Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
4 comentarii

Iosif Roca, Potirul cu amintiri, București, ePublishers, 2020


Una dintre cele mai frumoase surprize literare (și nu numai) ale ultimului timp, din mai multe puncte de vedere, Iosif Roca, revine în prim plan cu o carte de proze scurte (de fapt, chiar și romanul domniei sale, „Mamelon. În seara asta să nu pleci!”, despre care am scris cu alt prilej, plătește tribut tehnicii scrierii prozei scurte!), unde se observă clar o evoluție în sensul stilizării, esențializării, firul mistic continuând însă să lege Întregul său efort literar, apărând însă aici un element care ține de filosofia limbajului și ființei, fără a îngreuna cititorului delicata misiune de a călători în timp, „în vremurile” copilăriei, adolescenței, primei tinereți a personajului Mihai, alter ego al scriitorului.

Accentul pe aspectul filosofic despre care scriu mai sus, sugerând și „administrarea” unei crize identitare deloc stridente, în cheie creștinească, aici romano-catolică, este pus spre finalul cărții, unde, în „Cuvânt lămuritor”, este adusă în discuție „ființa” așa-numiților ceangăi, cuvântul „ceangău” fiind doar o poreclă, însemnând „înstrăinat”, ceea ce, pentru un anumit tip mental sau de conștiință, precum cea a lui Camus, de pildă, ar fi fost mană cerească! Dar „înstrăinarea” poate fi trăită în fel și chip sau poate că nu în sens existențialist: „Cei care nu ne cunosc, cei care ne cunosc mai puțin sau cei care, pur și simplu, vorbesc despre noi, din țară ori din lumea întreagă, ne numesc ceangăi. Nu am folosit, în carte, cuvântul ceangău pentru că nu am cunoscut acest apelativ în copilărie. Părinții și cei din sat nu au adoptat și nu s-au numit niciodată ceangăi. Porecla de ceangău a fost și a rămas un afront la adresa noastră pentru că înseamnă înstrăinat. Pe cale de consecință, nu puteam lega graiul părinților de această poruncă. Sentimentele bune, intenția bună, nu sunt îndestulătoare pentru cunoașterea realității. De aceea am citit atent articolele din presa românească și cea maghiară referitoare la acest subiect, o bună parte a studiilor, cărților și publicațiilor din țară și străinătate despre noi, despre graiul nostru numit în fel și chip: unguresc-ceangău, maghiar-ceangău, transilvan-ceangău… Mereu nelipsitul apelativ „ceangău”! Așa fiind, am hotărât să folosesc în carte expresia „graiul părinților”, lăsând dezbaterea problemei în seama specialiștilor. Dar… știu sigur un lucru: Graiul părinților este cea mai valoroasă moștenire culturală transmisă și păstrată de înaintașii noștri, cu sacrificii enorme. Vorbesc acest grai și respect fiecare cuvânt, indiferent de limba din care provine. (...) Pierderea graiului părinților noștri lovește direct în inima satului, în una din bazele de identificare a noastră. Graiul și credința romano-catolică au fost cei doi piloni de susținere și identificare, de-a lungul timpului, pentru înaintașii mei, cel puțin pentru ultimii o sută optzeci de ani. Înscrisurile originale de vânzare-cumpărare ale unor bunuri, acte de stare civilă din această perioadă, toate întocmite în limba română, dovedesc aceste lucruri. Graiul înaintașilor nu trebuie să ajungă obiect de dispută și nici ajustat după anumite interese. Cu siguranță, specialiștii onești vor lămuri definitiv problema evoluției graiului părinților noștri pentru ca să nu mai fim numiți înstrăinați, pentru că nu suntem înstrăinați. Nu poate fi trecută cu vederea abundența de cuvinte și expresii din graiul copilăriei, redate, în carte… Sensul, bogăția conținutului și modul de folosire formează o comoară de cuvinte greu de înțeles în alte limbi.”

