O lansare mai altfel

O lansare mai altfel
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Scriitorii nu au sediu ! – s-a reclamat în timpul lansării de carte * De Guiness Book: un redactor… căţeluş *

Am primit o invitaţie – semn de carte. Pe un colţ avea prinsă o punguţă, nu cu doi bani, ci cu trei bobiţe de cafea... Cam aşa ştie poeta Dana Potorac să-şi lanseze cărţile – ştie să uimească!

Până acum a organizat pentru alţii manifestări „mai altfel”, acum (sâmbătă, la Teatrul Dramatic „Fani Tardini”) poeta şi-a lansat cel de-al treilea volum de versuri: „Cronică de cafea”, la fel, într-un stil aparte, într-un spectacol din care nu au lipsit nici liricul, nici politicul.

Mai întâi publicul – prieteni, scriitori sau şi una şi alta – a fost poftit în sala teatrului, unde mai mulţi actori, ba chiar şi directorul instituţiei-gazdă, actorul Vlad Vasiliu, au recitat, plasaţi pe marginile  sălii, versuri din volum.

Versuri puternice, bărbăteşti, ritmate… Au urmat partea mai obişnuită: mai mulţi dintre cei prezenţi au vorbit, în foaierul teatrului, despre carte şi autoarea ei, în timp ce autoarea se făcea că munceşte ca Dinescu odinioară, la un birou-decor, înconjurată de cărţi şi fotografii înrămate.  

Directorul Fundaţiei Antares, poetul Corneliu Antoniu, a început şi el mai neobişnuit: înainte de a vorbi despre autoare, i-a invocat cu obidă pe autorii gălăţeni şi necazurile lor.

Adică: Filiala Galaţi-Brăila a Uniunii Scriitorilor, condusă de poetul Antoniu, prima instituţie nou-creată într-un oraş care îşi pierde instituţiile peste noapte, nu are sediu nici la această oră!

De faţă fiind şi un reprezentant al actualei puteri, deputatul PD-L Mircea Nicu Toader, care a aflat cu această ocazie despre problemă, sperăm că lucrurile se vor mişca înainte ca scriitorii să iasă din bibliotecă în stradă.

Prezenţa liderului PD-L la lansare se explică prin faptul că poeta a fost multă vreme, pe timpul când se implicase activ în politică, şefa sa de cabinet.

Criticul Viorel Ştefănescu a elogiat materia volumului: „Dana Potorac se înscrie în ceva care este la modă acum şi anume minimalismul, dar nu pentru că ar urma o modă, ci pentru că acest fel de a face poezie fără suduri stridente pe parcursul textului, cu  un fel de parabole paradoxale, stă în firea ei”. 

„Poezia Danei Potorac se maturizează. Ea scrie o poezie care tinde către acea simplitate asumată şi trăită şi către poemul ca vehicul ontologic. Fiinţa ei se regăseşte în aceste poeme”, a spus despre autoare poetul Iulian Grigoriu.

„Este o poetă care ştie să se exprime total în poem”, a mai spus poetul, exemplificând cu fragmete de poem.

„Pe de o parte te invidiez că ai plecat din mocirla noastră politică, pe de alta te admir”, a spus la microfon şi deputatul Mircea Toader, care a observat că activitatea profesională şi cea politică ale Danei Potorac se regăsesc în versurile publicate.

Cartea este scoasă la Editura Fundaţiei Culturale “Antares”. Coperta e semnată de Ovidiu Iordache. Iustraţii: imagini, unele de pe net, semnate sutterttok, dreamstime şi Ovidiu Iordache.

Neobişnuit, redactor de carte este, alături de poetul Tudor Cristian Roşca, Bono – căţeluşul simpatic care şi apare într-o imagine din carte, în fotografie… Desigur, o fiinţă inspiratoare.

Citit 830 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.