În sentinţa nr. 294 din 30 iunie 1958, dată de Tribunalul Militar Iaşi, restituită (familiei doamnei Aurelia Bejan, fiica gazetarului Vasile I. Cataramă) de CNSAS - prin Direcţia Arhiva Centrală - sunt scrise negru pe alb motivele arestării lui Vasile I. Cataramă. V.I.C. nu a fost doar arestat, ci şi condamnat pentru „uneltire contra ordinii sociale”.
Documentul - eliberat de CNSAS în 28 martie 2011 - poartă amprenta „judecăţii”, dar mai ales conţine prejudecăţile vremii şi ele aduc nenumărate acuze criticului şi literatului Vasile I. Cataramă, pentru creaţia sa literară din manuscrisele „Eminescu vremurilor noastre”, „Cântarea ţării mele”... Critici nefondate, pe care ura şi egoismul unor prieteni l-au trimis după gratiile „Gulagului românesc” de la Gherla.
Între învinuirile aduse de proprii prieteni şi colegi - care, culmea, intrau în casa Profesorului din Vaslui sub motivul că vin la dezbateri literare! - era şi aceea că V.I.C. „a desconsiderat şi ponegrit învăţătura marxist leninistă, elogiind anumite principii utopice”, între care, cu siguranţă, cele de credinţă, de libertate în Dumnezeu, de afirmare a identităţii de neam şi de ţară (n.n).
Acuzele grămăticilor...
Potrivit aceluiaşi document acuzator de la un capăt la altul - în care apărarea, deşi şi-a făcut datoria, nu a avut nici o trecere - V.I.C. era pus la zid că „a ponegrit şi acuzat scriitorii progresişti şi operele lor şi a adus o serie de calomnii deşănţate la adresa Uniunii Sovietice, între anii 1947-1957”. Între martorii acuzării sunt nume precum: Sava Rotaru, Iordache Boţ, Alexandru Baboi, Dumitru Vacariu şi Gheorghe Popa, care au „dovedit” cu mărturii mincinoase că prin creaţiile sale - V.I.C a fost vinovat!...
Expertiza profesorului Alexandru Dima, un mare literat în comparaţie cu numele celor de mai sus, nu a avut trecere în faţa celor amintiţi, forţaţi să mintă... „Prin scris, Vasile Cataramă a conceput şi redactat la maşina de scris ˝Erika˝, seria 30074, ce a posedat-o în mod legal, o serie de lucrări literare în versuri şi proză cu conţinut vădit duşmănos regimului democrat popular din ţara noastră şi, în genere, sistemului socialist.
Astfel, a conceput şi redactat în versuri un volum de poezii prelucrate după poeziile lui Mihai Eminescu, intitulat ˝Eminescu vremurilor noastre˝ şi un alt volum ˝Cântare ţării mele˝. Tot în versuri a mai conceput şi redactat lucrările intitulate ˝Păcală în R.P.R˝ şi ˝Autobiografie˝...”
Din aceeaşi sentinţă reiese faptul că între lucrările confiscate de securişti s-a numărat şi lucrarea monografică ˝Steierdorf-Anina˝, ce conţine „o serie de imagini monografice”. „Din conţinutul lucrărilor respective, în versuri şi în proză, rezultă în mod evident că Vasile Cataramă nu a făcut altceva decât să calomnieze regimul democrat popular şi ţara noastră, propovăduind în acelaşi timp schimbarea acestui regim şi reinstaurarea regimului burghezo-moşieresc”, reţinem din acuzele grămăticilor vremii...
Sentiţa de arestare este platformă de partid
Întreaga sentiţă de condamnare este, de fapt, o platformă politică a regimului instaurat în România după al II-lea Război Mondial, din care reiese clar că dacă aveai curajul să-ţi ţii coloana verticală, să afirmi şi să mărturiseşti înalte idealuri de neam şi de credinţă, deveneai repede duşmanul regimului şi al noii protipendade a vremii.
