Ambasadorii Kiwanis, pe meleaguri dunărene

Ambasadorii Kiwanis, pe meleaguri dunărene
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Oaspeţi distinşi, membri ai selectului club internaţional Kiwanis, s-au aflat, la sfârşitul săptămânii trecute, pe meleaguri dunărene, la al 12-lea Congres Naţional Kiwanis.

Galaţiul şi Brăila i-au găzduit, preţ de câteva zile, pe însuşi guvernatorul Districtului France – Monaco, Gérard Conte, şi pe alţi 20 de kiwanieni din Consiliul de Conducere a districtului şi din Consiliul European Kiwanis.

Un nou guvernator

Congresul, la care au participat şi delegaţii ale tuturor cluburilor din ţară, s-a desfăşurat la Brăila, într-un ambient extrem de plăcut, cel al Teatrului „Maria Filotti”, fiind organizat de clubul local.

Membrii l-au ales pe noul guvernator Kiwanis România. Cel care o va succeda pe gălăţeanca Valeria Tudosa, în perioada 2011 – 2012, este domnul Octavian Metea, de la Oradea.

Întâlnirea a avut şi susţinerea autorităţilor locale, aşa cum clubul din Galaţi nu se poate lăuda că o are. Prezent la congres, Gabriel Simionescu, primarul municipiului Brăila, s-a angajat să sprijine substanţial acţiunile organizaţiei, dedicate copiilor.

Galaţiul, vedere cu fluviul

La rândul lor, voluntarii Clubului din Galaţi, reprezentaţi de actualul Guvernator, doamna Valeria Tudosă, şi-au luat în serios rolul de gazde. Invitaţii de peste hotare şi din Oradea au gustat din plin de ospitalitatea Clubului local şi a celorlalte două organizaţii conexe, Kiwanis Tineret şi Kiwanis Smile Galaţi.

Cu aceeaşi căldură, elevii Liceului de Artă „D. Cuclin” le-au oferit oaspeţilor un spectacol complex.

La Muzeul de Artă Vizuală, unde a avut loc spectacolul, au interpretat la un instrument sau au semnat un moment coregrafic mai mulţi tineri talentaţi: Ionuţ Păduraru (clasa a VIII-a), Andra Andrei (a X-a), Emanuel Vadrianu (a X-a), Violeta Bostan (a XI-a), Georgiana Partenie (a XII-a), coordonaţi de profesorii Andrei Roland, Marian Sava, Gheorghiu Cornelia, Dumitru Grigoraş, Gabriela Gogoncea, Ofelia Andrei.

Artistul plastic Gheorghe Andreescu i-a condus apoi într-un periplu în lumea artelor, prin colecţiile bogate ale muzeului, foarte apreciate de vizitatori.

Deşi aflat doar în trecere prin Galaţi, guvernatorul Gérard Conte sau fostul guvernator Kiwanis France – Monaco, Marie Jeanne Boutroy, precum şi toţi ceilalţi kiwanieni, vor păstra cu siguranţă o amintire cel puţin impresionantă despre oraşul de la Dunăre, aşa cum l-au văzut, cu aceeaşi ocazie, din Turnul de televiziune.

Dincolo de acţiunile propriu-zise de la congresul oficial, membrii organizaţiei cu mii de simpatizanţi în toate colţurile lume, uniţi sub deviza „Să fim în slujba copiilor lumii”, au găsit cadrul propice ca să schimbe idei preţioase şi să caute noi modalităţi de ajutorare a micuţilor aflaţi în suferinţă.

Citit 1441 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.