Cultură, bucătărie, istorie şi înfrăţire. Un prieten francez la Galaţi şi o reţetă de mititei
Foto: De pe site-ul Jumelange Pessac

Cultură, bucătărie, istorie şi înfrăţire. Un prieten francez la Galaţi şi o reţetă de mititei
Scriitorul şi cineastrul Greoty Rateau a călcat şi în Galaţiul dunărean!
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Am găsit, pe site-ul Comité de De Jumelange Pessac (înfrăţirea Galaţiului cu oraşul francez datează din 1991), o prezenţă culturală… gustoasă, fără vârstă şi puţin general balcanică: o reţetă de mititei, cu posibilul său istoric ei balcanic. "LA RECETTE ROUMAINE DU CHEF - Les mititei (ou mici) à l'honneur" - adică "în centrul atenţiei".

Textul, preluat din publicaţia de limbă franceză "Le Petit Journal" Bucureşti, este scris de redactorul-şef, un împătimit al României şi al oamenilor săi: Gregory Rateau, scriitor, regizor şi scenarist francez, autorul unei cărţi despre noi, scrisă special pentru a concura la Premiul "Pierre Loti", prestigioasă distincţie pentru cele mai incitante jurnale de călătorie. Romancierul şi ofiţerul de Marină Pierre Loti, prieten al reginei Elisabeta a României, a fost un model pentru descrierea incitantă a voiajelor sale orientale.

Cartea, "Hors-piste en Roumanie" ("În afara rutei, în România"), probabil un fel de… "sărit de pe şine"), poate fi citită în Franţa sau din Librăria franceză "Kyralina" Bucureşti, iar în toamnă va fi publicată, în româneşte, la Polirom. Ea prezintă "ţara profundă", puţin accesibilă călătorului obişnuit.

Cu un master - şef de promoţie! - în Producţie şi Scenografie la Sorbona (a fost, pentru filmări, în Maroc, Algeria, Liban, Nepal etc.), scriitorul a ajuns, din 2014, la Bucureşti, unde predă arte vizuale, conduce un club de film, este gazda unor mari întâlniri cu personalităţi ale ecranului şi colaborează, la festivaluri, cu multipremiatul regizor Cristian Mungiu. La Radio România Internaţional, Rateau citeşte din paginile sale de călătorie prin ţara noastră, despre care a strâns amintiri în timpul cutreierărilor sale. "Întâlniri, senzaţii, experienţe"... totul este relatat în acest turism care concurează pentru prestigiosul premiu "Pierre Loti", care recompensează în fiecare an cel mai bun jurnal de călătorie. "Hors-piste în România" este o carte care permite călătorului să descopere în profunzime o Românie greu accesibilă. Autorul său locuieşte astăzi în Bucureşti şi lepetitjournal.com l-a cunoscut.

Rateau a avut model în scriitori-călători precum Jack London, Panait Istrati sau angajaţi, precum Camus, mărturisea acum doi ani, într-un interviu acordat, la Galaţi, elevelor Ana Maria Voicu şi Anamaria Vrâncianu, francezul fiind atunci oaspete al Bibliothèque "Eugène Ionesco". Cu bucuria de a afla unii despre alţii, direct şi indirect, profit să îl salut, în final, şi pe această cale pe un prieten al grupului de înfrăţire din Pessac, artistul Jean Luc Belleinguer, din Cestas, o comună în departamentul Gironde, care posta pe pagina Înfrăţirii, la comentariul meu că micii cer bere, "et la tuica maramouresch!" (şi ţuică de Maramureş!). E clar că ne cunoaşte! Şi jurnalista Sheilah Kast şi soţul său, ambasadorul american Jim Rosapepe, au scris la Bucureşti o carte intitulată iniţial... "Ţuică şi democraţie".

Foto 1, galerie. Fotografie patriotică, din Ciucaş, postate pe site de Bogdan Sărmoiu. Poate şi unii din cei 77 de gălăţeni - împrieteniţi cu Pessac - vor posta din Galaţi

Citit 1470 ori Ultima modificare Joi, 15 August 2019 00:38

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.