunci o să ştiţi şi voi. Ori mă arestaţi cumva pentru oarece?” – spuse Marcu, împingându-l afară pe intrus. Acesta se feri să nu se murdărească de sânge şi se îndreptă spre ieşirea din prăvălie. „Băieţi, deocamdată ridicăm, ca probă, cuţitoiul ăla cu lamă zimţată!” Unul dintre ceilalţi doi tipi, unul în civil, se repezi la butuc şi introduse cuţitul într-o pungă pentru probe. „Ne vom mai vedea, să nu părăsiţi oraşul!” – îi spuse şeful intruşilor. De fapt, poliţistul avea o altă pistă în vedere: un profesor, că şi profesorii pot comite fapte…

„O fi groasă rău”, se gândi Marcu, iar poliţistul se întoarse à la dom´ locotenent Colombo, ca să întrebe: „Negaţi că l-aţi ameninţat cu bătaia „soră cu moartea” pe numitul Anghel Constant?” „Şi ce, eu pe mulţi am ameninţat.  Iar ăsta chiar ar merită să mă ţin de cuvânt!” Poliţistul rânji: „Nu mai e cazul, băiete!” Şi ieşi repede.

Pe Marcu îl trecură sudorile: înseamnă că afaceristul acela infect, care se calicise la un kilogram de ceafă şi îl reclamase mincinos pentru calitatea cărnii, o mierlise! Şi fuseseră destui în magazin care au fost martori la incidentul din magazin. Violent din fire, Marcu ar fi sărit cu pumnii pe acela, dacă nu ar fi avut clienţi de servit. Măcelarul avea nevoie urgentă de un alibi!

(2)

De fapt, Constant Anghel ăsta se răzbunase pe măcelar, reclamând mincinos marfa de aşa-zisă proastă calitate din măcelărie, doar pentru că Lili, amanta lui, îi spusese că Marcu se dăduse la ea. Marcu n-ar fi refuzat el nişte mititei, nişte bere, dar n-avea nicio treabă cu femeile: era prea complicat: pentru niţeluş "sport" de noapte, trebuia să se tot "spilcuiască" înainte - să se spele, să-şi spele ciorapii, să-şi mai calce cămăşile…

Cine i-ar fi putut oferi casapului un alibi pentru noaptea aia, dacă nu singurul client cu care se împrietenise, Drăguţ Cottescu, un intelectual fără nas pe sus? Dar oare va risca profesorul Cottescu pentru el?

"Măi omule - începu măcelarul din prima - am dat de dracu´!" Şi îi înşiră toată tărăşenia, jurând că el n-a făcut niciodată moarte de om. "Dacă ţi-a confiscat cuţitul acela zimţat, înseamnă că lama sa este asemănătoare cu arma crimei", deduse profesorul. "Uite cum facem: îmi mai juri o dată, pe Biblie, şi te cred". "Eu nu prea sunt bisericos, dar…". Şi Marcu jură pe Biblie. Apoi se aplecă să-i sărute mâna prea bunului samaritean. Profesorul îl mângâie părinteşte cu mâna liberă - se vedea că îi era sincer milă. Lui Marcu îi curgeau deja lacrimile de emoţie. Ei, acum puteau reveni poliţaii oricând vor pofti: el ŞTIA unde "fusese" vineri noapte!

Când profesorul scăpă de casap, răsuci cheia în broască. Se duse la bucătărie şi mai spălă o dată un cuţit enorm, cu lamă zimţată, care îi încăpuse însă ATUNCI pe mânecă. Lili se strecură acum-l cuprinse cu braţele de după umeri. "Acum am alibi - spuse el. Nerodul acela mă face liber! Crimă perfectă!". Ea îl mângâie tandru: "Sunt mândră de gestul tău! Ca odinioară în turnire, te-ai luptat cu bestia de Constant! Bărbatul meu era excesiv de gelos". "Când mi-ai spus că te-a ameninţat cu moartea, am fost obligat să…".

Omorul nu-l săvârşeşte cuţitul, ci stăpânul cuţitului. Ori, profesorul Drăguţ, intelectualul născut pe maidan, a fost doar "cuţitul" mânuit de ea, de Lili, prin porunca ei. Chiar dacă ea nu i-a cerut în mod explicit SĂ O FACĂ… Lili era bibliotecară la o şcoală, dar mai obişnuia să cumpere găini vii pentru supa de duminică. Le reteza gâtul în baie. Dar de ce să rişte EA? Nu trebuise decât să-şi "uite" cuţitul zimţat în bucătăria profesorului şi să-şi ia la revedere, cu lacrimi în ochi, spunând atunci: "Cred că noaptea asta Constant mă va omorî!". Exagerase şi ea puţin, mde, ca femeile…

(Va urma)

Citit 608 ori Ultima modificare Miercuri, 11 Iulie 2018 15:05

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.