Tablourile lui Gheorghe Miron s-au apucat de teatru!

Tablourile lui Gheorghe Miron s-au apucat de teatru!
Evaluaţi acest articol
(17 voturi)

„Pentru tine” – s-a intitulat expoziţia de pictură şi grafică a plasticianului Gheorghe Miron, al cărei vernisaj a început luni „la ora 18,00” fix, publicul aşteptând „la poartă”, fără să ghicească nimic dincolo de geamurile acoperite. Numai „Dunărea albastră” a lui Strauss se scurgea pe sub uşă…

La fix, peştera comorilor s-a deschis şi, cu toate că mă aşteptam la surprize din partea unui fenomen cultural precum Miron – Gigi pentru prietenii foarte mulţi – mărturisesc faptul că am fost uluit. După ce am stat „la coadă” la îmbrăţişările darnice ale artistului, strivit ca la Verdun de mulţimea de fani – niciodată, dar niciodată n-am mai văzut aşa ceva şi tare m-am bucurat pentru nivelul publicului nostru! –, încercând să fotografiez măcar cât de cât din minunile din jur, am observat că în faţa a trei foarte mari tablouri stăteau chiar personajele pictate. Care au şi jucat câteva scene: actorii Vlad Vasiliu – autorul textelor rostite în continuare de personajele gemene cu cele din tablouri şi co-regizor, alături de Miron, a scenelor jucate, Oana Preda, Dan Căpăţână, Lică Dănilă şi Paul Buţa, alături de „civili” cu talent teatral, chiar şi un judecător, cu rol de avocat în tablou: Dana Vasiliu, Dănuţ Artene, Alina Capăt, Viorel Mărgineanu, Laurenţiu Budu, Cezar Constantin Uţă sau directorul postului Express TV, Gabriel Chifu.

Arta este pentru artistul serios o „suferinţă frumoasă”, spune Miron, după sute de ore la un tablou! Avem în faţă o expoziţie pentru care artistul a desenat şi pictat, după cum îmi mărturisea, doi ani întregi! Poate că un om al Renaşterii nu s-ar fi mirat de minuţia construcţiei din tablouri, însă de coloritul îndrăzneţ, da. A vorbit cu căldură la vernisaj un critic de artă important, Marius Tiţa, colecţionar şi curator (îl găsisem la un moment dat ca organizator al expoziţiei a 100 de artişti francezi, la Parlamentul României), absolvent al unei şcoli remarcabile, L´Institut Européen des Hautes Etudes Internationales, Nisa, jurnalist pentru piaţa de artă, care remarca, pictat în umbra unui tablou, pe Georges de La Tour, pictorul luminii vii. Criticul a mărturisit că a mângâiat multă vreme mozaicul pictat, din portretul Mântuitorului de la Sfânta Sofia, re-pictat de Miron pe fundalul rugăciunii actriţei Oana Preda, acum şi în faţa tabloului. „Este fantastic! Acum am realizat cât este de mare!” – a declarat criticul, care nota în catalogul expoziţiei că arta lui Miron „este copleşitoare şi aşa este şi el” şi că „aproape totul este alegoric în pictura sa”. Oferindu-i o medalie de aur real şi o diplomă de excelenţă, preşedintele Fililalei Uniunii Artiştilor Plastici, Sava David, declara: „Avem o expoziţie excepţională, cu foarte multă substanţă artistică. Domnul Miron ne face încă odată demonstraţia lucrului bine făcut, prin pasiunea, determinarea şi curajul lui, şi prin consecvenţa domniei sale, iată că ne invită la acest spectacol adevărat.” De remarcat şi eleganţa ramelor, cu etichete din alamă gravate. Prezenţa numeroasă a publicului a fost şi un prilej pentru David să facă încă un apel la autorităţile locale pentru un spaţiu mai larg, de faţă fiind preşedintele Consiliului Judeţean şi reprezentanţi ai Primăriei.

„L-am admirat şi îl admir pentru tenacitatea de a nu ceda în faţa facilului, pentru încăpăţânarea de a respecta Arta, de a se respecta pe sine, de a nu face rabat la calitate”, a spus despre Miron şi Dan Basarab Nanu, managerul Muzeului de Artă Vizuală, care aflase că, deşi în preajma vernisajului, că artistul tot mai avea de lucrat la quinta royală şi la strălucirea ochelarilor unui personaj dintr-o pânză…

Miron a mulţumit regretatului plastician Simion Mărculescu, director al Muzeului, că l-a învăţat să descopere „cultul atelierului”, dar trebuie remarcată şi bucuria uriaşă a culorilor plein air-ului! Momentul cel mai duios a fost atunci când a oferit flori mamei sale. Care privea scena şi dintr-o ramă. Din altă ramă privea şi tatăl artistului, cel care i-a făcut primele rame, un om admirabil, care s-a prăpădit. Artistul le-a mulţumit mamei sale, mamei fiului său şi iubitei, plasticiană, tovarăşă de creaţie a „frescei” de la Primărie.

Plasticienii gălăţeni reconfirmă talentul!

Pictorul Gheorghe Miron şi sculptorii Denis Brinzei şi elu Angheluţă au fost nominalizaţi la premiile Bienalei Internaţionale „Ion Andreescu” de la Buzău, pe 12 octombrie, la Galeriile Uniunii Artiştilor Plastici. Din Galaţi au participat cu lucrări selecţionate, alături de artiştii menţionaţi, Cornel Corcăcel, Sterică Bădălan, Lucian Jitariuc, Nour Gheorghe, Adrian Vădeanu, Liliana Tofan, Simona Pascale, Irina Panţiru, Liviu Adrian Sandu, Cristiana Culiţă, Eduard Costandache, Ana Cocoş.

Citit 3010 ori Ultima modificare Joi, 25 Octombrie 2018 11:09

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.