L-am însoţit pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos pe cărările din Ţara Sfântă, iar astăzi revenim într-un loc - geografic şi spiritual - de referinţă: Muntele Măslinilor, acolo unde ucenicii Mântuitorului s-au făcut părtaşi la multe momente importante din istoria mântuirii, ascultându-L pe Fiul lui Dumnezeu, înainte de vânzarea Sa de către Iuda.
Prin ucenici, viitorii Apostoli, şi noi, „urmaşii lui Hristos” ne-am împărtăşit de dumnezeirea Lui şi am devenit fii ai Tatălui Ceresc.
Astăzi am luat ca punct de plecare Evanghelia după Ioan, capitolul 14, din care aflăm de întâia cuvântare de rămas bun a Mântuitorului adresată ucenicilor Săi.
Muntele Măslinilor musteşte astăzi de sfinţenie, de locuri învăluite în lumina albă a Duhului Sfânt. Muntele Măslinilor era locul unde Mântuitorul se retrăgea ca să Se roage, era locul ce făcea legătura între Templul din Ierusalim şi Betania, unde era casa lui Lazăr şi a celor două surori - Maria şi Marta - şi unde Mântuitorul rămânea adeseori.
Pe Muntele Măslinilor există două biserici care dau mărturie de Înălţarea la cer a Fiului lui Dumnezeu. Pe acest loc astăzi se află un vechi şi istoric locaş ce aminteşte de Biserica „Eleon” ridicată de Sfânţii Împăraţi Constantin şi mama sa Elena, în cel de-al IV-lea veac.
Acum pe fundamentul vechiului locaş este Biserica „Pater Noster” - „Tatăl Nostru”. Se crede că aici Mântuitorul a rostit rugăciunea universală „Tatăl nostru” şi această tradiţie are la bază relatarea Evanghelistului Luca (11, 1-4) care susţine acest fapt.
Sfântul Evanghelist Matei (6, 9-13) aşază acest episod, al rostirii Rugăciunii Domneşti, în muntele din Galileea Neamurilor.
Fiul şi Duhul Sfânt - mâinile întinse ale lui Dumnezeu pe pământ
Noi astăzi rămânem în acest istoric şi Sfânt Munte al Măslinilor, dintr-un motiv la fel de important. Aici Mântuitorul a rostit taine fundamentale.
Potrivit Evangheliei după Ioan, în Muntele Măslinilor, Fiul lui Dumnezeu-Cuvântul vorbeşte ucenicilor despre venirea Sa în lume, despre faptul că Fiul şi Tatăl una sunt; că misiunea în lume a Fiului s-a armonizat, s-a împletit cu cea a Tatălui Ceresc prin Duhul Sfânt. Iar „Fiul şi Duhul Sfânt sunt mâinile întinse ale lui Dumnezeu pe pământ” , spunea Înalt Prea Sfinţitul Casian al Dunării de Jos.
Şi ce îndemn, ce cuvinte de rămas bun şi de neuitat spune Mântuitorul ucenicilor Săi, după Cina cea de Taină, înainte de vânzarea lui Iuda?...
„Să nu se tulbure inima voastră, credeţi în Dumnezeu şi în Mine credeţi. În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt... Mă duc să vă gătesc loc”, ne relatează Evanghelistul şi Apostolul Ioan (14, 1-2).
Observăm că Mântuitorul îi invită pe ucenicii Săi ca mai înainte de toate să creadă şi să nu se tulbure, pentru că tainele pe care le încredinţează nu pot fi înţelese cu mintea omenească.
Apostolul Ioan, „ucenicul iubit al Domnului”, martor direct, ne arată că Mântuitorul îi invită pe ucenici să creadă în Dumnezeu, fiindcă cine crede în Tatăl, crede şi în Fiul - a doua Persoană a Sfintei Treimi, şi în Duhul, ne învaţă Sfinţii Părinţi… Simplu de rostit şi greu de acceptat pe cale raţională.
În cadrul primei cuvântări de rămas bun a Mântuitorului, Evanghelistul Ioan ne înalţă mintea la Tatăl Ceresc pas cu pas, prin nedumerirea a doi ucenici: Toma şi Filip.
Vă amintiţi că Filip, în momentul chemării fusese atenţionat de Mântuitorul - după ce Natanael (prietenul lui Filip) Îi zice lui Iisus Hristos: „Tu eşti Fiul lui Dumnezeu”; Filip fusese atenţionat că lucruri mari va vedea în preajma „Fiului Omului”. Şi totuşi...
În acest context, mai întâi, Apostolul Toma - care şi el se va îndoi că Mântuitorul a Înviat - îl întreabă „cum putem şti calea?” (Ioan 14, 4) pe care să-L urmăm pe Fiul lui Dumnezeu- Cuvântul”... „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl, decât prin Mine” (Ioan 14, 6).
Apostolul Filip insistă şi Îi cere Mântuitorului: „... arată-ne nouă pe Tatăl şi ne este de ajuns” (Ioan 14, 8).
În acest context, Mântuitorul, mustrându-l oarecum pe ucenic îl întreabă: „De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl... Nu crezi că Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl este întru Mine? Cuvintele pe care vi le spun nu le vorbesc de la Mine, ci Tatăl - Care rămâne întru Mine - face lucrurile Lui” (Ioan 14, 9-10).
