„Femurule, te vrea şeful”, îi spuse agentul principal Anton Burte. Porecla „Femurul” venea de la faptul că agentul Viorel Lambru simţea mereu nevoie să-şi sprijine coapsa de perete, altfel aburii alcoolului din interior l-ar fi făcut să pară un derviş rotitor. Viorel înhăţă o pastilă de gumă cam veche din scrumiera colegului său de birou – cândva, pastilele făcuseră parte dintr-un corp delict: o sticlă care, zdrobind o ţeastă, se spărsese, împrăştiind mărgelele de chewing-gum, printre care fuseseră ascunse şi cele de cocaină… „Iar ai fript ceva, constată fără niciun reproş Anton. Chiar or să te dea ăştia afară dacă mai bei în tură. Dar… când nu bei tu? Deja ţi-au arătat cartonaşul galben!” Viorel ridică a dispreţ o sprânceană şi cu arătătorul drept îl „ciurui” pe coleg. „Am şi motive – mârâi Viorel. Şi dac-am s-o prind eu cândva, o omor! Pe ochii mei c-o omor!” Colegul se bucură cu măsură, constatând: „Un poliţist-criminal ajunge exact la mâna poponarilor acolo, la ţuhaus…” „Mă, asta mi-a luat şi băiatul, că altfel nici nu mă opuneam să plece. Şi am cam iubit-o, mă!” Viorel făcu din mână a lehamite, scoase guma şi o lipi de biroul lui Anton şi ieşi.
„Ai bătut la uşă sau ce?! – se auzi din biroul alăturat glasul iritat al inspectorului şef Gradea. Glasul Femurului nici nu se auzi. Când, în sfârşit, intră din nou în biroul lor, Viorel era şi el destul de supărat. „Ăsta mă scoate de pe stradă!” „Bine că nu te dă în stradă, boule! Eu aşa aş face, în locul lui.” „Hai sictir!” „Thank you, asemenea!” Viorel scoase din fişetul pentru probe o sticlă de coniac „Unirea”: „Nasol, cică îmi dă o şansă de reabilitare. Cei de la… (citi de pe bucate de ziar pe care notase ce-i spusese şeful) Oficiul Naţional pentru Protecţia Martorilor au mare nevoie, dar imediat, de un om, cică să protejeze, în schimburi, un martor. Ceva cu marea crimă organizată.” „Brava, avem şi pe la noi ceva foarte bine organizat”, hăhăi agentul principal Burte, în urma Femurului.
Hotelul „Bonanza – haltă” nu părea destul de sofisticat pentru protecţia unui martor. Măcar nu bătea la ochi. Inspectorul Aurelian Mateescu îi predă Femurului ştafeta în holişorul apartamentului. „Cum adică, femeie? Era vorba să păzesc „un martor”, nu…” „E ca la morţi – îi explică răbdător celălalt – spui că mergi „la mort”, fie că-i un om, fie că-i damă.” „Aha. Măcar să nu spuneţi că statul nu are bani pentru două paturi.” „Ai să dormi în holişor, în fotoliul ăsta mic”.
Ceva foşni dincolo şi o femeie dădu draperia veche puţin la o parte. „Ce-ai venit după mine?! Să nu te văd!” – îi aruncă Caliopi lui Viorel.
