O poveste cu tâlc şi o operetă celebră

O poveste cu tâlc şi o operetă celebră
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Teatrul Național de Operă și Operetă "N. Leonard" îşi aşteaptă spectatorii mari şi mici pentru două spectacole, la sfârşitul acestei săptămâni, o poveste despre puterea de a visa la ceea ce îţi doreşti mai mult şi o operetă celebră, "Ţara surâsului".

Sâmbătă, 14 noiembrie, este programat spectacolul de revistă pentru copii "Departe de Kansas", de la ora 11,00, în regia lui Stelian Stancu. Scenariul, semnat tot de actorul şi regizorul Stelian Stancu, este adaptat după bine cunoscuta poveste "Vrăjitorul din Oz", de L. Frank Baum. Cinci prieteni se grăbesc să ajungă la puternicul Vrăjitor din Oz: Dorothy, cățelușul Toto, Sperie-Ciori, Omul de Tinichea și Leul cel Fricos. Toți au câte un vis și toți trec printr-un proces de autocunoaștere.

Din distribuție vor face parte actorii: Cristina Isabela Ionașcu (Prezentatorul), Adina Lazăr (Dorothy), Cristina Vasopol (Toto), Sperie-Ciori (Costel Donose), Alexandru Tatu (Omul de Tinichea), Leul cel Laș (Mihail Anton), Florentina Andronic (Zâna albă), Paznicul porților (Andrei Ardeleanu), Vrăjitoarea cea rea (Viorica Mărăndici), Altinez, Motanul cel rău (Irina Popa), Oz (Paul Buța). Scenografia poartă semnătura lui Mihai Pastramagiu, iar muzica îi aparține compozitorului Eugen Dan Drăgoi.

Preţul unui bilet întreg este de 21,6 lei, iar cu reducere costă 10,8 lei.

Pe 15 noiembrie, se va juca opereta "Țara Surâsului", de Franz Lehár, după un libret de Ludwig Herzer și Fritz Lohner. Versiunea românească a libretului a fost scrisă de V. Timiș și Petre Andreescu. Regia spectacolului poartă semnătura lui Adrian Mărginean, scenografia este asigurată de Gheorghe Andreescu, iar coregrafia, de maestrul de balet Gabriela Gegea. Spectacolul este condus de la pupitrul dirijoral de maestrul Eugen Dan Drăgoi.

Din distribuție vor face parte: Florin Bobei (Prințul Sou-Chong), Adelina Diaconu (Lisa), Tudorel State (Gustav), Adina Lazăr (Micuța Mi), Dominic Cristea (Thondup), Alexandru Tatu (Lichtenfels), Lăcrămioara Crihană (Eunucul), Viorica Mărăndici (D-na Hardeg), Daniel Nistor (Generalul), Gabriela Apostolache (Fini), Valeria Drăguș (Franzi), Maria Orzan (Toni), Petrița Iordache (Vali), Ovidiu Ghioc (Un valet), Valentin Călin (Tashi). Soliști de balet vor fi Florentina Ștefan și Paul Nedelcuță.

Spectacolele se vor desfășura în sala Teatrului Național de Operă și Operetă "N. Leonard", cu respectarea normelor în vigoare privind prevenirea răspândirii virusului SARS-COV2.

Preţul unui bilet este de 32,4 lei. Studenţii, elevii şi pensionarii beneficiază de reducere şi vor plăti doar 21,6 lei.

Citit 1328 ori Ultima modificare Miercuri, 11 Noiembrie 2020 20:30

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.