Evaluaţi acest articol
(11 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

"Aseară, cele trei ziare locale au apărut ca întot-d´eauna cu obicinuitele polemici, informaţii şi anunciuri; nici o coloană cernită, nici o şoaptă de´ntristare.
Ziarele apăruseră, când am trecut întâmplător prin strada Cuza-Vodă, văd doliu la poarta lui Vlădicescu.
- Cine-a murit?
- A murit o babă.
Este gardistul (agent de poliţie care păzea străzile, sergent de stradă - n.n.) care mă informează. Am înţeles - şi am trecut înainte. Celui întâi cunoscut pe care-l găsesc la cafenea îi spun c´a murit "madam Fanny".
- Ştiu. A murit ieri.
Şi punct. Nici o lacrimă, nici un regret"…

Atunci când  istoricul de căpătâi al Galaţilor, Paul Păltănea, cel care se luptase ca Teatrul Dramatic Galaţi să fie numit "Fani Tardini" (amenințând chiar cu demisia din comisia însărcinată cu "botezul" instituției), m-a îndemnat, cu multă stăruinţă, să scriu o piesă de teatru despre întemeietoarea teatrului gălăţean, mi-a scăpat, în treacăt, ceva uimitor, citit într-un ziar de epocă, la moartea actriţei.
Primadonă timp de decenii, Fani Tardini, directoare de trupă, traducătoare, formatoare de actori - a lansat-o pe Aristizza Romanescu, descoperită de soţul său, actorul Alexandru Vlădicescu, într-un chantan gălăţean - era "motorul" şi legătura cu presa pentru compania "Fani Tardini - fraţii Vlădicescu" (care au dat într-o vreme chiar numele unui vad), "cea mai mare şi mai bine organizată trupă teatrală din provincie". Şi tocmai despre ea, când s-a prăpădit, cineva îndrăznise să scrie că… a murit "o babă"! Desigur, mi-am închipuit o răutate a cuiva, o rivalitate… Deloc aşa, aveam să găsesc abia acum, peste ani, o poveste tragică, înduioşătoare, însă nu mai puţin nedreaptă: povestea "destrămării" în timp a imaginii marii actriţe pentru care Alecsandri a scris o primă piesă românească în stil modern european, cu un rol de compoziţie pe care, scria bardul de la Mirceşti, numai ea îl putea realiza.
Profesorul Păltănea mă momise la scrierea piesei prin 2005, căci în 2007 textul era nominalizat la Premiul UNITER pentru cea mai bună piesă românească a anului 2006. Conducerea de atunci a Teatrului Dramatic îmi solicitase imperios textul, dar era o vreme în care echipa teatrului nu era atât de numeroasă şi proiectul nu s-a mai îndeplinit.
În schimb, în 2010, Editura "Axis Libri" a Bibliotecii "V. A. Urechia" "se sesiza din oficiu": managerul instituţiei de cultură, dr. Zanfie Ilie, îmi făcea surpriza tipăririi textului premiat.

Gala Comediei din 2018 şi un invitat de seamă, pe urmele unei amintiri

Opt ani mai târziu, am bucuria să-l întâlnesc, la Galaţi, pe chiar strănepotul actriţei. Răspunzând invitaţiei Teatrului Dramatic "Fani Tardini", prof. univ. dr. Florin Popenţiu Vlădicescu a participat la deschiderea Galei naţionale a comediei. Strănepotul lui Tardini este fondator şi preşedinte al Fundaţiei "Elena Teodorini" de la Londra (al cărei chip a fost confundat ani de zile, la Galaţi, cu al lui Tardini), specialist în IT, fost codirector în două proiecte de cercetare ale NATO în colaborare cu institute europene, profesor asociat la Universitatea Politehnică Bucureşti, a fost şeful catedrei UNESCO la City University, Londra şi a predat şi la Universite Pierre şi Marie Curie şi la alte universităţi din Paris, la ETH Zurich, la Calcutta, la Quaboos - Oman, în Marea Britanie, Portugalia, Norvegia, Germania, Scoţia, Italia, Olanda, Cehia, Grecia, Franţa, Finlanda; a participat la programe în SUA, Canada, Rusia, Gran Canaria, Spania, India, Vietnam etc.
Profesorul m-a rugat să-l însoţesc la maidanul pe care se ridica, până după Revoluţie, pe str. Cuza nr. 50, casa familiei Vlădicescu, dar şi la Cimitirul "Eternitatea", unde descoperise în vechi registre datele legate de îngropăciunea străbunicului său, actorul Ion Vlădicescu, frate cu Alexandru.