Într-o discuție relaxată, scriitorul numește acest grai „româno-unguresc”, omagiu spiritului con-locuirii pașnice, evoluției relațiilor lingvistice în anumite zone…

Din alt punct de vedere, sunt multe personaje foarte reușite, și Iosif Roca făcând concurență stării civile! Începând cu Moș Matei, personaj care dă și titlul primei proze, nașul familiei naratorului, cheferist la Mărășești, care avea un cult aproape religios al… copiilor, care-i răsplătesc dărnicia prin organizarea repetată a unor ceremonii de primire „fastuoase”, când se întorcea de la job (sic!), deseori omul fiind un fel de Șeherezadă, având ca personaje cuvântătoare și necuvântătoare, iar nu prinți, sultani, sultane; copii, frați, nebuni, oameni normali, „profetul satului”, poreclit „Izvorul veșnic”, vrăjitoarea Patparici, Bolond Deordi (Nebunul Gheorghe), numai acestuia din urmă putând să i se dezvolte un roman demn de „Moartea lui Ipu” ori „Bătrânul și marea… farsă a destinului sau a istoriei”...

Scriitorul se întoarce iar și iar la Mamelon, dealul din vestul satului Faraoani, Golgota imaginarului propriu, re-scrie legende locale, este ispitit frumos de lirism, precum în începutul de la „Tălpile picioarelor”, unde sunt trimiteri către aproape uitatul „Desculț” al lui Zaharia Stancu.

În cu totul și cu totul alte condiții literare, se poate spune că Iosif Roca este din armata inocenților Ioanei Pârvulescu, scriitoare care a fost cu brio în căutarea timpului de regăsit și care scria în finalul romanului „Inocenții”: „Trecutul e scris cu cerneală simpatică. Ai nevoie de căldură ca să-i vezi literele reconturate, după ce multă vreme au stat ascunse ca și cum n-ar fi fost. Trebuie să-i apropii coala albă și întinsă de o flacără sau să sufli abur din propria gură peste el, pentru ca invizibilul să se transforme în vizibil și, încetul cu încetul, în fraze cu sens.”

Ca și Ioana Pârvulescu, Iosif Roca învață cititorul diverse... stiluri de înot în lectură, sport magic care învie lumi, salvând pur și simplu lumi, dar și cititori imprudenți.

Cu siguranță din „Potirul cu amintiri”, capodopera de până acum a scriitorului, mulți se vor împărtăși; mulți își vor regăsi sufletele sau crâmpeie din ele. Ca și Ioana Pârvulescu (a fost o coincidență să citesc cel mai nou roman al scriitoarei cam în același timp cu cartea de proză scurtă a lui I. Roca), în „Prevestirea”, romanul profetului Iona, prozatorul ne dăruiește o rugăciune nouă, „de Crăciun”, care a fost publicată aproape simulan și în volumul „Cuvinte în duh de lumină. Terapia confesiunii” (scris în colaborare cu Cezarina Adamescu), rugăciune care începe așa: „Îți mulțumesc, Pruncule Isus, pentru tot și pentru toate! Știu cine sunt: o fărâmă de Nimic în Oceanul Vieții Tale, plin de păcate și nevrednic pentru toate darurile și harurile primite de la Tine. Dar... sunt al Tău și îndrăznesc să ridic privirea și să-ți cer să ai milă de noi, după marea Ta bunătate...” (p.194)

Dacă mai adăugăm și rândurile care deschid ca un motto cartea, rânduri care aparțin autorului, anume „Atunci am fost aproape de îngeri./ Mai târziu s-a rupt scara./ Acum o refac și urc./ Sunt aproape de îngeri!”, ne dăm seama de greutatea semnificației religioase a cărții, Lumina celor sfinte scoțând la iveală cele salvate cu cerneală simpatică în Marea Carte a Vieții. Mai subliniem și contribuția grafică a cunoscutului Viorel Baciu, care contribuie la reușita editorială.

