Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Fii primul care postează comentarii!

“Hombre, Dumnezeu mi te-a scos în cale!” – aşa îi spuse uriaşul Moscardón piticaniei. Nimeni nu-i spune “hombre”, “măi omule”, unuia ca José Podrido, dacă nu are mare nevoie de el. Însă, se ştie, cel poreclit Maniqui, “Musculiţă”, angajează oameni pentru chestii neobişnuite şi nimeni nu se plânge după aia. Şi nimeni nu spune cuiva pentru ce treburi anume a fost plătit… “Poate că nu Dumnezeu m-a trimis, poate… Ălălalt” – rânji urât Podrido. “Fac orce, şefu´, ştii bine că fac orce! Am mare nevoie de bani, hombre!”  “Când nu ai tu nevoie de bani? Iar ai pierdut. Dar nu e treaba mea. Şi chiar am nevoie de tine pentru ceva. Hai la camion!” Uriaşul urcă în spate şi aparatul acela de sudură. Micuţul se aşeză pe “locul mortului”: nu ajungea la volan, nu ajungea la pedale. Santiago privi cu coada ochiului la borseta umflată a şefului de ocazie.

Don Podrido îl dirijă perfect pe Santiago, chiar dacă nu vedea, de jos, drumul. Intrară în El viejo puerto – Portul vechi. Nave abandonate hoţilor de fier vechi. Pe vremea când erau încă paznici, chiar şi paznicii veneau noaptea la furat fieroaice. Acum nici ziua nu se vedea nimeni, era mai uşor să furi o maşină.

Urcară pe “Valiente”, un vechi pescador cu plasă pungă. Podrido se căţără sprinten. “Ştii – spuse piticania fără să se întoarcă -, am servit câţiva ani şi pe asta. Numai că nu pescuiam. Nu, noi nu pescuiam, dacă înţelegi... Iar prada o aduceam aşa: tăiam cu acetilenă bordajul, piteam “marfă” înăuntru, sudam tabla la loc. Groasă, ca de pod: optâşpe milimetri! Apoi vopseai cu verde ca pajiştea şi gata!” Uriaşul porni flacăra. “Apoi tăiaţi altă dată şi atunci scoteaţi “marfa”, nu?” – zise el. “Altă dată”, confirmă  Maniquí, “la ceva vreme după ce vameşii ne scotociseră până şi în culo.“  Uriaşul uită de borsetă: cine ştie ce comoară e dedesubt! Tăie. Înainte de ultima tăietură, stăpânul de ocazie îi întinse lucrătorului de ocazie burduful cu vin. Era cald, dar lui Saniago îi era foarte sete. Ultima tăietură. Îndepărtă planşeul metalic cu ranga, iar Maniquí nu îl ajută. Uriaşul privi în jos, ameţit. Nu trebuia să fi băut! Ce-i dăduse să bea?! Înăuntru era gol. Deocamdată. Stăpânul îl rostogoli în golul dintre punţi. Se chinui un pic ca să reaşeze placa. Va dura un timp, dar va suda singur. Când Santiago o călcase cu motocicletă pe Maria, nu ştiuse că micuţa era fata lui Podrido. Putuse să o ocolească, însă era matol şi avea chef să calce ceva. Când se va trezi ăsta sub placă…

Citit 828 ori Ultima modificare Vineri, 20 Iulie 2018 13:32

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.