"Tribuna liberală" din 26 aprilie 1908

Naţionalist de bună calitate - şi-a botezat şi fiul cu nume de domn întemeietor - profesorul Păltănea se temuse probabil să-mi spună tot, când mi-a lansat provocarea de a scrie despre Fani Tardini, ca să nu iau cumva "în deşert" numele actriţei.
Şi iată că, peste mai bine de un deceniu, într-o o discuţie cu istoricul şi criticul de artă Corneliu Stoica, gălăţeanul şi-a amintit de o menţiune, trimiţându-mi şi "adresa": articolul "Moartea unei babe",  semnat "Livia", a apărut în cotidianul gălăţean "Tribuna liberală" din 26 aprilie 1908. "L-am găsit menţionat în studiul "Fani Tardini", semnat de Anca Costa-Foru şi apărut în "Studii şi cercetări de istoria artei", seria Teatru, Muzică, Cinematografie, nr. 2, 1964, pp. 191 - 198.
Ghinion: în colecţiile încăpătoare de presă veche ale Bibliotecii "V. A. Urechia" nu am putut găsi, din păcate, după două războaie şi două regimuri politice antagoniste, ziarul cu pricina. I-am povestit strănepotului lui Tardini despre articolul de la moartea marii actriţe şi, abia întors la Bucureşti, profesorul a şi început să caute: "Nu am găsit lucrarea lui Costa-Foru la Biblioteca Metropolitană. O caut luni la Biblioteca Naţională", mi-a transmis. Zis şi făcut. A fotografiat articolul descoperit la Biblioteca Naţională.

Madam Fanny a trăit prea mult, şi-a supravieţuit

Am reprodus deja începutul articolului "Moartea unei "babe"", din "Tribuna liberală", "organ naţional liberal" gălăţean, care "apare în toate zilele de lucru", 5 bani exemplarul, numărul de sâmbătă, 26 aprilie 1908. Redăm, în continuare, alte câteva rânduri din sfâşietorul articol: "A avut o mare vină, "madam Fany", a trăit prea mult, şi-a supravieţuit./ Pe vremuri, fusese zeificată. Se zice că era o splendoare de frumuseţe şi artistă de mare temperament, sau, cum se zicea pe vremea ei, "cu ducă-se pe pustii". Şi aşa a fost între întemeietorii teatrului român. Cu fraţii Vlădicescu a cutreierat ţara românească şi toate ţările româneşti, ducând pretutindeni alarma deşteptării. A jucat eroinele lui Alexandri (sic! - n.n.) şi a avut în trupă pe Eminescu. / Şi după deceniile de glorie a venit ruina, care a durat şi ea decenii; dar o ruină totală şi groaznică: ruină fizică, ruină sufletească şi - trebuie s´o şi spun? - ruină materială. Mai ales după moartea lui Vlădicescu, a cărui pensioară, probabil pentru motive de stare civilă, n´a fost reversibilă - ce izolare în căsuţa din Cuza Vodă şi câtă dispreţuitoare nepăsare în acest mare oraş! / Şi bătrâna se uita în jurul ei uluită: ea nu pricepea rostul decadenţei, care i se părea o pură absurditate. Ea trăia cu gândul în deceniile de strălucire, iar cu foamea în cele de jale, o observam când venea la teatru; cu jena pe care pe care ar simţi-o o tânără cochetă, când s´ar pomeni de o dată învelită în zdrenţe, stăpâna de odinioară a scenei şi a mulţimei îşi alegea locul în fundul fundului, tocmai lângă uşă. După ce cu farmecul ei înfiorase generaţii, îi venea greu acum, cu trupul paralitic şi trăsăturile descompuse, să treacă mai în vază. Şi cine ar fi avut destulă cruzime ca să-i spuie că nu risca nimic? Era o necunoscută, în ţară streină, şi cine-o vedea, cel mult îşi zicea c´a venit "madam Fanny!", cu aceeaşi nepăsare cu care gardistul de ieri mi-a comunicat c´a murit "o babă". Ea nu mai deştepta nici un sentiment şi nici măcar o amintire. / Aseară, zadarnic am cutreierat  oraşul, căutând amănunte biografice, anecdote, amintiri despre steaua de odinioară care "de mult s´a stins în fum". Şi era firesc ca nu numai generaţiile noi să n´o cunoască, dar nici cele mai vechi, contemporane ei. / Publicul nostru nu recunoaşte actorilor decât o valoare de întrebuinţare. Artistului plăteşti biletul - n´ai sau nu poţi inventa vr´un pretext să intri gratis - atâta timp cât amuzează. După aceea, comptul (contul - n.n.) lichidat. Să păstrezi o amintire recunoscătoare care te-a "amuzat"? Haida-de! De ce nu, şi zarzavagiului care ţi-a servit pătrunjel şi muscalului care te-a dus la şosea şi alegătorului care ţi-a dat votul? / Azi Fanny Vădicescu - Tardini va fi azvârlită într-o groapă. Serviciul sanitar nu îngăduie altfel… Bănuisem că nici o manifestaţie pioasă, fie din partea oficialităţii, fie din partea ex-onor spectatorilor nu va nu va întovărăşi banala… solemnitate." Textul continua: "Numai o rugăminte am (…) "între zdrenţele de la "babă" e posibil să fie relique scumpe: poate de mare preţ prin cuprins or poate, manuscrise importante de orice fel, poate fotografii, documente istorice, dar câte adunate într´o viaţă de zbucium şi glorie, în care soţii Vlădicescu, cutreierând românimea, au avut legături cu mari şi mici! / Să se salveze aceste cât există." Dacă ziarele ar fi scris despre moartea artistei, ar fi avut băcanii în ce să împacheteze măsline, continua, cu obidă, articolul.