Citit 1317 ori Ultima modificare Vineri, 27 Noiembrie 2020 03:34

4 comentarii

  • postat de 234234 Luni, 30 Noiembrie 2020 19:40 92.85.206.*** Link la comentariu
    0
    0

    Știți ce semnificație are numele de familie ”Roca”?
    Conform oricărui dicționar, înseamnă „vulpe”.
    Asta s-a făcut în satele de ceangăi, s-au românizat numele de familie ale ceangăilor.
    Poate mai recunoașteți și alte nume din Faraoani, Valea Mare, Cleja în lista următoare:

    • Acatrinei lui Anton)
    • Ardei
    • Arva orfan”
    • Balint hiar, echivalentul lui Valentin)
    • Barticel lomeu) + suf. rom. ”-el”
    • Bărbuț lui Baraba)
    • Bâlha nchea, Beța dek, nume maghiar, echivalentul lui Benedict)
    • Benedic
    • Birău, Birou șoc sak, bicska = “briceag”
    • Biur alașcă, Blejușcă hiar, echivalentul lui Blaziu)
    • Bolog nume maghiar, diminutivul lui Baraba)
    • Bordaș Bortoș (nume maghiar, diminutivul lui Bartolomeu)
    • Bucur ulai lai ó (nume maghiar)
    • Burcuș u uta = ”om bleg”
    • Butnaru Kádár = ”dogar”
    • Caităr alapaci = ”ciocan”
    • Cancel strabism”
    • Cata, Cătău alentul lui Ecaterina)
    • Catană si = ”mic”
    • Chinez iceu só (numele maghiar al localității Ciceu, jud. Harghita)
    • Ciorbă kocsis = “vizitiu”
    • Coșa ş erekes = “rotar”
    • Dancă, Dâncă • Dâscă = “scândură”
    • Demeter, Demetercă, Dămătăr itru)
    • Demșa ghiar, diminutivul lui Demeter = Dumitru)
    • Diac ar”
    • Dorvoș tor de păsări”
    • Duma, Dumea, Dămoc alentul lui Dominic)
    • Enășel, Enășoae, Enășcuț rom. ”-el”
    • Erdeș it”
    • Eriș, Ereș
    • Faraoanu – forrófalvi = “cel din satul Faraoani”
    • Farcaş, Fărcășel jud. Harghita)
    • Feer , Afrențoae, Frenț r, echivalentul lui Francisc)
    • Fichitiu, Fechete, Fechetă, Fechet, Fechită mari”
    • Fistoș t”
    • Focioroș ors, răsucit”
    • Fodor r ábor (nume maghiar, echivalentul lui Gabriel)
    • Gal hel, Gherguț, Gherghelaș, Gherghelucă ui Grigore)
    • Gherghina eorghe”
    • Ghingheș t”, ”bubos”
    • Ghiurcă, Ghiur entul lui Gheorghiță)
    • Giurgi, Giurgică, Giurgilă Gondoș = “cel grijuliu”
    • Haidău, Haidoc ög = “hârciog”
    • Hoborici vat váth = ”croat”
    • Hosu ariu ár = ”husar”
    • Ianău iminutivul lui Ioan)
    • Ianuș ntul lui Ioan)
    • Ilieș minutivul lui Ilie)
    • Imbrea, Imbrișcă ric)
    • Iojă maghiar, diminutivul lui Iosif)
    • Ișvanca Istók (diminutiv de la Ștefan)
    • Jicmon Sigismund)
    • Jușcă de la un nume maghiar, echivalentul lui Blaziu)
    • Laslău ușu tos (nume maghiar)
    • Lorenț lentul lui Laurențiu)
    • Lucaci tul lui Luca)
    • Magheriu reș is (diminutiv de la Maria)
    • Martoncă ate é (nume maghiar, echivalentul lui Matei)
    • Matieș ărtinaș s (diminutivul lui Martin)
    • Medveș = “ucenic”
    • Miclăuș echivalentul lui Nicolae)
    • Mihoc hai)
    • Minuț iv de la un nume maghiar, echivalentul lui Mihai)
    • Mogda gda)
    • Mogoș înalt”
    • Molner, Folner iu, Morțe, Mârț hiar, echivalentul lui Marcian)
    • Noghi, Noghiu iginar din localitatea Ónod)
    • Pal Paul)
    • Palcău hiar, diminutivul lui Paul)
    • Panțiru u, Pătrașcu, Pătrașc, Petraș, Patraș ghiar, echivalentul lui Petrică)
    • Petercă )
    • Pișta nutiv de la un nume maghiar, Ștefan)
    • Pojum a)
    • Poșta rier, poștaș”
    • Pușcașu ă”
    • Reti l de pe pajiște”
    • Robu ka = “vulpe”
    • Ruja
    • Sabău “croitor”
    • Salca
    • Sarca hel” în limba maghiară veche
    • Sascău, Sescu s = “cel care are prune”
    • Socaciu szöcs = “cojocar”
    • Șandor alentul lui Alexandru)
    • Șanta, Santu rig = “galben”
    • Șimon = “cel care cântă la fluier”
    • Tamaș, Tămășanu Tancău (nume maghiar, diminutivul lui Tamás) sau tankó = ”om bleg”
    • Terpeș éfás = ”glumeț”
    • Totu compó = “lin”
    • Urban • Vaida, Voidoc d”
    • Varga, Vargău Vereș = “roșu”
    • Zediu e”