Supranumit „Teologul Noului Testament”, Apostolul Ioan în Evanghelia sa ne introduce în rosturile Casei Tatălui Ceresc - Dumnezeu Atotţiitorul. Mântuitorul le spune ucenicilor că face lucrările Tatălui Ceresc şi că-i va părăsi.
Că pleacă - din dragoste pentru ei şi pentru noi, fireşte - ca să le (ne) pregătească locuinţa veşnică. Unde? În ceruri, la Tatăl Ceresc, unde era din veci.
„În acest mod, Mântuitorul deschide ucenicilor Săi perspectiva veşniciei asupra vieţii. Fiul lui Dumnezeu S-a coborât pe pământ, S-a întrupat, a propovăduit cuvântul Tatălui Ceresc, a făcut semne şi minuni, a pătimit pentru noi”.
„Cauza plecării la Cer a Fiului lui Dumnezeu - Cuvântul nu e una oarecare. Omul vechi, «omul adamic trebuia izbăvit de păcate», ne spune Sfântul Apostol Pavel (Galateni 3,13). Un om obişnuit nu putea împlini această nobilă misiune, de aceea, Dumnezeu Atotţiitorul L-a trimis în lume pe Însuşi Fiul Său ca să ne înnoiască, să ne dea haina luminoasă a Duhului Sfânt...”.
„Dumnezeu-Cuvântul «este Dumnezeu adevărat şi om adevărat», spune Sfântul Atanasie cel Mare şi mărturisim şi noi în Crez de veacuri. El a venit în lume într-o smerenie neasemănată cu cea a oamenilor obişnuiţi şi (va) a răscumpărat păcatele oamenilor prin Jertfa de pe Cruce, şi «încă Jertfă sângeroasă» pentru a ne mântui, pentru a ne arăta Împărăţia cerurilor”, spunea Înalt Prea Sfinţitul Casian.
Ceresc şi pământesc
„Cel M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl” (Ioan 14, 9). Prin această rostire, fiul lui Dumnezeu - Cuvântul ne trimite la un adevăr fundamental, statornicit apoi la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (în 325) şi devenit normativ. Anume că Fiul lui Dumnezeu este „de-o-fiinţă cu Tatăl. Că Iisus Hristos „Unul-Născut din Tatăl era “mai înainte de toţi vecii”; El este „Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat”, dar este şi Om adevărat.
De aceea, Fiul lui Dumnezeu - Cuvântul a coborât pe pământ şi S-a Întrupat. Iisus Hristos - a doua Persoană a Sfintei Treimi - este, deopotrivă, ceresc şi pământesc. “Nu crezi tu că Eu sunt în Tatăl şi Tatăl este întru Mine. Cuvintele pe care le spun nu sunt de la Mine… (Ioan 14, 10).
Pericopele de mai sus din Evanghelia după Ioan (14,9) este pentru creştini un răspuns clar la multele întrebări care s-au pus (se mai pun şi astăzi) în legătură cu reprezentarea iconografică a lui Dumnezeu Cel Nevăzut cu ochii fizici, accesibil doar cu ochii duhovniceşti; Cel Necuprins în mintea omenească şi Negrăit în cuvinte omeneşti.
În iconografie, reprezentarea lui Dumnezeu o facem prin Fiul Său Iisus Hristos - Care a fost în trup pe Pâmânt. Sensul acestor cuvinte tainice rostite de Fiul Omului nu a fost înţeles, iniţial, de toţi ucenicii. De aceea, după Cina cea de Taină, în Muntele Măslinilor, Mântuitorul le recomandă să nu se tulbure.
Recomandarea ne priveşte şi pe noi. Deducem că atunci când suntem tulburaţi dăm dovadă că nu credem în Dumnezeu şi că „unitatea sufletească - acea unitate minunată statornicită în pace şi bucurie - este ameninţată dinăuntru”.
„Tulburarea este pierderea unităţii sufleteşti şi duhovniceşti, care este limpezime şi pace şi strălucire… Tulburarea indică apariţia îndoielii, este rodul necredinţei”, ne explică Andre Scrima.
În Grădina Ghetsimani, Iisus Hristos îi pregăteşte pe ucenicii Săi (dar şi pe noi) pentru cele viitoare. El îi lămureşte pe ucenici că pleacă să le “gătească loc” (Ioan 14, 12-3); locul este unul veşnic din casa Tatălui Ceresc. Pentru aceasta, El Se va înălţa la Tatăl Ceresc, Acolo-Sus, de unde coborâse la Întrupare în peştera din Betleemul Iudeii de unde va trimite Duhul Mângâietor.
„Căci în El erau toţi, întrucât S-a arătat ca Om, ca să omoare patimile trupului, să desfiinţeze legea morţii, să înlăture puterea stricăciunii introduse în noi… Cel ce era Viaţă în Sine a desfiinţat moartea”, ne spune Sfântul Chiril al Alexandriei.
Plecând la Cer, Fiul lui Dumnezeu „ne aşează şi pe noi sub vederea Tatălui. Fiind pârga umanităţii, fiul lui Dumnezeu nu S-a înfăţişat Tatălui pentru Sine”, ci pentru noi „ca primul dintre noi şi ca pârga noastră”, dându-ne viaţă veşnică, făcându-ne cetăţeni ai Raiului …
Explicaţii foto:
1: Biserica “Pater Noster” din Ierusalim, ce are drept fundament Biserica “Eleon” din vremea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi mama sa Elena, veacul IV;
2: Vedere din Grădina Ghetsimani, Muntele Măslinilor – Ierusalim;