„Totodată, Vasile Cataramă a calomniat şi a adus injurii la adresa conducătorilor P.M.R. (Partidului Muncitoresc Român) şi - în general - la adresa activiştilor de partid şi de stat. Prin calomnii a ponegrit scriitorii progresişti şi operele lor realist-socialiste, elogiind în acelaşi timp, operele cu caracter contrarevoluţionar create înainte de 23 August 1944 şi chiar pe unii scriitori reacţionari...”
V.I.C. - urmaş demn al lui Eminescu
Răsfoind manuscrisele lui V.I.C., ce alcătuiesc „Eminescu vremurilor noastre”, ne vom „furişa” puţin în metrica versului scris de Vasile I. Cataramă, inspirat de opera lui Mihai Eminescu. El reflectă peste ani starea de însingurare a intelectualului român... „În munţii de piatră, tu de eşti fugar/şi osândit să dormi pe stânci sau peşteri,/te poartă departe gândul hoinar,/ ca o lumină scumpă: şi nu în zadar/prin codri şi stânci cu mâne de meşteri,/
Speranţa îşi taie o cale spre Tine/ca-n dunga ei de albă lumină/să-ţi salte iar pasul spre norul ce vine.../Mulţimea în lagăr şi temniţe grele/purtată de zbiri şi crânceni călăi,/Ţi-aşteaptă lumina ca iarăşi sub stele,/păscută de jaf până la piele, să-şi taie sub soare alte căi...” (din poemul „Speranţa”, pg. 7, manuscrisul „Eminescu vremurilor noastre”).
Pornid de la poezia „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”, scrisă de Mihai Eminescu, Vasile Cataramă va reactuliza contextul şi va zugrăvi realitatea românească dintre anii 1947 şi 1957. El personalizează noul regim sovietic într-un „moloh”, un balaur hidos, care a infestat întreaga viaţă social-culturală şi spirituală din România.
O Românie în care până şi „junii” deveniseră corupţi... Astfel la pagina 10 din manuscris, V.I.C. scrie... „Când mă cobor la voi tineri amăgiţi/de o soartă blestemată, amară ca şi fierea, ce gânduri să invoc?/când Biblia e moartă şi arsă-n rug de pară/iar voi, prea stăpâniţi de biata fiară, nu râdeţi a noroc...”
Ce-ţi doresc eu Ţie, dulce Românie
(Din manuscrisul „Eminescu vremurilor noastre”)
„Ce-ţi doresc eu Ţie, dulce Românie,
când amarul vieţii te-a cuprins pe faţă,
e să scapi de poţi de o tiranie,
şi de o otravă, mai sorbită-n viaţă
care îţi răpune vlaga şi tot sporul,
lanţul ce-ţi aruncă pentru veşnicie,
pe grumazi şi glezne, azi pe tot poporul,
să-l fărâmi în grabă dulce Românie...
Să învie odată spadele bătrâne
steagul tricolor, iarăşi să-l ridice,
să fărâme astăzi vremile păgâne,
ce pământul Ţării vor ca să-l despice,
să apună odată cântece pribege,
care ne înşeală că ne ocrotesc,
să rămânem, iarăşi în a noastră lege
Dulce României, asta ţi-o doresc...
Ipocritul moloh, crud şi nesătul,
Ce-a înghiţit în burtă state pe decenii,
A luat şi boaba din orice hambar,
Şi a făcut din oameni stafii şi vedenii,
Să vorbească în pieţe că e fericire,
Că pământul lor creşte rai ceresc,
Sparge ăst moloh scăldat de iubire,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc...
Ce-ţi doresc eu Ţie, dulce Românie,
Ţara mea iubită, astăzi în cătuşe,
să scapi de robie pentru veşnicie,
să reînvii ca Phoenix din a ta cenuşă,
şi pe globul nostru iar cu bărbăţie,
să arăţi în lume suflet românesc,
liber şi ferice, drag şi cu tărie,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc” (Vasile I. Cataramă)