    Cum e? Nume foarte românești la bază, așa-i?

    Raportează
  • postat de 124312423 Luni, 30 Noiembrie 2020 19:22 92.85.206.*** Link la comentariu
    0
    0

    Contraziceți-i pe Dimitrie Cantemir, Nicolae Iorga, Gh. Năstase, Radu Rosetti, P.P. Panaitescu!
    Toți au fost români, toți academicieni, toți în consens unul cu celălalt!
    Sau poate au fost naționaliști maghiari camuflați, ”ofițeri sub acoperire”?
    Când însuși statul român a recunoscut în 2006 că a românizat ceangăii înseamnă că statul român minte???

    Raportează
  • postat de Iosif Roca Duminică, 29 Noiembrie 2020 10:14 5.13.188.*** Link la comentariu
    0
    0

    Pentru autorul mesajului identificabil cu numerele 234234:
    - Iosif Roca, autorul cărții: Este imperativ neacceptabil, atragerea cărții, eminamente literară, în zona de conflict istoric privind originile populației din satul natal, Faraoani, prin prezentarea doar acelor argumente care convin pârți reprezentate de autorul mesajului 234234. Mesaj raportat.

    Raportează
  • postat de 234234 Sâmbătă, 28 Noiembrie 2020 20:17 92.85.206.*** Link la comentariu
    0
    0

    Iată părerea specialiștilor:

    ARGUMENTE ÎN FAVOAREA ORIGINII MAGHIARE
    A CEANGĂILOR DIN MOLDOVA


    1.„Dicţionar enciclopedic ilustrat. Dicţionar istoric şi geografic universal”, apărut în 1931:
    „Ceangăi, locuitori din mai multe comune din jud. Bacău şi Roman. Maghiari de origine şi catolici, emigraţi probabil prin secolul XIII din Transilvania în Moldova. Ei au avut un episcopat la Bacău înffinţat în vremea lui Alexandru cel Bun (1401). Astăzi bisericile lor ţin de episcopatul din Iaşi.”
    (I.A. Candrea, Gheorghe Adamescu – „Dicţionar enciclopedic ilustrat. Dicţionar istoric şi geografic universal”, Bucureşti, Editura Cartea Românească S.A., 1931, pag. 1567)

    2. "Fiindcă ungurii au rămas neclintiţi în legea lor papistăşească, şi-au păstrat şi limba ţării lor: dar ei înţeleg cu toţii şi limba moldovenească.”
    (Dimitrie Cantemir – “Descrierea Moldovei”, Editura Litera Internaţional, Chişinău, 2001, pag. 171)

