Ioan Cărmăzan: „Dacă le arătai filmul, te arestau!”

Ioan Cărmăzan: „Dacă le arătai filmul, te arestau!”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cenzura filmelor din perioada comunistă, a culorilor întunecate, a fost alt subiect discutat cu regizorul Ioan Cărmăzan (FOTO), de la care am aflat că un film putea fi interzis pentru orice!

Reporter: Aţi realizat şi un film pentru, cum se spune azi, entertainment… „Sania albastră” a însemnat distracţie.

Ioan Cărmăzan: Anecdotele din jurul filmului „Sania albastră” (prezentat în festival  la Galaţi) sunt următoarele: la un moment dat, erau Serbările zăpezii, undeva la Câmpulung Muscel. Producător era  Dumitru Fernoagă, care mi-a zis: „Te duci şi primele secvenţe încep cu mulţimea de tineri care participă la serbări”. Eu aveam în film nişte costume care la vremea aceea, acum 20 de ani (1987, n.red.), erau extrem de futuriste; abia acum sunt reale – roz, bleu…

M-am dus cu echipa la Câmpulung şi am dormit cu paltoanele pe noi într-un hotel complet neîncălzit. Aveam trei camere de filmat în gară. I-am strecurat în lume pe cei doi actori îmbrăcaţi mai colorat, cu gândul ca ei să coboare primii din tren şi m-am trezit că din tren coboară două sute de paltonari îmbrăcaţi în paltoane negre! Deci totul era negru şi cenuşiu.

După care am filmat pe pârtie, unde iar era o coloană de negru şi cenuşiu şi singurul lucru interesant – Cristian Ţopescu transmitea de la acele serbări ale zăpezii – era că se filma o secvenţă din „Sania albastră”, acesta era clou-ul acelor serbări…

Reporter: Măcar a fost un film fără riscuri politice…

Ioan Cărmăzan: Ba, când i-am arătat materialul filmat lui  Fernoagă, a zi: „Nu!” Ulterior, am improvizat aşa cum am crezut eu. Filmul nu avea absolut nimic politic care ar fi putut să-i deranjeze pe comunişti şi totuşi Fernoagă mi-a zis: „O să mă dea afară pentru filmul tău!” „Da’ ce-am făcut?” Era doar o poveste cu o fată care caută un băiat…

Şi atunci s-a luat decizia să pună el foarte multă muzică. Eu m-am enervat şi i-am zis: „Luaţi o foarfecă, tăiaţi-l şi vindeţi bucăţi pentru turişti!” Pentru că, într-adevăr, peisajul e foarte frumos… Până la urmă a băgat melodiile…

Reporter: Dar aţi avut succes la public!

Ioan Cărmăzan: Într-adevăr, m-am plimbat ca ţăranul acela din Moromeţii prin centrul Bucureştiului şi am văzut în faţă la Scala cozi ca la carne: erau la filmul meu „Sania albastră”.

N-am avut foarte mulţi spectatori însă la „Ţapinarii”, care a fost un film  apreciat de critică şi de oamenii din cultură, dar în sală erau trei spectatori! Ulterior, după ‘89, la Chişinău erau sălile pline şi se plângea în sală, dar asta e altă poveste. 

Reporter: Îmi spuneaţi că nici nu v-aţi mai recunoscut filmul cu atâţia spectatori în sală.

Ioan Cărmăzan: Da… Aş vrea să înţelegeţi că l-am făcut cu mare bucurie. Sunt un om care îşi iubeşte meseria. Dar, după ce făcusem „Ţapinarii”, făcusem „Lişca”, fusesem în festival la Tokyo, ajunsesem în finala Festivalului Tinerilor Regizori, cu „Lişca”, am picat pentru că aveam efluvii de verde în imagini (verdele era văzut în epocă drept o posibilă aluzie la culoarea uniformelor legionarilor, n.red.)…

Reporter: În comunism, puteai risca politic şi fără să ştii?

Ioan Cărmăzan: Venise selecţionerul de la Cannes să ducă „Ţapinarii” acolo şi am stat două zile cu prietenii mei la Athenee Palace şi nu-mi găseam filmul! Şi după ce a plecat Pierre Henri Deleau (fondator de festivaluri, 30 de ani selecţioner pentru Cannes, n.red.), Fernoagă m-a chemat şi mi-a zis: „Uite, filmul e închis aici, în cutie. Dacă le arătai filmul, te arestau, eşti un bou!”. Deci, dintr-o dată, m-am trezit că fac o comedioară.

Şi la vremea aceea am fost crescuţi în ideea că trebuie să fim geniali. Nimeni nu m-a învăţat că e o profesie şi eu trebuie să fac această profesie în mod onest şi că uneori faci filme intelectualiste, de artă, dar că poţi să faci şi filme la fel de cinstite, pentru public. „Sania albastră” este un film cinstit, făcut pentru public. Şi îmi dau seama acum că este chiar foarte bine făcut…

CITEŞTE ŞI   Festivalul de film, din spatele ecranului

Foto: A. G. Secară

Citit 2232 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.