A plecat, pipăind încă ferm drumul către Dincolo, cu bastonul articulat cu care a jucat ultimul său rol pe Pământ, şi atunci mergând spre umbre nedesluşite, actorul, regizorul şi scenaristul gălăţean Mihai Păun, cel implicat trup şi suflet în managementul Teatrului Muzical "Şapte", teatru independent, trupă de turneu, în a cărui echipă era parte anume.
Artistul s-a dus în această lună sălbatică, în care nu numai actorii poartă măşti, în vremuri cu lacătele coronavirusului pecetluind la nesfârşit toate uşile teatrelor, lăsând poveştile jucate să se strecoare, ca venind din Cosmos, doar online (şi aplauzele, tot online! Dai adică like auzului nerăbdător al actorilor?). O veselă "căruţă cu paiaţe", acum cernită, cu magicieni ce fac apostolat teatral, pe prea puţini arginţi, pentru artă independentă, pe drumurile ţării, şi-a scâşnit roţile la margine de drum grăbit, iar actorii, menestrelii, dănţuitorii şi meşterii au pogorât atât cât să-l lase să plece Dicolo, cu un ultim rând de aplauze drept merinde, cu lacrimi nepictate în ochii lor care o viaţă au reprodus pentru alţii râsul şi plânsul plauzibil, au coborât cât să-i pună semn, ca la carte, chiar aşa să şi-l amintească lumea: Mihai Păun, om de turnee nesfârşite, regizor şi actor pe scena multor teatre din ţară, decenii la rând, profesor de teatru, un om tonic, degajând energie, credeam eu, nesfârşită, cu toate durerile ascunse dedesubt...
Am putut să-l mai strâng în braţe ca să îl felicit pentru rolul greu, îndeplinit cu succes, la ultima sa premieră ca actor. Mi-a mărturisit atunci, după aplauze, puţin trist, că de fapt jucase, tulburat, un rol în contre-amploy: un prietenos jucase un reacţionar plin de ură. Dar i-a plăcut metafora poveştii şi aşa a susţinut-o, în ciuda bonomiei sale... Atunci ne-am zis că ne vom revedea curând, după, mda, nişte probleme medicale rezolvate, m-a asigurat, luând amândoi la pas strada Brăilei...
Voi aminti acum măcar câteva montări "marca" Păun: la "Ţăndărică", poate cel mai expresiv teatru din ţară, a montat "Aventurile lui Cipollino", de Ecaterina Mihăescu-Păun, după Gianni Rodari. Ecaterina Păun, soţia cernită a actorului, cunoscută de creatori din toate artele din vremea când lucre la Direcţia Judeţeană de Cultură, aşezată pe atunci (fizic) mai în drumul artiştilor de toate artele, ca în visul lui Mantu. Ori poate "Noaptea cea mare", de Ecaterina Păun, după "Cartea junglei" a extraordinarului Kipling, dramatizare montată şi în alte teatre din ţară, inclusiv la Oradea sau la Brăila, unde Mihai Păun a lucrat, după "Gulliver", ani mulţi. Sau în "Ultima aventură" după James O’Henry, la Teatrul "Regina Maria" Oradea. "Hey, oameni buni!", regizat la "Teatrul din Buzunar" Galaţi, a fost salutat şi de cei de la Muzeul Saroyan din Fresno, SUA!
"A plecat spre veşnicie Mihai Păun, actor şi regizor din Galaţi, un om şi un artist minunat, care a montat numeroase spectacole la Trend Art Company Oradea, toate primite cu bucurie şi entuziasm de publicul nostru. Ne mor actorii, suntem din ce în ce mai săraci, distanţaţi, izolaţi" - am citit pe pagina de Facebook a acestui teatru independent, a cărui mănuşă pentru şapte degete şi chiar mai multe a rămas cu un deget lipsă, unul arătător dintre actorii-arătători de aici... Sau, pe acela de la Teatrul Muzical "Şapte", cu emoţie scris de managerul trupei, actriţa şi regizoarea Isabela Oancea: "Maestrul Mihai Păun, un lord al scenei, un domn elegant, cult şi rafinat din viaţa noastră, un partener desăvârşit, un prieten minunat, a plecat azi, de tot... Face trupă de teatru într-o altă lume. Salutări lui Lucian! Te iubim, Mihai!". Lucian Temelie, şi el petrecut, un alt mare ambulant magic, e mai de mult Acolo. Şi poate că Dincolo nu e decât o altfel de scenă…
