CRONICĂ DE CARTE | ”Galaxii lirice”. Antologie (şi) cu poeme inedite

CRONICĂ DE CARTE | ”Galaxii lirice”. Antologie (şi) cu poeme inedite
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Valeriu Valegvi, "Os de șoim", Editura Princeps Multimedia Iași, 2020


În prestigioasa colecție "Galaxii lirice" a Editurii Princeps Multimedia din Iași, unde au mai apărut antologii semnate de Mihai Eminescu, Petrarca, Paolo Ruffilli, Daniel Corbu, Heine, Mihai Ursachi, Veronica Micle, Horia Zilieru, Salah Mahdi, Emilian Marcu, Ioanid Romanescu, Florentin Palaghia, Poe, Lermontov, Yves Broussard, Mario Lutzi, gălățeanului nostru Valeriu Valegvi i-a selectată culegerea intitulată "Os de șoim (Infidelele vitralii)", recunoaștere a meritelor sale, a nuntirii vieții sale cu Poezia...

Desigur, orice antologie, realizată, aici măcar parțial, de către autor (am fost onorat să fiu și eu coantologator), presupune și un fel de tărie de călău al propriei opere, un anume sânge rece, iar aceste vremuri de pandemie ne aduc aminte, în context literar, și de faptul că Valeriu Valegvi a fost, când activa în cadrul armei "vânător de submarine", sergent sanitar, așadar "operația de înlăturare" a "grosului operei" a fost făcută cu acea precauție care însoțește orice film de război în care unele animale par să fie rănite: niciun poem nu a avut de suferit în alcătuirea acestei antologii!

Condamnat de către legile antologiilor să dezvăluie o anume totalitate, Valeriu Valegvi se dezvăluie (aproape în întregime): nu chiar precum David al lui Michelangelo de la Museo dell'Accademia din Firenze, ci mai degrabă ca Moise din Biserica San Pietro in Vincoli din Roma... Aceasta ca să batem un apropo la un anumit fel de clasicizare, acum, când statuile sunt într-un mare pericol!

După (aproximativ) 40 de ani prin pustia Realității, care poate fi și o realitate lirică ("sahara numelui" sau a numelor, dacă vreți, deloc nominalist), apărea în "Măsura de nectar" (volumul din 2002), conducându-și cuvintele către Tărâmul tainic al Făgăduinței, mai cedând ispitelor palimpsestului (una dintre explicațiile subtitlului "(In)fidele vitralii"), poetul trebuia să dea impresia încheierii unei "aventuri" (deși "în față drumul e deschis/ rudelor de o seamă cu deșertăciunea/ nu le pasă de aventura ta", scrie într-unul dintre poemele inedite, chiar ultimul din carte), chiar "în lipsa numelor" (lipsă menționată în primul text inedit - ca orice antologie care se respectă, are și un număr de poeme inedite!), acceptând tentația Înaltului, contemplând splendoarea teoriei secundarului (lui Virgil Nemoianu), teorie de neocolit într-o Provincia Magna (cum este România în Europa și în lume; cum este Dunărea de Jos în România, Provincia Magna fiind exemplar teoretizată de către criticul brăilean Viorel Coman, într-o carte cu acest titlu)...

La antologia din urmă cu zece ani scriam, printre altele: "Taina Fructului, a Rodului, a Împlinirii este motivul predominat al liricii sale (sau aceasta este impresia mea). "Camera secretă a întâmplărilor" din oricare Fruct este marea sa provocare. Cuvintele îi sunt ca nişte chei pe care trebuie să le potriveşti în poeme care trebuie la rândul lor să se potrivească porţilor acestei camere, care poate fi chiar un viitor castel, un viitor labirint, o viitoare lume.

Latenţa, "energiile latente", antidonjuanismul neprogramatic (ca să nu spunem un soi de antisentimentalism cuviincios), mirarea de anahoret în faţa posibilităţilor existenţei sunt alţi mieji care îi potenţează efortul liric, care, iată, de mai bine de două decenii, este urmărit cu o anume curiozitate de către cunoscători.

