Ion Suruceanu, din nou la Teatrul Naţional de Operă şi Operetă

Ion Suruceanu, din nou la Teatrul Naţional  de Operă şi Operetă
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Teatrul Naţional de Operă şi Operetă "N. Leonard" îşi va deschide stagiunea sâmbătă, 8 septembrie, cu un spectacol plin de muzică şi voie bună, în cadrul natural oferit de Grădina de vară "Leonard", începând cu ora 19,30.

"Parada vedetelor" îl va aduce în mijlocul spectatorilor, de această dată, pe îndrăgitul cântăreţ Ion Suruceanu, cu minunatele sale melodii, alături de trupa de revistă a teatrului. Atmosfera va fi întreţinută de soliştii: Mihai Anton, Mariana Pisică, Cristina Vasopol şi Luminiţa Vologa, acompaniaţi de orchestra de revistă a teatrului, dirijată de Nicolae Mantu.

Interpretul de muzică uşoară Ion Suruceanu s-a născut pe 9 septembrie 1949, în localitatea Suruceni, Ialoveni. După absolvirea şcolii din sat, şi-a continuat studiile la Colegiul de Muzică "Ştefan Neaga" (1964-1967), unde a studiat pianul şi fagotul. În acea perioadă, a fost invitat ca solist în formaţia "Noroc", condusă de Mihai Dolgan. Ulterior, timp de zece ani, a activat în diferite formaţii muzicale: 1970-1973 - interpret în orchestra de muzică uşoară "Bucuria", în 1974 - solist al formaţiei "Contemporanul". A lansat albume, a înregistrat sute de piese și a cutreierat multe ţări. Este Artist al poporului (din 1990) şi Cavaler al Ordinului Republicii (din 2004).

Interpretul îşi selectează piesele îndrăgite cu multă pasiune, unele din ele sunt interpretate ani, decenii la rând, devenind şlagăre îndrăgite, pentru altele îşi compune singur textele. Pe parcursul anilor, a colaborat cu mulţi profesionişti şi compozitori importanţi.

Între 1994 şi 1998, datorită popularităţii sale, a fost ales deputat în Parlamentul Republicii Moldova.

Citit 1994 ori Ultima modificare Joi, 23 August 2018 19:07

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.