    3. „Locuitorii judeţului Bacău sunt, cea mai mare parte, Români. Găsim încă, printre sătenii agricultori, şi vechi coloni de origină maghiară, păstrând până acum limba lor şi religiunea catolică. Apoi, ca mai în toate judeţele ţărei, se află, printre locuitorii statornici, Evrei, Armeni şi Ţigani. Populaţiunea română se compune din Moldoveni, băştinaşi ai locului, şi din Mocani, veniţi mai de curând din Ardeal. Fiecare din aceste ramure îşi păstrează caracterele sale etnice, în aşa grad, că sunt sate întregi de sute de familii de Ciangăi, cari nu ştiu încă un cuvânt româneşte, spre exemplu în: Faraoani, Cleja etc.”
    (George Ioan Lahovari, „Marele dicţionar geografic al României”, volumul I, Editura Stabilimentului Grafic J. V. Socec, 1898, pag. 178)

    4.„Populaţiunea ungurească stabilă în Moldova care se bucură de drepturile cetăţeneşti numără 50-60 000 suflete. Strămoşii Ciangăilor au alcătuit nişte colonii militare, aduse de Coroana ungară în Moldova pentru paza graniţei Regatului şi aşezate chiar pe graniţă, alcătuită de râul Siretiu."
    (Radu Rosetti – “Despre unguri şi episcopiile catolice din Moldova”, Analele Academiei Române, Institutul de Arte Grafice „Carol Göbl”, Bucureşti, 1905, pag. 247)

    5."În regiunile moldoveneşti dintre vechea graniţă cu Ardealul şi Prut se află actualmente peste 200 aşezări, care cuprind o populaţie catolică ungurească ce se poate evalua, cu destulă preciziune, la cifra de 75.000 de suflete."
    (Gheorghe Năstase – “Ungurii din Moldova la 1646 după Codex Bandinus”, Arhivele Basarabiei, 1934, pag. 397-399)

    6.„De la o vreme, unii dintre Secui trecură şi peste munţi, în Moldova, unde se aşezară în părţile Bacăului şi Romanului: sunt Ciangăii de astăzi.”
    (Constantin Giurescu – “Istoria românilor”, Editura Cugetarea – Georgescu Delafras, Bucureşti, f.a., pag. 131)


    7.„Încă din secolul al XIII-lea aflăm pe secui răspândiţi prin partea de jos a Moldovei actuale (Bacău-Putna), în valea Trotuşului. Ei ţineau de Episcopia Catolică a Milcoviei din secolul al XIII-lea, apoi de a Bacăului. Sate secueşti se întâlnesc mai târziu şi pe valea Siretului, răspândite prin ţinuturile Bacău, Roman, Iaşi. Aceşti secui din Moldova sunt cunoscuţi sub numele de „ciangăi”
    (Octav George Lecca – „Dicţionar istoric, arheologic şi geografic al României”, Editura „Universul” S. A., 1937, pag. 469)

    8.„O varietate etnică a Secuilor formează Ciangăii. Locuiesc mai ales în Moldova, în basinul Trotuşului cu afluenţii săi, în basinul Bistriţei inferioare între Piatra şi Bacău, spre gura Moldovei şi în valea Siretului mijlociu. Îndeosebi sunt două nuclee mai complete în jurul oraşelor Bacău şi Roman."
    (Ion Simionescu – “Ţara noastră”, Fundaţia pentru Literatură şi Artă „Regele Carol II”, 1937, pag. 300)

    9.„Secuii au trecut şi dincolo de Carpaţi, formând în Moldova populaţia numită a Ciangăilor.”
    (P. P. Panaitescu – “Istoria românilor”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1942, pag. 68)

    10."Aceasta ne face să credem că acei incantatores întâlniţi de Bandinus în Moldova nu erau români ci ciangăi (populaţie maghiară din Carpaţii moldoveneşti).”
    (Mircea Eliade – “De la Zalmoxis la Genghis Han”, Editura Humanitas, Bucureşti, 1970, pag. 204)

    11."În Moldova, în doue din cele mai mari şi mai frumoase judeţie, mai cu semă Bacăulu şi Romanulu, locuitorii ţierani, cari suntu mai toţi răzăşi, moşneni şi proprietari mici, vorbesc numai unguresce."
    (Ioan Polescu – articolul de presă “Limba ungurească în Moldova”, “Amicul familiei”, IV. 2. 27., 1880, pag. 127)

