Hitchcockline - poliţiste, mai altfel | Amatori-profesionişti (3)

Hitchcockline - poliţiste, mai altfel | Amatori-profesionişti (3)

Pinterest | Heavenly Papaya
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

"Nu e pistol adevărat! E cu aer comprimat. Şi nu-i al meu, trebuie să-l dau înapoi!" - se agăţa fetiţa de mâna mamei. Mă rog, "nu foarte fetiţă", crede Suzana. Şi nici mama "nu e foarte Mama". "E mamă de-a doua, o cheamă Dana", le explicase Suzana colegelor de clasă, majoritatea cu părinţi normali, adică divorţaţi. Sigur, tatăl  era un bărbat cu meserie grea. Deşi nu arăta cât îl iubeşte, Suzanei îi era ruşine că avea tată poliţist. Unul dintr-a şaptea chiar îl aruncase fetei că are tată "miliţian", deşi tatăl intrase în Poliţie la zece ani după Revoluţie… Acum, deşi fata zice că "urăşte meseria asta de poliţist", Suzana dosise un pistol sub pernă. Triumfătoare, mama vitregă, "prea tânără pentru o mamă adevărată", credea Suzana, agita "arma". "Trebuie să-l dau înapoi!!!" - urlă isteric fata. "Ba n-ai să-l dai înapoi! Începe percheziţia!" Ca la poliţie, mama oficială o percheziţionă în cameră: era furioasă că fata "o spionase" în timp ce femeia răsfoia un album cu poze. Urmarea: mama începuse "percheziţia" în camera fetei. Suzana are oricum mai tot timpul un cuţit de bucătărie prins, cu elastic, de gambă. "Cuţitul din set! Când ai să te maturizezi, BĂIATULE?!" - urlă şi mama. Fata îi răspunse, rece. "Şi cine sunt bărbaţii ăia din poze? Eşti femeie măritată, DANA, de ce păstrezi pozele?! Nu sunt fraţii tăi, nu-i aşa?..." Dana izbucni, cu lacrimi de furie în ochi: "Şantaj?! Te dedai de mică la şantaj ordinar, ai?! Eşti un monstru oribil! Eşti în stare să faci mult rău, doar din plăcere. De când am venit în casa asta, nu ai plâns niciodată, ca alţi copii." Dana  îi aruncă pistolul pe pat, dispreţuitoare, apoi ieşi trântind uşa. Desigur, când va veni acasă, târziu, el le va întreba din nou ce au de împărţit...

Când tata o scutură uşor, Suzana mârâi preventiv, de sub pled. "Păcat, voiam să te iau cu mine", îi zise el, continuând: "E DUMINICĂ!" Suzana sări din pat: "De ce nu spui aşa?" "Păi, credeam că te-ai culcat ieri, sâmbătă şi ştii." "Da, m-am culcat ieri, sâmbătă. Dar am visat că e luni. Ce, ţie-ţi place lunea?" "Cui naiba crezi că-i place lunea?" - îi răspunse cinstit poliţistul." Ea prinse garda lui jos: "Credeam că-ţi place tot timpu´ ce faci, că eşti mândru." Tatăl continuă: "Uneori îmi place ce fac, alteori nu. Şi ţie parcă-ţi place tot timpul ce faci? Nu tot timpul baţi băieţi, te mai scoate şi la tablă, nu? Naşpa’! Mai ameninţi vreun fraier cu pistolul de plastic…" Suzana se prinse: "M-a turnat Dana."

(2)

“Atunci, mă iei în oraş?” – se bucură fata. “Dacă nu sună iar telefonul”, o puse în gardă tatăl ei, poliţistul. “Mereu sună telefonul ăla! Hai, întoarce-te să mă îmbrac!” Tatăl zâmbi: “Păi... nu eşti îmbrăcată? Iar ai adormit în blugi!” “Vreau să-mi trag şi papucii.” Tatăl o ameninţă: “Numai pumni să nu mai tragi, da?!”

