* Viaţa, ca liniuţă *
Şi la întâlnirile cu copiii romi din Iveşti, poeta Luminiţa Cioabă, singura scriitoare recunoscută, inclusiv internaţional, a etniei, a căutat să-i convingă pe copii să nu abandoneze şcoala.
Mai ales pe fete le-a îndemnat să nu se mărite de copile, renunţând la frumoasa adolescenţă şi la speranţa unui viitor, cu slujbă şi poziţie socială frumoasă. Fiica regelui Cioabă le-a mărturisit ziariştilor că nici ei nu i-a fost uşor să treacă peste interdicţiile tradiţiilor, să meargă la liceu şi apoi chiar să facă literatură:
„Drumul meu de a deveni scriitor să ştiţi că nu a fost uşor! Ce se realizează uşor, uşor şi trece! Deşi eram fiica bulibaşei – pe vremea aceea – Ion Cioabă, pentru mine a fost foarte-foarte greu. Cei ce mă cunosc – Mircea Ciobanu, Corneliu Leu, George Bălăiţă, Mircea Dinescu şi mulţi alţi poeţi şi scriitori – ştiu cât de greu a fost pentru mine acest lucru”.
Poeta Luminiţa Cioabă scrie în română şi romanes. „Acest respect pentru limba română se datorează unei ˝doamne Trandafir˝, în faţă căreia mă închin şi acum; aşa cum pentru Sadoveanu a existat un domn Trandafir”.
Este vorba de o profesoară de română care i-a deschis drumuri. Poeta se dă exemplu pentru începuturile abrupte, legate însă de prima sa învăţătoare:
„Luminiţa Cioabă, atunci când a ajuns la şcoală, nu putea să facă o liniuţă, un baston, nimic! Mâinile mele parcă erau în ghips. Pe vremea aceea, tatăl meu cumpărase un televizor Stasfurd, o marcă nemţească, şi copiii din cartierul Turnişor din Sibiu, unde locuiam noi, nu aveau televizor. Ei veneau seara să vadă filmul, iar eu le dădeam foarte frumos caietul să îmi facă tema, caligrafic”.
„La şcoală numai mâzgăleam şi ştergeam, iar caietul meu era numai găuri! Copii ajunseseră la litera Ş, iar eu nu ştiam să fac nimic!”
În iarna geroasă, copiliţa s-a dus într-o zi la o colegă, cu caietul sub braţ. Căţeaua nu era legată, ca de obicei, ci a năvălit, a trântit-o la pământ şi copilul s-a trezit abia acasă, mai târziu, speriat.
„Am început să plâng… M-am ridicat din pat, am luat luat creionul şi ţin minte că am făcut primul A. Atât de caligrafic, atât de frumos…” Iată cum un şoc poate determina o schimbare în mintea unui copil!
A doua zi, Luminiţa i-a mărturisit învăţătoarei că o minţise, dar aceasta ştia, doar aşteptase ca fetiţa să-i spună asta singură. De atunci, învăţătoarea a rămas după ore, zi de zi, cu Luminiţa, care a recuperat distanţa în doar două săptămâni. Şi astăzi poeta vorbeşte cu emoţie de acele prime liniuţe şi bastonaşe.
Vorbind despre ce înseamnă viaţa omului, poeta le-a spus copiilor că, pe cruce, sub nume stă scrisă data naşterii şi data morţii. Între ele, o liniuţă. Aceasta e viaţa – o liniuţă! O metaforă scrisă parcă de un Costache Conachi…
