Un „Transplant” la 90 de ani şi o speranţă

Un „Transplant” la 90 de ani şi o speranţă
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În a doua înfăţişare de aprilie, Salonul literar „Axis libri” al Bibliotecii „V. A. Urechia”  a propus, joi, 15 aprilie  doi autori de nuanţe absolut diferite: pe decanul de vârstă al scriitorilor gălăţeni, generalul de brigadă în rezervă, de aproape 90 de ani, Neculai Staicu Buciumeni şi pe mult mai tânărul prozator Marius Cioarec.

Scurtele prezentări ale directorului instituţiei, Ilie Zanfir, au scos în evidenţă, mai întâi, vasta activitate a lui Neculai Staicu, născut la Buciumeni, în 1920, autor a 65 de cărţi şi a numeroase articole publicate în presa vremii, dar şi un neobosit activist pe plan cultural, donator de onoare al bibliotecii, model de implicare şi patriotism.

Cunoscut mai puţin, Marius Cioarec este poliţist comunitar, a debutat cu  „Diavolul era blond” şi tocmai a tipărit, la Editura Axis libri, un al doilea roman, „Am fost cândva om”. 

Theodor Parapiru (FOTO), moderatorul, a schiţat câte un portret „de salon” pentru fiecare şi le-a dat cuvântul autorilor în încercarea de a-şi câştiga publicul, Neculai Staicu Buciumeni cu romanele „Neamul Farcaşilor” şi „Transplant”, iar Marius Cioarec cu noua sa încercare epică. Iar publicul a reacţionat…

După cuvinte de respect pentru „o viaţă dăruită scrisului” adresate lui Neculai Staicu Buciumeni, Alina Beatrice Cheşcă s-a referit pe larg la romanul „Am fost cândva om”, pe care, de altfel, l-a prefaţat, pariind pentru viitorul de romancier al lui Marius Cioarec.

Cu delicateţea cunoscută, Angela Baciu a brodat cuvinte de laudă pentru ambii autori.

Adevărate „cronici de casă”, au expus convingător bibliotecarele Catrina Caloian, despre „Neamul Farcaşilor”, Silvia Matei, despre „Transplantul” şi Violeta Opaiţ, despre „Am fost cândva om”. 

Evocând experienţe personale, Vasile Lepădatu, absolventul mai tânăr al aceluiaşi liceu militar ca şi Neculai Staicu, a subliniat importanţa documentară a operei acestuia. 

Virginia Paraschiv a punctat foarte bine natura valorii scrierilor lui Neculai Staicu Buciumeni,  naturaleţea, conciziunea stilului, „limpezimea aproape jurnalistică”, precum şi seriozitatea autorului, în comparaţie cu veleitarii, „alienaţii de serviciu”.

Concluziile lui Theodor Parapiru au fost, ca de obicei percutante: respect pentru palmaresul impresionant şi prestigios al lui Nicolae Staicu Buciumeni şi recomandarea de a reveni asupra textului şi de a nu neglija analiza psihologică în desfăşurarea epică, pentru Marius Cioarec.

Şi un anunţ de reprogramare: următoarea întrunire a Salonului „Axis libri” va fi pe 6 mai.

Citit 1306 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.