    12.“Iară până atuncea să ne mângâiem, fraţilor, cu nădejdea şi cu acest vin cam acru din viile ceangăilor, de la ţinutul Bacăului. Iaca, bine trăim noi cu aceşti ceangăi de lege şi limbă străină."
    (Mihail Sadoveanu – “Nicoară Potcoavă”, Editura pentru Literatură, Bucureşti, pag. 40, 1962)

    13.„As noted above, Mărtinaş propounded the idea, in a book published in 1985 although it was apparently written twenty years earlier, that `the Csángós of Moldavia are in fact Romanians from Transylvania`. These people were catholicized and adopted `approximate Hungarian`, emigrating east of the Carpathians in the seventeenth and eighteenth centuries. He based his arguments principally on linguistic data, leaving the historical and ethnographic issues to `other experts`. Whatever measure one uses to assess this theory shows it to be flawed. Historical records, toponymic data, ethnographic and archaeological evidence all indicate that the Csángós have lived in Moldavia from a period earlier than the seventeeth century. Moreover, their dialect, far from being `approximate Hungarian`, reveals archaic features lost in all but peripheral varieties. The book’s claim to scholarly objectivity is not assisted by the prominent photos it contains of Nicolae Ceauşescu, one of which shows him greeting the workers in Bacău. Nevertheless, from my discussions with Romanian officials its central assertions remain the official position on the origin of the Csángós. The majority of writers on the Csángós believe them to be Hungarian”
    (Robin Baker – articolul științific “On the Origin of the Moldavian Csangos”, The Slavonic and East European Review, vol. 75, no.4, October 1997, page 664)
    Traducere: “Aşa cum s-a observat mai înainte, Mărtinaş a propus ideea, într-o carte publicată în 1985, deşi aparent fusese scrisă cu 20 de ani mai devreme, că ceangăii din Moldova sunt, de fapt, “români din Transilvania”. Aceşti oameni ar fi fost catolicizaţi şi ar fi adoptat “o limbă maghiară aproximativă”, emigrând la est de Munţii Carpaţi în secolele ale XVII-lea şi al XVIII-lea. El şi-a bazat argumentele în principal pe date lingvistice, lăsând chestiunile istorice şi etnografice în seama “altor experţi”. Cu orice măsură s-ar evalua această teorie, ea se arată a fi eronată. Consemnările istorice, datele toponimice, mărturiile etnografice şi arheologice demonstrează că ceangăii au locuit în Moldova dintr-o perioadă mai veche decât secolul al XVII-lea. Mai mult decât atât, dialectul lor, departe de a fi o “limbă maghiară aproximativă”, conţine trăsături arhaice dispărute în alte regiuni, cu excepţia variantelor periferice. Pretenţia de obiectivitate ştiinţifică a cărţii nu este susţinută de fotografiile proeminente ale lui Nicolae Ceauşescu, dintre care una îl prezintă salutându-i pe muncitorii din Bacău. Cu toate acestea, din discuţiile mele cu oficialităţile române, aserţiunile centrale ale cărţii lui Mărtinaş rămân poziţia oficială asupra originii ceangăilor. Majoritatea cercetătorilor ceangăilor îi consideră a fi maghiari.” (Robin Baker – Despre originea ceangăilor din Moldova, 1997)

    14. “Politica de asimilare a regimului comunist a avut consecinţe dramatice şi asupra situaţiei ceangăilor din Moldova, comunitate formată din aproximativ 60 000 de persoane cunoscătoare de limbă maghiară în cadrul romano-catolicilor din judeţele Neamţ şi Bacău.”
    (“Raport final al Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România”, 2006, pag. 536)

    15. „În această provincie a Moldovei oamenii sunt de diferite rituri şi religii. În primul loc se situează românii, care au un mare număr de biserici şi mănăstiri, patriarhi, mitropoliţi, episcopi şi preoţi. Urmează armenii, care dispun de biserici separate de cele ale românilor. În al treilea rând sunt ungurii şi saşii... veniţi din Transilvania vecină...
    Avem greutăţi pentru faptul că nu avem un preot maghiar. Pentru comunicarea cu ungurii ne folosim de călugărul ungur Gyulai Márton ca tălmaci la botezuri şi căsătorii, la interpretarea predicilor.”
    (Johannes Künig, misionar iezuit, 1588, în “Moldvai Csángó-Magyar Okmánytár”, vol. I, Magyarságkutató Intézét, Budapesta, 1989, pag. 87-88)

    16. „Am vizitat oraşul şi biserica din Bacău, care mi-a fost desemnată de Scaunul Apostolic ca biserica mea episcopală [...] În această biserică am slujit Liturghia pontificală, am pus să se predice în fiecare sărbătoare în limba maghiară, toţi locuitorii fiind unguri."
    (Bernardino Quirini, misionar in Moldova, 1599, în “Călători străini despre Ţările Române”, capitolul Bernardino Quirini, volumul IV, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1972, pag. 38)

    17.„A sosit aici la Iaşi preotul Paulo Bellino, maghiar, om în vârstă de 42 de ani, meşter în toate ştiinţele şi bun teolog. E născut din părinţi calvini şi ajungând el la credinţa catolică, cum principele Transilvaniei voia să pună mâna pe el, a fugit în părţile Turciei unde a servit câţiva ani, şi după scrisorile pe care i le-au dat părinţii iezuiţi a avut o recoltă bogată în acele părţi, a fost pârât la paşă că ar fi spion, şi a fost silit să fugă şi a venit în această provincie. I-am dat parohia aceasta [Iaşi] ca să slujească la ea, el îşi face slujba sa cu sârguinţă, numai că aceşti unguri sunt săraci şi nu pot să-l întreţină. Mi se pare că ar fi bine (şi de cel mai mare folos pentru toţi aceşti bieţi maghiari) să fie făcut misionar, şi să i se dea întreţinerea ca nouă celorlalţi, căci va face mai mult acesta decât noi toţi misionarii, cunoscând limba maghiară, şi în această provincie sunt mai toţi catolicii unguri etc.”
    (Bartolomeo Bassetti, misionar in Moldova, 1642, în “Călători străini despre Ţările Române”, capitolul Bartolomeo Bassetti, volumul V, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1973, pag. 178)

    18. „Nu pot încheia capitolul fără să amintesc alte două categorii cu mare căutare în casele boierești, anume secuii și albanezii. Secuii din Transilvania fac parte din neamul lui Attila și al hunilor săi, fiind recunoscuți drept frați de populația maghiară predominantă. Numai în Moldova locuiesc aproape 50.000 de secui, numiți ceangăi, stabiliți mai ales în județele Roman, Bacău și Iași. Aceștia sunt refugiați, însă nu au renunțat la credința romano-catolică și nu se căsătoresc cu autohtonii. Preoții lor sunt italieni. În afară de ei, mai sunt secuii din orașe, care, plecând din Transilvania pentru o bucată de vreme, lucrează ca surugii sau rândași și se întorc acasă după ce au strâns ceva bani. Femeile lor își găsesc de lucru tot în sectorul domestic. Bărbații sunt certăreși și adesea mari bețivi, dar tari ca fierul și pregătiți pentru orice încercare.”
    (James William Ozanne, consul britanic în România, în „Trei ani în România”, Editura Humanitas, București, 2015, pag. 58-59)

    19.„In central Moldavia there is a large population of Magyar descent.”
    (The Encyclopedia Britannica, the entry about Rumania, 11th edition, volume XXIII, New York, 1911, pag. 829)

    20. ”9 Mai 1919
    Toți copiii care vin la școală sunt obligați de d-nii învățători a vorbi între ei în timpul recreației și în tot timpul cât stau la școală numai în românește. Această regulă foarte bună e și pentru timpul când merg și vin la școală și chiar în familie.”
    (Raport al unui inspector școlar român aflat la școala din Fundu-Răcăciuni, județul Bacău, în Trunki Péter, Bodó Csanád - Inspectorul şcolar raportează. Învăţământul de stat român în satele maghiare din Moldova, Editura Kriterion, Cluj, 2017, pag. 208)

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.