Trei concerte de rock alternativ la Galaţi

Trei concerte de rock alternativ la Galaţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Galaţiul va avea parte de un adevărat festival de muzică alternativă în luna februarie. Trei formaţii celebre de alternative indie-rock vor concerta în trei sâmbete diferite, în cadrul unui eveniment organizat de Radio 1.

Concertele vor încerca să mai schimbe puţin din atmosfera muzicală deprimantă a Galaţiului, în care trupele mari cu greu îşi fac loc.

Astfel, primul eveniment este programat sâmbătă, 6 februarie, şi îi va avea ca protagonişti pe cei de la The Moood, o formaţie care şi-a făcut deja un nume în genul alternativ de la noi.

În următoarea sâmbătă, pe 13, vor concerta cei de la The Amsterdams, evenimentul fiind o alternativă demnă de luat în seamă pentru sărbătorirea Zilei Îndrăgostiţilor. Ultimul concert din seria pe care o propune Radio 1 va fi susţinut de trupa The Mono Jacks, pe 20 februarie.

Concertele vor avea loc la Scena Cafe, în incinta Casei de Cultură a Sindicatelor, cu începere de la ora 20,00, preţul biletului fiind de 10 lei pentru fiecare dintre cele trei reprezentaţii.

Citit 591 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.