“M-a turnat Dana”, spuse, dintr-o dată fără chef, Suzana tatii. Poliţistul se încruntă: “Parcă-ai fi un partizan! De unde-ai scos-o că toată lumea te toarnă? Crezi că mai e cineva care să nu ştie că dai cu pumnul în băieţi? E complet ilegal! Şi apoi, te-am tot rugat; nu-I mai spune “Dana” Danei, spune-I şi tu “mamă”!” Tata se întoarse spre geam, iar fata profită ca să-şi ia pistolul-jucărie de sub pernă  şi să-l ascundă la spate, sub bluză. Suzana replică: “O singură dată am făcut şi eu ASTA şi uite, mi-a ieşit vorba că bat băieţi. Şi apoi, ieri eram ÎN LEGITIMĂ APĂRARE!” “Înseamnă că… or să-ţi cheme părinţii la şcoală… Şi care era nefericitul?” “Unu’... Gafton, dintr-a şaptea. Mi-a arătat, ştii tu, degetul...” “Aha, băiatul procurorului Gafton?” “El a început primul.” “Interesant. Dacă şi eu i-aş trage un pumn procurorului Gafton, mi-aş pierde pâinea şi m-ar da şi în judecată. Păcat că nu sunt şi eu minor...” “Crezi că eu am scăpat? Până vă cheamă la şcoală au şi făcut consiliu profesoral. Dom’ procuror s-a deranjat personal, într-o maşină “supărată”, special să se uite la mine. M-a privit zece minute, după ceas, de jur împrejur. Pe urmă a pus pe-un om al lui - cred că şoferu’ - să mă tragă de ureche.” Poliţistul strânse pumnul până ce încheieturile i se albiră  ca polistirenul. Suzana îşi pipăi urechea dinspre partea tatălui: “Mă mai doare şi acum. Spunea că... o să se plângă la Poliţie, că adică ce educaţie îmi dă mie un tată poliţist... Ei, m-am umilit puţin şi poate uită.”

Intraseră în parcul de distracţii. Suzana simţi o privire, dar nu zări decât un bărbat de la Salubritate, cu şapcă verde, care le întorsese însă spatele şi dispăru. “Gafton strigă mereu că toţi gaborii sunt idioţi!” Poliţistul  o “anchetă”: “Sunt tare curios ce puteai tu să-i spui...” “Cui?” Ei i se păru că iar sunt priviţi. “Procurorului” – preciză tatăl. “Am... I-am spus... că n-am mamă. Că mămica a murit!” 

Muzicile explodau de peste tot. Apoi parcă pocni un foc de armă, ca-n filme, şi ceva chiar vâjâi în dreptul lor însă – iar asta avea să fie descoperit ceva mai târziu – se înfipse într-un stâlp de lemn. Omul cu şapcă verde înjură mărunt.

(3)

Omul cu şapcă verde reuşi să nu se facă remarcat nici măcar de tatol Suzanei, încercat poliţist, nu-i aşa? Se opriră la baraca de tir, mde, precum cowboy-ii. Tăticul plăti pentru amândoi. Ea armă priama. „Suntem profesionişti, nu?” – armă şi el. “Eu sunt amatoare.” El zânbi: “Mă rog, atunci o... amatoare-profesionistă. Înţelegi? Ca şi cum ai spune... “vicepreşedinte” sau... “ Şapca verde era acum chiar lângă ei, înse cei doi schimbară locul: putoaica ratase ursuleţul şi încercară să uite în faţa Zidului Morţii. Prin sfera de sârmă, se vedea acum motocicleta sfidând legile gravitaţiei, călărită de un curajos. “Tati, da´ de ce te-ai făcut TOCMAI poliţist?” – strigă eaq, ca să acopere zgomotul infernal. “Ştii, când eram ca tine, mâncam mereu bătaie. Şi mă uitam numai la filme poliţiste. Voiam şi eu, ca şi tine, să am un pistol adevărat. Credeam că dacă am pistol, o să fac fapte de vitejie şi o să apar, în poză cu pistolul în mână, la ziar! Că o să prind bandiţii şi o să-i apăr pe băieţii buni. Necazul e că, uneori, nici nu mai ştii care-s băieţii buni şi care-s cei răi... Privind la motociclist, pumnii Suzanei se strâng): “N-o să cadă de-acolo de sus?” “Cum?” “N-o să cadă?” “Nu. Sau o să cadă numai dacă i se face frică.” “E grozav de curajos, nu-i aşa?” “Cred că da... Ştiu şi eu? Sunt curios dacă lui chiar îi place ce face...” “Oamenii care  fac şi ce nu le place sunt mai curajoşi?” “Cred că da. Unul dintre ei este şi tatăl tău. Am să-ţi explic eu abia când te faci mare. Uneori, mai faci şi lucruri neplăcte, dar TREBUIE. (profită să-i facă morală cu aerul că glumeşte) Văd că nici ţie nu-ţi prea place la şcoală. Dar nu se poate fără şcoală. (zâmbeşte) CHIAR ŞI EU am făcut şcoală.”  “Da´ Gafton zice că nu-I o şcoală pe bune. Zice că întrebările la examen sunt din astea: “NU-I AŞA că Pământul este rotund?”, “NU-I AŞA că doi ori doi fac patru?”” Puţin amuzat, tatăl îi replică: “Nu trebuia să te baţi pentru mine! Trebuia să-l întrebi câte meridiane are pământul!”  “Păi... asta nu ştiam nici eu!” – râse fetiţa rebelă.

(Va urma)

Citit 705 ori Ultima modificare Duminică, 11 Noiembrie 2018 13:39

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro