Misiunea medicală franceză de la Galaţi opera şi îngrijea răniţii, chiar şi sub bombardamente şi înfruntând tifosul în spitalul amenajat în pensionul Nôtre Dame de Sion pentru răniţii români, dar şi prizonieri de război răniţi. Aici, sub bombardamente, erau măicuţele-profesoare, voluntare ca surori de caritate sau infirmiere, dar şi copii orfani. Aici, medicii Duguey şi Sejournet a trebuit să amputeze mâna sorei Langlet, rănită de o schijă în timp ce se ruga!
Predaseră în şcoala de elită de aici, din cel mai bun institut catolic din ţară, măicuţe franţuzoaice, călugăriţe germane, dar şi eminenţi dascăli gălăţeni. Astfel, între 1895-1898 aici a predat Româna și Latina chiar profesorul Ioan Cetățianu (pensionar atunci, fusese înainte primul profesor şi director al Gimnaziului, devenit apoi Liceul „Vasile Alecsandri” – şi acea şcoală fiind transformată din 1916 în spital de război).
O fântână arteziană cu... poveste tulbure!
“Puţine lucruri ne mai amintesc astăzi de Nôtre Dame de Sion (de care îmi aduc aminte din povestirile a două mătuşi)”, care urmaseră selectul institut catolic), citeam pe un longeviv şi fermecător blog al doctorului Emil Popa – numit “Lecţia de anatomie a doctorului Popa”, site doldora de cercetare şi amintiri proprii sau cu prezentarea unor teme de la cercetători importanţi şi dedicaţi! “Am descoperit cu bucurie o fântână arteziană din acea vreme, uitată printre copacii vechi de 100 de ani din curtea facultăţii şi care îmbină elemente de neoclasicism cu art nouveau.” Micuţă şi din păcate seacă acum, eleganta fântână arteziană de la Galaţi, turnată în fontă, este sora geamănă a celei inaugurate, tot la 1892, dar la Sinaia, în faţa Hotelului “Caraiman”. O fântână asemănătoare poate fi admirată în apropiere, însă cu dimensiuni majorate şi cu amoraşi la bază, în Parcul Traian din Brăila, operă reabilitată recent! Replici găseşti peste tot în lume, chiar şi în varianta enormă, impozantă, din bronz aurit, în Place de la Concorde – Paris!
Crimă sau sinucidere la pension?!
Legat de prestigioasa şcoală, am aflat şi povestea unui caz anchetat de poliţia gălăţeană, însă mai târziu, în perioada interbelică: o novice (deci ucenică, încă neconfirmată călugăriţă), în vârstă de numai vreo 16 ani, fusese găsită înecată. Doar că ea fusese descoperită cu faţa cufundată în... doar câteva degete de apă, în bazinul fântânii arteziene care poate fi văzută şi astăzi în curtea interioară a facultăţilor de pe strada Domnească din cadrul Universităţii “Dunărea de Jos”. Greu să te îneci într-un biet deget de apă, nu?! Oficial, autoritara conducere a pensionului (medicul savant Crişan V. Muşeţeanu, de la la Institutul „Max Planck” din Freiburg, scria, în amintirile sale, că maica superioară încercase să trateze dur, într-o chestiune tehnică, şi cu primarul Emil Codreanu) a invocat în ancheta poliţienească sinuciderea bietei fete. Dar cine se sinucide când o aşteaptă o înflăcărată viaţă, cu totul nouă? Cum unui sinucigaş nu i se permitea să fie înmormântat cu slujbă religioasă, acest gest disperat fiind condamnat de bisericile creştine, Poliţia a fost conjurată să păstreze discreţia...