Această antologie care vă este propusă vă va confirma faptul că avatarurile Poeziei sunt şi vor fi mai mult decât interesante (şi nenumărate) pentru iubitorul de Frumos sau, poate, mai ales, pentru cei care cercetează geneza Frumuseţii. Pentru cei care caută sâmburele Frumuseţii (Luminii sacre) în bobul de orez, în firul de nisip al deşertului (sau "trauma deşertică"), în lacrima bătrânei mame..."

*

În linii mari, istoricește, scriitorul, în anii din urmă, s-a apropiat și mai mult de filosofare, a se vedea și cele două volume de eseuri, poate renunțând întrucâtva doar la căutarea Frumuseții, dând Frumuseții Adevărului ceea ce nu se dă Caesarului!

Dacă în volumele de început (cel puțin în primele cinci), nesiguranța, o anume nesiguranță a bunului simț liric, întrebările însoțesc întregul traseu (în "După-amiezele unui capricorn", 2003, ecou al hamletianului "to be or not to be", Valegvi scrie "inspirat sau neinspirat?", p. 20, "Verdictul clipei reci"), Așteptarea, Neîmplinirea, ca personaje lirice, merg aproape în paralel cu Pârguirea, În-ființarea prin Poezie, se ajunge la acea esențializare-nuntire mai mult decât necesară, deși și "Continuității" i se aduce cuvenit omagiu.

Ineditele alese, din care face parte și un poem "Continuitate", pentru prezenta antologie sunt exemplare pentru această nouă cale, semn că "aventura" continuă, nemaifiind de fapt o aventură, Căutării (perpetue a) Totemului răspunzându-i-se de către Destin, călătoria inițiatică putând continua cu niște certitudini (prin anul 2004, scriam: «"Columb al melancoliei", V.Valegvi nu se va opri la descoperirea unei Americi. Va merge mai departe, "din larg spre larg", ("dintr-un ciclu al naşterii/ către alt ciclu al naşterii"), căutând "ţara livezilor nesfârşite" şi, poate, a dimineţilor care nu se mai uită, ţară departe de "habitatul sufocat de betoane"», Taina continuând să existe: cuci, vulturi, șoimi, delfini, melci, nuci (pomul ca atare), fructe, "ulucii casei" ca reprezentări ale neclarului totem, revin, revin în versurile sale, precum stelele în nopțile neînnorate de la începuturile imemoriale (concrete în cazul poetului) până la actualul manuscris: "Mersul pe jos/ al melcului solitar/ mersul pe mare/ al delfinului spiriduș/ mersul pe aer/ al șoimului incoruptibil/ mersul pe zi/ al inimii maratoniste/ mersul pe noapte/ al visului conchistador/ mersul pe creier/ al ideilor imperialiste/ mersul dinăuntru/ al sufletului rebel/ mersul în imponderabilitate/ al viziunii sacre..."

*

Întrebări vor mai fi: "Cum vor fi nopțile de acum încolo?/ cucii bat câmpii/ nucii și-au luat umbra la purtare/ ulucii casei abia pâlpâie-n amintiri/ și e tare singur copilul din tine./ spui că nopțile vor înmulți insomniile/ care oricum nu și-au spus ultimul cuvânt", dar importantă va fi Taina, într-un final "deschis": "...sub pecetea gerarului ales/ citești și nu te dumirești./ în stoluri strânse/ călătoarele prin atmosfera sângelui/ se rotesc se rotesc./ nu-i rece dar nici fierbinte/ în vertebrele visului iar taina/ taina cu chip de floare de colț/ satanic joacă în ochi de capricorn". Versuri care ne confirmă curajul său (reactivat?), observat încă de la volumul "Eva printre degete" (2018).

Mai filosof chiar decât ar bănui domnia sa, Valeriu Valegvi se îndreaptă spre "latifundiile spiritului" pentru a-şi revendica, nu pentru sine, ci pentru urmaşii urmaşilor săi, Reveria Supremă, absolută, a sentimentului plenitudinii Existenţei-Poezie!

Citit 2047 ori Ultima modificare Joi, 06 August 2020 19:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.