În loc de concluzie

Acum, la atâţia ani distanţă, cu atât de multe lucruri rămase neştiute despre cine a fost Fani Tardini, poate că nu i-ar strica Teatrului nostru, după cum nici oraşului nu i-ar strica, o statuie a actriţei. Iar înăuntru, un colţ dedicat ei, mărturii, fotografii, de ce nu, o reproducere de costum sau orice altceva le-ar putea stârni curiozitatea spectatorilor de astăzi. Poate şi cursanţii Centrului Cultural ar trebui să înveţe ceva despre ea, dacă nu o fac deja şi ne-a scăpat nouă, ca să nu mai vorbim de studenţii la actorie. De ce să nu avem şi noi reproducere la scară în genul celor din Madame Tussaud's? Sau o proiecţie care să le reamintească, înainte de fiecare reprezentaţie, spectatorilor din ce în ce mai mulţi ai teatrului cine a fost cea care dă numele instituţiei? Poate chiar actorii de astăzi ar trebui să insiste mai mult ca amintirea celor de ieri să nu se piardă. Până la urmă, cu o moarte, toţi suntem datori...

Fany Tardiny, scâncete cu scrâşnete

FANY: Ei, consilierii, consilierii… Ei aplaudă mai mult la… caviar şi la şampanie, iar dacă-i întrebi de teatru, spun că se pricep: doar au fost la alde Cuniberti! Am să mă duc mâine la domnul Ressu şi-am să-l rog să mai scrie că dăm spectacol. Nu s-o duce publicul numai la italieni! (…) De-o lună se tot îndeasă la teatru negustorii şi ofiţerii şi conţopiştii, mai abitir ca la cafeneaua grecului, de parc-ar înţelege cuvintele! (...) Cetesc înainte povestea din ziar, văz apoi cum dau din mâini talienii ăia pe scenă. Oricum, n-au timp de plictis: mai sparg seminţe, mai plâng un pic la melodramă, mai trag un gât de vin, iar mai plâng, rod covrigei, plâng iară… (...) Ăsta-i teatru?! Să-i dăm noi teatru, naţional, dramă adevărată, râs adevărat! Să le dăm Alecsandri, Kogălniceanu, Victor Hugo…
ALEXANDRU: Râzi ori plângi?
FANY:  Nu-mi da atenţie, Alexandre: ia, acolo, scot şi eu nişte scrâncete…
ALEXANDRU: "Scrâncete"? Ce-i aia?
FANY:  Ia, doar nişte scâncete cu scrâşnete…
(Fragmente din "CATRAFUSE" au "Fany", de Victor Cilincă - text nominalizat la Premiul UNITER pentru "Cea mai bună piesă românească a anului 2006" şi tipărit de Editura "Axis Libri")

Cine a fost Fani Tardini

Femeia care dă numele Teatrului Dramatic din Galaţi a avut o influenţă covârşitoare asupra vieţii artistice din oraşul de pe malul Dunării în cea de-a doua jumătate a secolulul al XIX-lea. Cu origini italiene, Fani Tardini s-a născut, cel mai probabil, în 1823, la Iaşi, fiind fiica lui Pietro Tardini şi a actriţei Emma Lacratelolo. La începutul carierei de actriţă, în anii 1844-1857, a făcut parte din mai multe trupe bucureştene. La 6 octombrie 1859, Fani Tardini şi-a înfiinţat o trupă proprie (din care a făcut parte o vreme şi Mihai Eminescu), alături de care a cutreierat toate teritoriile locuite de români. Succesul de care s-a bucurat de fiecare dată la Galaţi a determinat-o, în 1864, să solicite municipalităţii o sumă de bani pentru înfiinţarea unui teatru profesionist în localitate. Actriţa s-a stabilit la Galaţi în 1872. Timp de aproape trei decenii, Fani Tardini a ţinut Galaţiul pe harta teatrului românesc, reuşind să organizeze stagiuni în fiecare an, uneori şi cu subvenţii de la Primărie sau de la diverşi negustori bogaţi ai urbei. S-a retras de pe scenă în anul 1900 şi a murit pe 23 aprilie 1908.
(Fragment din "Gălăţeni care au uimit lumea - Fani Tardini", "Viaţa liberă", 9 mai 2013)

Citit 1029 ori Ultima modificare Luni, 03 Decembrie 2018 18:40

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.