Amintirile fostei interne Louisa Nemeş
Datorez povestea unui gălăţean, col (r) Adrian Tăbăcaru de la filiala noastră a Asociaţiei Culturale Tomis, de reconstituiri istorice, voluntar mereu prezent şi în Careul Militar Francez de la “Eternitatea”, întotdeauna de Ziua Armistiţiului, în ţinută militară de ofiţer al Primului Război Mondial (inclusiv francez – în uniforma generalului Berthelot!). Dumnealui mi-a dezvăluit o poveste tulbure şi tulburătoare de familie, însă de după anul 1931, la Nôtre Dame de Sion din Galaţi. Aşa cum a auzit-o domnia sa chiar de la o absolventă a cursurilor de aici, mătuşa sa, dna Louisa Nemeş.
Deşi încă micuţă, interna Louisa a auzit şi nu a uitat nici peste ani (cum să uiţi aşa o grozăvie?!), istoria tenebroasă, spusă în şoaptă, a unei novice de vreo 16 ani, ce tocmai urma să se călugărească în cadrul ordinului.
Iată acel love story cu final tragic: un locotenent, rămas văduv de tânăr, rezolvase problema creşterii şi a educaţiei fiicei sale înscriind-o internă în costisitorul, dar experimentatul pension gălăţean. Însă stricteţea impusă dicta ca nici măcar părinţii să nu mai poată vorbi direct cu ai lor copii din internat. Plus că locotenentul, ca ofiţer, trebuia evitat de ecumenicele profesoare, mai ales militarii fiind consideraţi aşa, mai “crai”!. Locotenentul îi scria însă frecvent fiicei sale dragi (cam ca în filmul “Mica Prinţesă”, cu Shirley Temple!) şi aducea la poartă misiva, care era predată acolo unei surori cu rang mai mic sau unei novice, printr-un gemuleţ îngust, zăbrelit, de la intrare. Cei doi, ofiţerul şi novicea (novice… din toate punctele de vedere), văzându-se mereu chiar şi zăbrelit, aveau însă să se îndrăgostească şi mai şi, din ochi şi din şoapte, chiar şi cu gesturile cele mai mici urmărite, desigur, de alţi ochi, bănuitori. Astfel, el începu să-i predea câte două scrisori, nu numai una. Prin rânduri înflăcărate şi sincere către tânără, locotenentul reuşi să o convingă pe jună de dragostea lui sinceră. Ba chiar să o ceară în căsătorie şi să-i propună să o răpească din pension înainte de a ajunge călugăriţă! Fatal, fata acceptă.
Evadare plănuită
Cum fiica ofiţerului urma să absolve curând şi să părăsească institutul, locotenentul mitui un rândaş al pensionului ca să îi dea tinerei sale iubite haine bărbăteşti şi să o ajute să evadaze de după zidurile ca de cetate, în ziua în care şi eleva pleca. Cum Institutul era mereu controlat la sânge, din ordinul Ministerului Instrucţiunii Publice, unii suspicioşi ori răuvoitori gălăţeni reclamând că aici s-ar face prozelitism catolic (controalele Ministerului nu descoperiseră însă astfel de abuzuri), doar un scandal public de dragoste cu o minoră mai lipsea pentru a compromite institutul, care trăia din bunul său renume, cuminţenie, ordine aproape cazonă şi taxe de şcolarizare! Se pare că schimbul de scrisori fusese tot timpul urmărit discret şi, la semnalul evadării, cineva reacţionase violent, poate chiar fără intenţia unei crime, lucrurile degenerând însă... Povestea a circulat însă, în şoaptă, chiar aşa şi nu putem să nu povestim acum şi noi!
(Va urma)
Mai multe din Misiunea medicală franceză din „Marele Răsboi”
Foto 1, galerie. Arteziana din Place de la Concorde – Paris e aurită! Regele Carol al V-lea a pus piatra de temelie a acestei fântâni neoclasice în 1826. Foto 2 și 3. Reabilitată şi funcţională, fântâna din Piaţa Traian din Brăila, căci vecinilor noştri chiar le pasă! (Foto Identitatea.ro şi Mapio.net). Foto 4. Infirmieră româncă (Foto Wipipedia). Foto 5. O idilă la vreme de război (în 1916) poate la fel de puternică precum cea a locotenentului şi novicei din anii ´30 (foto din colecţia Alin Ciupală – modificată).
